de Nicolae Radu

François Cheng, nume de autor, pe numele sau adevărat Cheng Chi Hsien, este un poet și filzof ce reprezintă două mari culturi, chineză și franceză și ocupă fotoliul 34 al Academiei franceze. Biografia lui începe în China pe vremea războiului chino-japonez si se continuă în Franţa, unde a ajuns în anul 1948. Dincolo de strălucitele sale Meditaţii, asupra frumuseţii și asupra morţii, am descoperit o noţiune deosebit de interesantă, ce merită atenţie, noţiunea de Viaţă deschisă, concepută de François Chenh ca o poartă prin care se intră și se iese fără cheie. Se ajunge la viaţă prin naștere dintr-o fiinţă muritoare și se pleacă prin moarte, posibilitate ce nu poate să existe decât după viată. Continuitatea este evidentă, dar de ce viaţa este dechisă către moarte ? Cheng dă un răspuns simplu și logic : pentru că moartea nu există decât după ce este îndeplinită condiţia vieţii, moartea este finalul viaţii, viaţa la sfârșit, fără viaţă moartea n-ar fi posibilă. Vorbind despre moarte vorbești despre viaţă, o existenţă dechisă, atât spre trecut cât și spre viitor, două noţiuni ale timpului.

Abia după ce ai admis că moartea este de fapt viaţă la sfârșit, dar viaţă, poţi să meditezi asupra morţii, ceea ce Cheng face în cartea sa  : “Cinci meditaţii asupra morţii, altfel zis asupra vieţii”. Cu marele său talent de poet, cu “fulguranta intuiţie a poeţilor” filozoful prezintă un exemplu de continuitate viaţă-moarte-viaţă aflat la îndemâna oricui. În pomul fructifer se formează fructul, crește, se hrănește prin rădăcini din pământ și cu lumină de la soare, se maturizează, se coace, apoi cade pe locul de unde și-a luat hrana, redă solului materia organică a vieţii și din seminţele aflate în interiorul fructului dă naștere unui alt pom fructifer. Unde este moartea în acest ciclu, dacă rădăcinile sunt în același timp locul de naștere și de renaștere?

Moartea se află totdeauna aproape, se manifestă prin dorinţa noastră arzătoare de a trăi, prin atracţia irezistibilă către o formă de împlinire personală.  Rainer Maria Rilke, mare poet de limbă germană și franceză, a cerut într-unul din poemele sale : “Da Doamne fiecăruia propria sa moarte”. Cheng îl completează adăugând “N’are importanţă durata vieţii mele, numai să mor de o moarte care să fie a mea”. Cei doi poeţi exprimă cum nu se poate mai bine faptul că moartea face parte din viaţă, că este viaţă la sfârșit. Moștenitorul vechii civilizaţii și filozofii a Chinei antice identifică asemănarea cu gândirea lui Lao zi, care spunea că Tao, Calea, principiul fundamental al Taoismului se întoarce totdeauna la origine pentru a-și împrospăta resursele.

Viaţa deschisă beneficiază de multiple căi de evoluţie, opţiunea individuală și efortul de realizatre având importanţa lor. Întâmplarea nu este de neglijat, mai ales în legătură cu sfârșitul vieţii, numit moarte. Un accident, o catastrofă, un organ neputincios, o agresiune intempestivă, sunt cauze care pot să ducă la sfârșitul vieţii, deschisă oricărei posibilităţi. Teama de moarte este o reacţie naturală, ea ne însoţește permanent. Pe plan individual moartea este percepută ca o pierdere, dar ca final de viaţă este întodeauna un pas înainte. Moartea nu poate fi un sfârșit absurd, ea este fructul unei vieţi, la rândul ei primită ca un mandat, pe care omul e dator să-l ducă până la capăt. Sinuciderea este un eșec de îndeplinire a mandatului. Fiecare viaţă este unică, așa cum unice sunt toate existenţele. Vârsta la care se petrece moartea nu este atât de importanţă din punctul de vedere al vieţii deschise. Expresii ca “dacă ar fi trăit…” sunt lipsite de interes, futile, nimeni nu poate face afirmaţii despre ce nu s-a întâmplat.

Arta, mai ale literatura, este domeniul unde viaţa deschisă este prezentată ca eveniment natural, intrarea prin naștere și ieșirea prin moarte fiind prezentate în toată frumuseţea lor simbolică, iar prezenţa împreună a celor dispăruţi și a celor rămași, fiind mărturie de continuitate

Foarte originală și instructivă este propunerea lui François Cheng de a imagina o lume a celor ce au trecut, în cadrul vieţii deschise, dincolo de momentul morţii, în ceea ce el numește “dublul regat” și de a lega un dialog între cei morţi și cei vii. Cei de “dincolo” ar avea multe de spus, fiind un fel de iniţiaţi. trecuţi prin marea încercare. Un astfel de dialog între cei vii și cei apropiati lor, plecaţi prin moarte în altă lume este posibil prin continuitatea unei vieţi deschise. Le atribuim celor plecaţi puterea de a judeca altfel viaţa, de a o retrăi și a ne proteja, în felul lor. Cu condiţia ca noi să nu-i uităm ei pot deveni îngerii noștri protectori.

Propunerea lui Cheng, oferă noi perspective, posibile prin folosirea imaginatiei ca instrument de lucru.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest