Consecventă principiului de a transforma informaţia în mijloc de înavuţire, societatea modernă a stabilit reguli de înregistrare a ideilor (originale !) pe numele primului prezentat la instituţia creată în acest scop : în România Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci (OSIM). Astfel, într-o structură socială pe care aș numi-o comercială, informaţia a devenit o marfă. Informaţia intră, ca orice marfă, înatenţia celor ce-i stabilesc valoarea și priorităţile.
   Atenţia este definită ca o însușire care constă în orientarea și concentrarea activităţii psihice într-o anumită direcţie. Ca orice activitate psihică atenţia presupune un efort și un consum de energie.
     Profesorul Yves Citton de la Universitatea din Grenoble a propus noţiunea de economie a atenţiei în scopul de a gestiona atenţia ca resursă importantă în actul de cunoaștere. Contextul unei invazii de noutăţi informative justifică o abordare selectivă și o gestiune a procesului de atenţie investit în această resursă. Preocuparea nu este recentă, ea a început în perioada Renașterii, odată cu generalizarea tiparului, invenţia genială a lui Gutenberg și cu apariţia unui mare număr de cărţi, mai mult sau mai puţin interesante. Activităţile industriale complicate apărute în secolul XIX au impus stimularea atenţiei pentru supravegherea procedeelor folosite în producţie. S -a spus despre capitalism că este istoria unei crize permanente a atenţiei.. Ulterior mijloacele de difuzare a informaţiilor, presa de mare tiraj, radioul, cinematograful, televiziunea și recent internetul au determinat o reală dificultate de selecţie și concentrare a atenţiei.
   În contextul istoric din ultima decadă a secolului XX s-a pus problema economiei de atenţie și a unor cercetări urgente asupra modalităţilor în care poate fi realizată. Filozoful și arhitectul german George Frank a sugerat o echivalenţă riguroasă intre valoarea financiară și valoarea acordată de mass media, altfel zis dintre capitalul financiar și capitalul atenţional evaluat prin rata de consultare a mijlocului de transmitere a informaţiei. (rating). Un post de televiziune este o bancă atenţională. Cei ce accesează postul învestesc un capital de atenţie și sunt îndreptăţiţi să pretindă o parte din capitalul financiar al postului.  Operatorul Google a creat o măsură omogenizantă, ratingul algoritmic al obiectelor de atenţie, o ofertă gratuită, dar de fapt o investiţie  a atenţiei celor ce folosesc operatorul, adevăraţii producători de profit. Resursele atenţionale sunt însă limitate și au nevoie  de o înţelegere economică și ecologică.
   Atenţia est o ieșire din sine, o înstrăinare și miza este alegerea obiectului asupra căruia ne îndreptăm atenţia. Nu există o atenţie bună și o atenţie rea, fiecare individ beneficiază de o dispersie intuitivă a atenţiei care selectează din  multitudinea de obiecte supuse atenţiei pe cele ce corespund preocupărilor sale. Are loc, deci, o economie de atenţie. Psihologii au descris un așa numit efect cocktail party care asigură o legătură permanentă cu mediul înconjurător, moștenire a timpului primitiv când fiecare mic zgomot sau modificare puteau deveni probleme de supravieţuire.
   În condiţiile socio-culturale actuale, în afara celor cinci simţuri au apărut și alte proteze : ordinatoarele, smartfonurile, furnizoarele unui flux permanent de informaţii. Raportul omului cu  lumea este mediat de atenţie. Şansa de a reuși depinde de alegerea obiectului potrivit. Frecventarea unor spectacole cu crime, violuri, jocuri de sunet și lumini, preferate din păcate de tineri nu servesc actului de cultură și risipesc atenţia, sărăcind din punct de vedere spiritual. Noţiunea de economie a atenţiei se justifică în mod deosebit la prima generaţie de vârstă.
                                Nicolae Radu  15.04.2015
Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest