de Nicolae Radu

Aici puteți citi capitolul 1capitolul 2capitolul 3capitolul 4capitolul 5capitolul 6 și capitolul 7 al romanului „Paradisul Mateilor”.

Paradisul Mateilor nu era, totuşi, la fel cu Paradisul lui Adam, nici nu se putea altfel, pentru că Paradisul Adamic n-a mai fost găsit pe pământ, l-a luat Dumnezeu cu El într-unul din Cerurile Lui. în Paradisul primului om nu exista nici moarte nici naştere, omul era singur, n-avea nevoie de copii, n-avea cu cine să-i facă. Aa, va spune cineva că mai era şi Eva, e adevărat, dar înainte de a muşca din măr nici Adam nici Eva nu ştiau cum se fac copiii, au învăţat asta când au călcat porunca, după ce au fost blestemaţi să moară. Atunci, Dumnezeu, ca să-şi salveze loazele, că de, erau ale lui, le-a dat voie să mănânce mere, ca să poată să facă şi copii.

Mateii spuneau că nu-l recunosc pe Adam, au zis aşa pentru că aveau interes să păstreze paradisul rămas la ei, era o dibăcie a lor, nu ştiau cum se numeşte, dar o aveau, dacă l-ar fi recunoscut pe Adam, ar fi pierdut, din cauza lui, dreptul de a locui în paradis. Aşa, Adam cu Paradisul lui pierdut şi ei cu al lor, nepierdut, fiecare cu ce merita, după faptele lui. De ce să rămână ei fără paradis, pentru că Adam şi Eva mâncaseră dintr-un măr, ei nu mâncaseră, cel puţin aşa credeau. De moarte nu mai aveau cum să scape, le rămăsese în trupuri şi dacă rămăsese însemna că era bine, avea şi moartea partea ei bună, Dumnezeu le dăduse pentru preţul morţii darul de a lăsa urmaşi, nu de alta, dar fără urmaşi ar fi rămas Paradisul lor gol, Doamne fereşte.

În Paradisul lor, toţi Mateii aveau obiceiul de a face copii. Cumla Mateii nu se puneau întrebări, n-aveau nevoie, totul era scris, nu se mai gândeau la un Paradis fără copii, nu l-a văzut nici un Matei, ba chiar nici popa, cât e el de popă, nu-l văzuse.

— Cum era în paradis pe vremea lui Adam, părinte, întrebase unul odată.

— Nu ştiu taică, pentru că nu l-am văzut nici eu şi nicila Cartenu scrie, zice că era o grădină, da’ nu ştiu cum era.

— Da’, copiii de unde vin?

— Cum de unde? Din cer, de unde să vină dacă nu din cer, acolo e Dumnezeu şi El îi trimite.

— Sunt copiii îngeri, părinte? ; noi le spunem câteodată îngerii noştri.

— Unii sunt îngeri, alţii sunt drăcuşori, cum se nimereşte.

— Păi cum, în cer sunt şi drăcuşori? Noi credeam că ăia cu coarne sunt numai aici, pe pământ.

— Şi drăcuşorii sunt tot dela Dumnezeu, toate sunt dela Dumnezeu, El le-a făcut pe toate. La început şi drăcuşorii au fost îngeri, au fost neascultători şi i-a trimis pe pământ, da’ tot ai Lui sunt, îi mai cheamă câteodată să vadă dacă s-au cuminţit, îi învaţă cum să se poarte frumos şi-i trimite la noi, să-i botezăm, să-i împreunăm cu Hristos.

— Vorba e că Matale îi botezi şi pă urmă îi laşi pă capu’ nostru, s-a supărat un Matei cu mulţi copii.

— Să nu cârteşti fiule, aşa scriela Carte, nu uita că şi tu ai fost copil, eu te-am botezat, te-am împreunat cu Hristos şi te-am făcut om, adică Matei. Să vii mai des la biserică, mai ai multe parabole de învăţat. Şi să vii să te spovedeşti, să-ţi dau să faci mătănii şi rugăciuni. Să aduci şi o pasăre, vie s-o aduci, să fie jertfită de preoteasă, când o s-o pună la fiert.

I s-au oprit vorbele popii în gât, bietului Matei, mai bine îşi înghiţea vorbele lui, nu le da drumul din gură, rămânea cu găina, o dădea la copii, acu’ o duce la popa.

Popa le împuia capu’ cu tot felul de Parabole şi Proverbe, Mateii nu le ţineau minte pe toate, ţineau minte vorba că la Paradisul Mateilor era obiceiul să se facă şi copii, oamenii au înţeles că sunt trimişi de Dumnezeu, că la mijloc e o Taină, că nu se poate ca o femeie să facă un copil fără să fie şi un om, adică bărbat, pe aproape. De când se găsise şi un nume, adică Matei, obiceiul devenise obişnuinţă, trimitea Dumnezeu din ce în ce mai mulţi copii la Mateii.

Copiii de la Mateii erau la fel ca toţi copiii, năzdrăvani, buclucaşi, poznaşi, nărăvaşi. Mulţi Matei nu erau mulţumiţi de ce făceau copiii, îi trimiteau de multe ori la Necuratu, dar ei nu voiau să se ducă şi bieţii oameni n-aveau încotro, îi lăsau în pace.

— Lasă că vă faceţi voi mari, o să vedeţi atunci ce o să plătiţi de la copiii voştri.

Asta era singura uşurare, cam răutăcioasă e adevărat, însă copii nu o luau în seamă, n-aveau ei timp să se gândească la copiii lor.

— Mai e până atunci, nu ne facem griji, d-ocamdată e bine aşa, ce voi n-aţi fost copii ca noi?

Le închidea gura, le era ruşine să-şi aducă aminte câte prostii făcuseră şi ei când erau copii.

Popa lua partea copiilor, spunea că Mântuitorul Hristos le-a spus apostolilor:

— „Lăsaţi copii să vină la mine’’ !

Odată le-a spus o parabolă, se cam încurcau Mateii când le spunea parabole, nu prea înţelegeau ce vrea să le spună, le explica, însă degeaba, le era greu să priceapă vorbe spuse pe ocolite. Zicea popa că Isus Hristos le cere creştinilor să se facă din nou copii, dacă vor să intre în Împărăţia Cerului, să-i primească Tatăl ceresc la sânul Lui. Cum să te faci copil, când eşti coşcogeamite moşneag, cu toiag şi şalele încinse cu bete şi cu chimir? Nu mai întrebau, ştiau că nici popa nu le poate răspunde, le zicea că e mister, adică ceva ce ei nu puteau înţelege şi n-aveau voie să cerceteze.

Într-o zi s-a întâmplat un necaz mare, s-au luat la ceartă, obicei nemaivăzutla Mateii, ca să te cerţi e nevoie ca gândurile tale să nu se potrivească gândurilor altuia, sau altora, şi ca să nu se potrivească trebuie să existe obiceiul de a gândi, condiţie aproape imposibilă la Mateii. Totuşi s-a întâmplat, şi asta din cauza unor copii. Ca să se înţeleagă cum s-a putut întâmpla e nevoie de unele precizări:

Marea înţelepciune a Mateilor, iscusinţa de a învăţa să nu faci nimic, nu venea aşa pe nespusă masă, era nevoie de timp şi, o să râdeţi, de învăţătură, nu poţi să nu faci nimic fără să înveţi cum să nu faci, şi chiar dacă Matei nu era de acord, pentru simplul motiv că dacă înveţi, faci ceva, adică exact ce nu voiau ei, ziceau că n-au nevoie, noi suntem datori să spunem lucrurilor pe nume: iscusinţala Mateiiera rezultatul învăţăturii. Ei nu ştiau când o învăţau, pentru că o învăţau fără să se gândească, ar fi fost prea greu.

Copii încă nu aflaseră cum se poate trăi fără să faci nimic şi umpleau timpul cu tot felul de invenţii, jocuri, boţogănii, certuri, la asta îi ducea pe ei mintea, ajungând câteodată chiar la bătăi. Oricât ar fi fost ei, părinţii, nemulţumiţi de năzdrăvăniile copiilor, s-a găsit unul într-o zi să se amestece printre ei, n-a putut să stea deoparte când a văzut că alţi copii îl snopeau în bătaie pe al lui. Numai că şi copiii care snopeau aveau taţii lor, repede nemulţumiţi când l-au văzut pe Matei că le bate copii, au sărit, la început cu gura, apoi cu pumnii, s-au amestecat, unii cu alţii, de nu se mai vedea om de copil.

Asta s-a întâmplat în ziua cu necazul cel mare, de care am amintit mai sus, când cearta ălor mari a plecat de la cearta ălor mici. N-ar fi fost nimic dacă ar fi rămas numai atât, dacă după ceartă şi bătaie Mateii s-ar fi întors la vechile obiceiuri, da’ n-a fost aşa, nu se ştie cine si-a băgat coada, unii au spus că ăl cu coarne, că el are şi coadă, alţii ziceau că a fost frumos, că s-a văzut cine e mai tare, cine ştie să încaseze pumni fără să se plângă. Şi copiilor le-a plăcut să-i vadă pe cei mari cum se joacă la fel ca ei de-a hoţii şi vardiştii. La început s-au făcut că se ceartă între ei, glumeau, nu ştiau unde să oprească gluma şi repede ajungeau la gluma cu pumnii şi la ajutorul taţilor:

— Săi tată că ăsta mă bate !

— Dă ce îl baţi mă? Hai să te învăţ eu minte, să nu-mi mai baţi copilu’ !

— Sai tată că mă bate Nenea, ţipa bătăuşul după ajutor.

Şi uite aşa, iar începea cearta şi pumnuiala…

După o vreme jocul s-a organizat din ce în ce mai bine, au început Mateii să se pregătească, să se împartă între ei, unii contra altora. Un cunoscător de istorie, un cercetător, ar putea să spună că din cearta dela Mateiis-au născut partidele politice, s-ar putea să aibă dreptate, nu mă pricep la istorie, nu-l contrazic dar nici nu sunt de acord, e mai bine aşa, de ce să mă bag unde nu-mi fierbe oala, ca să zic şi eu o vorbă învăţatăla Mateii. Ceeace pot să spun cu siguranţă este că niciun Matei nu s-a gândit, la vremea respectivă, că jocurile lor s-ar putea transforma cu timpul în crunte şi nemiloase lupte politice, pentru a lua şi apoi pentru a menţine puterea. Dacă s-ar fi gândit, sunt sigur că ar fi stat deoparte.

 

Poate că n-ar fi rău să mai precizez că toate poveştile cu Mateii se petreceau de mult, că nu ştiu dacă Mateii din poveşti mai există. Ar fi păcat să nu mai existe, erau oameni cumsecade, nu supărau pe nimeni şi dacă avea cineva nevoie, se găsea totdeauna un Matei dispus să-i sară în ajutor, un obicei aproape dispărut astăzi.

După ce ne-am pus rău şi cu istoricii, cu alţi specialişti eram de mult la cuţite, o să ne întoarcem la cei ce se pregăteau să fie viitorii Matei mari, buclucaşii, năravaşii copii, trimişi de Dumnezeu să păzească Paradisul uitat, sau lăsat cu bună ştiinţă, al Mateilor, ca să nu rămână pământul de izbelişte din cauza lui Adam, un fiu neascultător.

Aşa cum s-a spus mai sus, marea statornicie a Mateilor, aceea de a trăi fără să se spetească muncind sau gândind, era rezultatul unui complicat proces de învăţătură, intrată în obiei fără efort. Aici se impune din nou o precizare: Când spunem, de foarte multe ori, în povestea Mateilor, că aveau darul de a nu face nimic, avem în vedere ceea ce nu se făcuse niciodată înainte, Mateii nu inventau, nu descopereau, pentru asta era nevoie de un efort, de gândire mai ales, ei nu făceau acest efort, nu aveau nevoie, făceau ce vedeau că fac alţii, era mai uşor. Precizarea se impune pentru cei ce nu cunosc viaţa Mateilor, ar putea să creadă că la ei toată lumea sta cu mâinile încrucişate, n-aveau ce să mănânce, n-aveau cu ce să se îmbrace, n-aveau case unde să locuiască.

Pentru oricare dintre Matei, precizarea este de prisos, înţelegerea lor era mult deasupra unor adevăruri aşa de mărunte.

Dar să ne întoarcem la copiii Mateilor.

In absenţa unor locuri de învăţătură speciale, viitorii Matei mari, foloseau străvechea metodă a ucenicilor, furau meseria de la maeştrii lor, făcând ce vedeau, câteodată mai bine, câteodată mai rău. Nici nu era greula Mateiisă faci ce vezi, meseria le intra singură în cap, fără profesori, fără cărţi, singura aflată în dotare fiind Cartea preotului, din care nu se pot învăţa meserii.

Sursa foto: wikimedia.org, Bartolomé Esteban Murillo - Kuchenesser, Valentin Alexandrovici Serov – Copii

Nu ratați următorul capitol, vinerea viitoare!

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

One Thought on “Paradisul Mateilor – 8. Copiii

  1. Pingback: Paradisul Mateilor - 11. Aia, mitul mărului... | MemoriiDeMedic.ro

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest