de Nicolae Radu

Ajuns la Ogoare, unde mai puteau fi văzute ruinele vechiului han străjuite de singurul martor supravieţuitor, un păr gălbior, bătrân, cu trupul ros de carii şi cu doi ochi mari larg deschişi, două găuri, operă distructivă a ciocănitorilor, Cerbul Acteon s-a oprit să petracă noaptea, ocrotit de duhul părului, urmaş al duhului martir al hangiului. Rezemat de păr, înfrăţit cu lemnul tare şi cu dragostea viului, Acteon s-a lăsat pe seama lui Morfeu, fiul lui Hypnos, prieten de noapte, a închis pe rând câte un ochi, păstrând pe celălalt ca paznic de nădejde.

Dar cum să dormi, chiar aşa, cu câte un ochi, într-un loc bântuit de duhuri ? Ochiul rămas de pază îl vede pe hangiu, ieşit în curtea hanului, să-şi întâmpine muşterii. Carele, încărcate cu mărfuri scumpe, grele, trase de câte patru boi, intră pe poarta larg dechisă a hanului, sub ochii atenţi ai unor negustori cu chimirele doldora de bani. Slugile hangiului apar din grajduri, scot jugurile, deshămează caii, îi adapă şi-i hrănesc cu fânul şi grăunţele din iesle. Mulţumiţi, muşterii se îndreaptă spre han, căutând cu privirile fetele frumoase ce servesc la mese. Din pivniţă apar carafe cu vin roşu, faimoasa  Putere a ursului, de care Cerbul este uimit cât de repede se golesc şi se umplu, ca să aţâţe dorinţele şi să  stârnească veselie.

Iat-o şi pe hangiţă, frumoasă femeie, cu baticul roşu de mătase, legat la spate, semn de femeie măritată, pricepută la toate, strânsă la mijloc cu un şorţ alb, ca să scoată mai mult la vedere trupul tras prin inel, mlădios, promiţător, toate gândite să  sublinieze farmecul amfitrioanei, inutile, pentru că degetele ei fine nu ştiau decât să numere banii şi, desigur, să mângâie şi să îmbrăţişeze.

Dar, ce s-a întâmplat ? Negustorii s-au înfierbântat, se încaieră, se ceartă, se împing, s-au împărţit în tabere, nu în două, în mai multe, nu se ştie de ce şi cine a început, se răstoarnă mese, se sparg oale, curge vinul roşu, se rup scaune, se împart pumni în dreapta şi în stânga. Hangiul şi hangiţa zâmbesc amuzaţi cu o îngăduinţă înţeleaptă, ei ştiu că nu vor fi păgubiţi, dimpotrivă, din pagubă vor avea câştig, că după terminarea harababurei va fi o împăcare generală şi se vor plăti cu vârf şi îndesat, ( ce frmoase cuvinte ! ) stricăciunile. Au şi negustorii nevoie de spectacol şi câţiva pumni încasaţi vor înviora amintirile rămase după plecarea de la han. Şi, apoi, după răfuială, când totul se linişteşte, ciomăgarii se retrag în odăile hanului unde, în funcţie de greutatea pungii şi de lărgimea inimii, îi aşteaptă desfătările.

Speriat de foşnetul frunzelor răvăşite, Acteon deschide şi al doilea ochi şi îşi dă seama, cu părere de rău, că spectacolul se petrecuse în vis. Dar, ce se vede pe la mijlocul Poienii ? Două umbre gonesc disperate de la o margine a pădurii la cealaltă, de data asta nu mai este nici spectacol nici vis, este realitatea crudă, o viaţă este pusă în jocul dintre viu şi neviu. Cerbul îşi aduce aminte alte vorbe ale Mătuşii : ’’Moartea nu este frumoasă, e moarte şi atât’’

Trezit de-a-binelea, Acteon se îndreaptă spre Dealul Ungureanului.

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest