de Nicolae Radu

Sintagma vot (suffrage) universal a fost folosită de Diderot în anul 1765, cu sens de votul unanimităţii, apoi de Guizot, în 1828, cu sens de drept de vot pentru toţi electorii. De amintit că Montesquieu în 1748 preferase alegeri prin tragere la sorţi, iar Jean Jacques Rousseau a fost adeptul modelului englez, al democraţiei directe : “englezii sunt liberi odată la cinci ani” , paradigmă ironizată de “indignaţii” moderni prin completarea : “Să faci dragoste la cinci ani, nu mai este viaţă sexuală și să faci alegeri la cinci ani nu mai este democraţie”

Democraţia liberală actuală a înscris printre principiile sale votul universal și majoritar, care poate fi exprimat în diferite variante : direct, indirect, pe liste, proporţional, prin redistribuţie. Fiecare naţiune își stabilește modalităţile concrete de aplicare a acestui principiu, modelelul cel mai apreciat fiind cel anglosaxon, practicat în Statele Unite, Regatul Unit al Marii Britanii, India și Canada. Pentru alegerea parlamentarilor, deputaţi și senatori, se organizează colegii electorale teritoriale unde candidează reprezentanţi ai partidelor politice.

Teoretic modelul electoral universal și majoritar pare să satisfacă exigenţele impuse de aplicarea principiilor democratice liberaliste. Matematicienii, gardieni riguroși ai exactităţii au analizat cu metode specifice alegerile efectuate după modelul amintit și au descoperit așa zisul paradox matematic al democraţiei. Prin analiza matematică a alegerilor s-a constatat că de multe ori majoritatea nu a votat cu cel care a fost ales. În anul 2000  G. W. Bush l-a învins pe Al. Gore deși ultimul avea cu 500000  voturi mai mult. De precizat că sistemul electoral american este foarte sofisticat.  S-a spus cu această ocazie că reprezentantul unui partid ar trebui să primească un număr  de locuri proporţional cu numărul total de voturi, dar s-a congtraargumentat că s-ar favoriza formarea a numeroase coaliţii, greu de subsumat unor programe comune,  și că procedeul slăbește legătura dintre politicieni și popor. Keneth Arrow, economist american, laureat al Preemiului Nobel, autorul teoriei imposibilităţii, a propus trei condiţii  pentru un sistem electoral perfect, dar a spus că îndeplinirea lor nu este posibilă.

Concluzia finală a matematicienilor a fost  că nu există soluţii ideale și că democraţia nu poate fi redusă la calcule matematice, o abdicare neașteptată, dar bine argumentată.

 

Psihologii, gardieni ai proceselor psihice, au analizat cu mijloacele lor, observaţia, logica și afectivitatea, demersul electoral și au pus în evidenţă aspecte specifice ale relaţiilor dintre alegători și aleși.

O primă observaţie, foarte judicioasă, este aceea ca se votează candidaţi propuși de la centru, de șefii partidelor, selecţionaţi în funcţie de sumele depuse, necunoscuţi de alegători, deci imposibil de evaluat. Programul prezentat de candidat este programul partidului, de cele mai multe ori abstract, făra legătură directă cu preocupările și nevoile alegătorului.

Competenţa candidatului este evaluată după aspectul fizic, forţă, determinare, șiretenie intelectuală, alegătorii nu au posibilitatea să verifice moralitatea și pregătirea candidatului. Înfăţișarea candidatului joacă un rol prea mare, alegătorii nu aleg un candidat cu “faţă de copil” ci unul cu aspect de atlet.

În sfârșit, se cuvine menţionată și opinia revoluţionarului francez Joseph Emmanuel Sieyès, care crede că un regim care recurge la alegeri nu este democratic ! Pentru Sieyès poporul nu poate acţiona decât prin reprezentanţi.

Cele câteva consideraţii prezentate mai sus vor să atragă atenţia asupra unor neajunsuri teoretice ale actului electoral. În practica apar multe alte dificultăţi ce ţin de comportamente omenești, manipularea, stimularea materială, incultura politică, absenteismul și altele. Un loc deloc neglijabil îl joacă, mai ales în România actuală, stimularea materială, un act prin care ajung în Parlament oameni corupţi, fără cultură, la limita inferioară a normalului, care au ca argumente conturile bancare, obrăznicia și agresivitatea. Exemple pot fi găsite în presă.

În acest sens cred că se impune o preselecţie efectuată de comisii independente formate din specialiști recunoscuţi,  din care să nu lipsească psihologii. În privinţa absenteismului se consideră că preznţa la vot        are efect de stimulre a activităţii intelectuale, îi valorizează pe oameni și îi ajută să se integreze în societate.

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest