N-apuci să țipi, să spui c-ai venit,

Că ele se și pun pe ursit…

„Cu ochii pe el, măi soro și frate,

Să nu prindă gustul de libertate,

Să știe că lumea era făcută deja

Când el a venit ca să intre în ea.”

Te miri: „Ce vor de la mine aceste stafii?”

Și vrei să te-ntorci să renunți la a fi.

Zadarnic, un clește de oase te-apucă:

„Ține-l, surată, să nu se mai ducă,

Să-i dăm necaz și noroc pe măsură,

Să tacă o dată din gură.”

Încep să vorbească toate deodată.

Și afli că tu ești motivul de ceartă.

În față îți umple desaga cu daruri

Și-n spate îți pune necazuri.

Tu plângi și te zbați, și spui că nu vrei,

Dar cine a convins vreodată femei?

Și nu știi de ce dracu’ ai mai venit,

Dacă era totul dinainte ursit.

 

Bourg-en-Bresse, 2000.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest