Nu mă împingeți, nu vreau să pătrund

În golul acesta profund,

Numiți nimicul c-o vorbă îndulcită,

Neființa nu poate fi infinită,

Promiteți lumină, căldură.

Și hoții promit că nu fură.

Mi-ajunge lumina strălucitoare,

Pe care o primesc de la soare.

Nu mă împingeți, aici mă lăsați

Între cărți și dușmani, adevărați,

Între stive de fete și carne,

Între sticle de vin, în lucarne.

Să mă-nfrupt, nesătul, ca o bestie,

Să fac, pasager, indigestie.

Nu vreau infinitul definitiv.

Dați-mi finalul natural și cât mai tardiv.

 

Nicolae Radu, 7 iunie 1972.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest