de Nicolae Radu

Cele două cuvinte circulă în limbajul comun cu semnificaţii destul de apropiate și sunt, de multe ori, confundate.

Cuvântul singurătate este derivat din tulpina singur, o traducere în limba română a cuvântului latin singulus. În limba franceză a fost adoptat cuvântul solus din care a rezultat solitudine, semnificaţia fiind identică.

Singurătatea este definită ca situaţia de moment sau de durată în care un om nu are nici un contact sau raport cu alţi oameni. În general singurătatea este greu suportată, dar efectul este diferit în funcţie de cauza care a determinat-o, dacă a fost o constrângere sau o opţiune personală. Opţiunea voluntară pentru singurătate este, de obicei, rezervată celor ce vor să se consacre unui act de creaţie, cugetării, meditaţiei sau contemplaţiei, persoane dotate cu o viaţă interioară bogată, culte, cu o vocaţie știinţifică sau religioasă. În astfel de cazuri singurătatea este benefică și necesară. Izolarea de bună voie, temporară, se face cu scopul de a păstra o distanţă, de a se detașa de solicitări perturbante, de a permite o mai bună concentrare  și  regenerare a forţelor într-o intimitate prielnică vieţii spirituale.

Singurătatea fortuită are alte cauze și semnificaţii. Printre numeroasele cauze se citează absenţa unor relaţii sociale normale în copilărie, care generează o stare de depresie cronică, divorţul, o ruptură sentimentală recentă, doliu după pierderea unei persoane apropiate, schimbări de domiciliu, un menaj instabil cu accese de mânie și ameninţări, situaţie în care nu poţi nici să dai nici să ceri dragoste sau cel puţin empatie. Un caz particular este dificultatea de comunicare cauzată de probleme comportamentale : subestimare de sine, timiditate, nesiguranţă, personalitate introvertită.

Singurătatea impusă are efecte dăunătoare, câteodată ireversibile, psihice și fizice, cu posibilitatea apariţiei unei patologii de organ, boli cardio-vasculare, accidente cerebrle acute, frecvenţă crescută a cancerului, pulsiuni de suicid, alcoolism, toxicomanii, acte antisociale, delicvenţe, comportament ostil și autodestructiv. De notat că singurătatea impusă influenţează negativ înţelegerea și memoria.

Între singurătate și izolare se face diferenţa prin faptul că în prima este vorba de o înstrăinare spirituală, pe când în a doua de o absenţă materială. Izolarea se asociază mai mult cu abandonul, omul izolat nu se află printre semenii săi, nu mai știe dacă cineva se gândește la el, ajunge să creadă că de fapt nu mai există, că este rătăcit, fără nici o perspectivă de a se întoarce.

Starea de singurătate  poate fi percepută și de cei aflaţi între oameni de care nu se pot apropia, deși în anumite cazuri poţi să trăiești între  necunoscuţi fără să te simţi izolat. Constantin Noica a exemplificat o asfel de singurătate prin cazul unui călător, aflat într-un tren, așezat pe un bagaj, pe coridor, înconjurat de numeroși alţi călători cu care nu intra în nici un fe în relaţie, fiecare trăind singurătatea lui, fără să fie interesat de cei din jur.

Definirea, delimitarea și consecinţele noţiunii de singurătate i-a preocupat pe filozofi și am fost surprins că n-am găsit în dicţionarele de specialitate texte speciale dedicate singurătăţii.  Filozoful francez Alain, cu numele adevărat Emile-August Chartier, spunea că omul izolat este un om învins, care n-a putut să se impună.Izolându-se încearcă să-l seducă pe aproapele prin originalitatea autonomiei lui.

Poetul și dramaturgul francez Jean Racine constata că în orașele cele mai populate se află cea mai mare singurătate. Blaise Pascal credea că omul singur este imperfect, nedesăvârșit și că omul poate să fie fericit numai împreună cu alţii. Dar ce este fricirea ?, se întreba filozoful. Dacă este o stare de mulţumire deplină, de permanentă plăcere , de absenţă a tot ce poate vătăma sau tulbura pacea sufletească, o stare lipsită de frică, dorinţe, speranţe și iluzii, se pune întrebarea dacă omul are nevoie de o asfel de stare și dacă nu se poate trăi și fără prezenţa aproapelui. O adevărată aporie ! Răspunsul îl dă Jean Paul Sartre care spune că de fapt aproapele nu este un altul, ci “un eu, care nu sunt eu !”

Alfred de Vigny era de altă părere, el credea că singurătatea este sfântă. Un punct de vedere apropiat l-a avut filozoful german Arthur Schopenhauer, pentru care singurătatea, când este limitată, este cel mai bun mijloc de a te regăsi, reculege și cunoaște mai bine și  oferă omunlui două avantaje : 1. de nu fi cu alţii și 2. de a fi el însuși.. Pentru Schopenhauer absenţa altuia este un avantaj, pentru că de la altul poate să vină nefericirea.

Există numeroase variante ale singurătăţii, greu de încadrat, singurătatea pușcăriașului, singurătatea prizonierului, singurătatea exilatului, singurătatea eremitului, singurătatea geniului, singurătatea criminalului și lista mai poate fi completata.

Un capitol aparte este cel al patologiei psihice produsă de singurătate. Cea mai frecventă formă de manifestare este depresia. Copiii, bătrânii, cei divorţaţi, șomerii sunt foarte vulnerabili. Statistici recente arată că a crescut singurătatea grupului de vârstă între 18 și 35 de ani, tineri care după ce termină școlarizarea nu­-și găsesc un loc în societate. Cei ce folosesc Internetul pot să păstreze unele relaţii cu rude și prieteni, dar pe măsură ce timpul trece aceste relaţii devin din ce în ce mai slabe și riscul efectelor produse de singurătate crește. Estimări recente efectuate în SUA au evaluat un procent de cca 20% oameni singuri, dintre care 12% nu au pe nimeni. Psihologii și psihiatrii dispun de puţine mijloace instituţionalizate de tratament. Se practică, printre altele, hipnoza, greu de realizat la scară extinsă, acupunctura, sismoterapia în spitale dotate cu utilităti necesare, terapia de grup, terapia cu plante, terapia cu ajutorul unor animale de companie, apreciată ca foarte eficientă. Tratamentul medicamentos cu antidepresoare este recomandat numai dacă poate fi urmărit de un medic psihiatru competent. Rezultate bune au fost obţinute prin constituirea unor formaţiuni speciale de asistenţă a oamenilor afectaţi de singurătate, metodă limitată însă de constrângeri financiare.

Dincolo de cazurile particulare de singurătate se află singurătatea naturală a fiinţei, legitimată ca unicat. Omul nu este exceptat, este predesinat să trăiască singur, nu poate refuza singurătatea, este condiţionat să trăiască împreună cu alţi oameni singuri.

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest