de Nicolae Radu

Aici puteți citi capitolul 1capitolul 2capitolul 3capitolul 4capitolul 5 și capitolul 6 al romanului „Paradisul Mateilor”.

După întâmplările cu ţara, împăratu’, comuna şi primaru’, Mateii au uitat ce le spusese popa, că e păcat să nu faci nimic, şi, cum şi popa terminase ce avea de făcut în jurul casei, satul Mateilor s-a întors la trândăvia tradiţională, lăsată de Dumnezeu când a făcut acolo Paradisul şi l-a uitat. De ce să te oboseşti, când poţi să trăieşti fără să faci nimic? Pentru Matei toate merg fără să fie împinse, nici chiar pornite, pentru că pornirea s-a făcut demult, nu se mai ştie de când. Negustorul le spusese că satul Mateii n-are legătură cu restul lumii, nu e scris pe hărţi şi nici hrisoave n-are, nicăieri nu este pomenit un sat cu numele Mateii, de fapt nici nu există ca sat, cei ce vin din lume spun că mergla Mateii, la oamenii uitaţi de Dumnezeu într-un colţ de paradis, pierdut din vedere la blestemul originar. Mateii n-au de dat socoteală nimănui, n-au stăpâni, au numai o biserică şi un popă, trimis pentru că nu se putea turmă fără Păstor şi fără Carte, unde e scris tot ce trebuie să ştie şi să facă oamenii. Mateii sunt convinşi că la ei este locul de unde au plecat toate, fără Mateii nimic n-ar fi fost, tot ce este, lumea toată, câtă se vede cu ochii, că alta nu mai poate să fie, a fost făcută pentru ei, pentru cei din Mateii. Aici a fost, de la început, Paradisul, făcut de Dumnezeu pentru ei, nu l-au pierdut niciodată, povestea cu alungarea este veche, pe ei nu i-a alungat nimeni, l-a alungat pe Adam, ăla nu era din Mateii şi popa a spus odată că şi pe el l-a iertat Dumnezeu, prin jertfirea Fiului Său, l-a primit în Rai şi-l ţine, probabil, pe aproape, că doar e primul om făcut de El.

Cum ar putea să mai existe ceva, nevăzut de Matei? Dacă nu se vede, înseamnă că nu e, dincolo, unde nu se vede este numai Dumnezeu, Cel ce este fără să fie văzut, aşa le-a spus popa, el le ştie pe toate, pentru că tot ce spune e scris în Carte şi dacă e scris n-ai voie să întrebi, ce e scris e scris, de ce să mai pui întrebări, dacă găseşti în Carte răspunsurile? Ar trebui să fii netot ca să pui întrebări la care ai deja răspunsuri şila Mateiinu există nătărăi care pun întrebări degeaba, n-a lăsat Dumnezeu, ce să facă ei în Paradis?

Asta până’ntr-o zi, când s-a rătăcit un om străin, a greşit drumul şi a ajuns la Mateii. S-a uitat prin curţi, la case, la oameni, nu mai văzuse până atunci un sat unde oamenii stăteau la soare sau la umbră, nu găseau nimic de făcut, erau mulţumiţi şi nu-şi făceau griji. Viaţala Mateiicurgea cum curge un râu leneş, la vale bineînţeles, fără să ştie nimeni unde va ajunge apa. Omul străin a umblat pest tot, fără să fie întrebat dacă doreşte ceva, sau caută pe cineva. I-a plăcut satul şi a vrut să ştie cum au reuşit oamenii să ajungă la o viaţă atât de tihnită şi paşnică. A căutat mult până să găsească pe cineva, era o zi cu soare uliţele erau pustii, oamenii se omeneau prin case, dormeau. În sfârşit, după un timp de căutare, destul de lung, a găsit un Matei, nu ştia cum îl cheamă, a aflat mai târziu, când i s-a spus că în sat nu trăiesc decât Matei, s-a apropiat de el şi i-a dat bună ziua. Vorba spune i-a dat, nu i-a dat nimic, că n-avea nevoie, însă aşa se spune în unele părţi când zici « bună ziua ». Matei s-a uitat la străin, a înţeles că nu e din Mateii, unde nimeni nu spunea bună ziua, deşi se ştia obiceiul altora, i-a răspuns şi el spunându-i tot bună ziua şi, după aceea s-au uitat unul la altul, aşteptând. După un timp străinul a priceput că putea să aştepte mult şi bine, Matei n-avea nimic de spus, dacă nu-l întrebai.

— E bine aici la dumneavoastră, a încercat străinul să-l facă pe Matei să vorbească.

—?….

— E frumos, sunteţi… liniştiţi şi mulţumiţi.

— ?…

— Cum faceţi să fiţi aşa?

De data asta străinul punea o întrebare şi Matei trebuia să răspundă:

— Păi, nu facem nimic.

Răspunsul l-a pus la mare încurcătură pe sărmanul străin, nu ştia cum se poate trăi fără să faci nimic şi nici altă întrebare nu-i mai venea pe limbă. S-a gândit că n-a avut noroc, n-a găsit omul potrivit, a fost însă surprins cu o întrebare:

— Da’, dumneata ce faci?

Ce să-i răspundă, era prea complicat să-i spună că umblă cu interese, nu se putea da pe mâna unui necunoscut, aşa că i-a răspuns ce i-a venit în cap:

— Ce să fac, nimic, umblu de colo până colo.

— Păi, vezi, nici dumneata nu faci nimic, tot ca noi.

A urmat un timp de tăcere, se uitau unul la altul, se judecau, fiecare cu mintea lui. Străinul se străduia să găsească ceva de spus, cât despre Matei, el era mulţumit ca de obicei, îi arătase ăluia că tot mintea de Matei era cea mai bună, că e o prostie să pui întrebări, să-ţi baţi singur cuie în talpă. Vorba asta cu cuiele o auzise odată, şi i-a plăcut.

Între timp, străinul căuta cu înfrigurare, se vedea pe faţa lui, o vorbă de spus, o întrebare, voia să afle cât mai multe, era curios.

— N-am văzut pe la voi nici o femeie, unde sunt femeile?

— Care femei, la noi nu sunt femei, alea sunt prin alte părţi, la noi avem muieri.

— Aa, aşa le spuneţi, muieri.

— Aşa le spunem că aşa sunt, muieri. Unde să fie? Sunt prin case, au grijă de copii, că de-aia sunt făcute, pentru copii, să-i facă şi să aibă grijă de ei. La noi,la Mateii, toate au rostul lor, nimic nu e fără rost, pentru că toate sunt făcute de Dumnezeu, El le-a făcut şi El ştie de ce le-a făcut, aşa spune popa, ăla ştie ce spune, că spune din Carte.

L-a întors pe dos pe bietul străin, Matei era filozof, şi încă un filozof mare, le ştia pe toate, pentru el nu mai existau secrete.

— Ai spus că femeile, mă rog, muierile, fac copiii, cum îi fac dacă toate sunt făcute de Dumnezeu?

— Cum? nu ştii cum se fac copiii? Mă da’ neştiutori sunteţi voi ăştia, veniţi din lume, d-aia vă mai rătăciţi p-aici, păla Mateii, ca să mai aflaţi şi voi câte ceva.

A făcut o pauză, ca să întărească ce spusese mai înainte, să înţeleagă omul, după care a reînnodat vorba:

— Copiii vin dela Dumnezeu, El îi trimite, îi aduce un înger şi-i pune în burta muierilor. Acolo se spurcă, se amestecă printre maţe unde este şi dracu, ăla crede că sunt ai lui, îi învaţă prostii. Ştie toată lumea că muierile au pe dracu în ele, da’ nu se putea altfel, dacă n-ar fi ele n-ar avea Dumnezeu unde să pună copiii. După ce îi fată, copiii sunt duşi la Biserică unde sunt spălaţi de necurăţenie, sunt lepădaţi de Satana şi sunt împreunaţi cu Hristos. Treaba asta o face popa, cu ajutorul naşului, numai el poate să cureţe pe oameni de păcatele drăcuşorilor, le mai curăţă şi pe muieri câteodată, da’ ălea au mulţi draci în ele, şi nici popa nu poate să-i dea afară pă toţi, rămâne câte unul, se piteşte în muiere, zice că e casa lui. E tărăşenie mare cu muierile astea.

— Dar, bărbaţii ce fac? Ei n-au legătură cu copiii?

— Cum să n-aibă? Ai văzut dumneata să facă o muiere fără bărbat copii? Bărbaţii au treaba lor, nu se poate spune, se face, toţi bărbaţii ştiu ce trebuie să facă.

— Eu tot nu înţeleg, a făcut pe prostul străinul, toate sunt făcute de Dumnezeu, deci şi copiii, de ce are Dumnezeu nevoie de muieri şi de bărbaţi?

— Multe nu înţelegeţi voi ăştia, neMateii, d-aia sunteţi mereu nemulţumiţi, nefericiţi, sunteţi tari de cap, vreţi să vedeţi cu ochii voştri ce face Dumnezeu, asta nu se poate, dacă vrei să ştii e bine să crezi ce spune popa fără să vezi, sau să pui mâna, crezi şi gata, ajungi repede, fără întrebări, să afli ce nu poţi să vezi, sau să atingi cu mâna. D-aia este Paradisu’ aicila Mateii, pentru că noi credem ce spune popa, îl credem fără să întrebăm. De ce să întrebăm dacă ştim că e scris, de ce să întrebăm pe Dumnezeu cum face copiii? Ii face şi gata ! Cu vorba îi face, aşa e scris în Carte ! Spune să se facă un copil şi se face, îl trimite, aduce bărbatul şi gata copilul. Nouă ne ajunge ce ştim că e scris, restul e Taină, aşa spune popa şi spune bine, că spune din Carte.

— Unii copii mor de mici, n-ajung să fie oameni, de ce nu-i lasă Dumnezeu să crească?

— Treaba Lui ! Numai El ştie de ce. Pui întrebări fără rost, de unde să ştiu eu ce e în capul Lui Dumnezeu? Vezi, ăsta e păcatul pentru care aţi fost voi, neMateii, alungaţi din rai, vreţi să ştiţi prea multe şi cine ştie multe moare, d-aia a murit Adam, că a vrut să ştie mai mult decât avea voie, s-a luat după Eva şi Eva s-a luat după şarpe.

— La voi, la Mateii, nu mor oamenii?

— Ba mor, pentru că aşa a lăsat Dumnezeu, după ce Adam a muşcat din măr ca prostul, de atunci mor toţi oamenii, numai că voi muriţi întrebându-vă, pe când noi murim fără să punem întrebări şi aşteptăm să înviem, nu ne este frică de judecată, n-am mâncat mere otrăvite, n-am pus întrebări lui Dumnezeu, şi nici nu ne luăm după muieri, nu le lăsăm să facă altceva decât copii. Am auzit că în lume muierile fac de toate, au fost lăsate de capul lor, umblă aiurea şi pe unde ajung aduc şi pe dracu, zic că îl pun la treabă, îl pun pe dracu, le pune el pe ele, d-aia s-a umplut lumea dă draci şi dă necazuri. La noi dracu stă închis în capu’ muierii, nu-l lăsăm să iasă de acolo, să samene zaveră printre bărbaţi. Când vrea câte unul să iasă, aducem pe popa, îi trânteşte o sfeştanie şi-l bagă înapoi.

— Crezi că la voi e mai bine ca în alte părţi, în lume, cum spui matale?

— E mai bine, n-am văzut un Matei nemulţumit, nu pleacă nici unul în lume, dacă pleacă se întoarce repede. Am văzut, însă neMatei veniţi la noi ca să scape de necazuri. Nu cumva şi dumneata eşti unul dintre ei?

— Nu, eu am nimerit din greşeală, m-am rătăcit, da nu-mi pare rău, am învăţat multe lucruri de la dumneata.

— Ai învăţat pă dracu, n-ai învăţat nimic, ăla care crede că învaţă se dă pe mâna dracului, cine vrea să nu i se dea, nu învaţă nimic, ăsta e secretul.

— Ascultă bre, Matei, dumneata spui una şi faci alta, spui că nu e bine să înveţi nimic şi de fapt le ştii pe toate, nu crezi că şi-a băgat dracu o coadă în mintea dumitale?

— Nu, pentru că eu nu am învăţat ce ştiu, am primit totul de-a gata, asta este un alt secret al lui Dumnezeu, când ne face ne dă tot ce avem nevoie să ştim, ca să trăim. Ce nu ştim aflăm de la popa. A venit odată la noi un negustor, zicea că ne spune el ce nu ştim, începuseră unii Matei să-i pună întrebări, s-a umplut parşivu de bani, că nu dădea nimic fără bani, noroc că nu i-a mers afacerea, ce să câştige de la noi, prafu’ de pe tobă? a plecat şi ne-a lăsat în pace, cu popa, cu Cartea şi cu Dumnezeu.

— Nu cumva negustorul ăsta care vindea răspunsuri, spunea minciuni?, vreau să spun, ce spunea era adevărat sau nu?.

— Cum adică, la voi se poate spune şi ce nu e adevărat? De ce să spui ce nu e adevărat? Iţi dă cineva ceva pentru ce nu e adevărat?

— În lume se spun multe minciuni.

— Ce e aia o minciună?

— Ceva ce nu e adevărat.

— Şi ce se poate face cu minciuna?

— Multe, se primesc lucruri nemeritate, se fac înşelătorii.

— Ce este o înşelătorie, ce se poate face cu o înşelătorie?

— Se câştigă averi, cei ce înşeală devin bogaţi, strâng avere.

— Şi cu averea ce fac?

— Ei zic că trăiesc mai bine, dar nu trăiesc, le e frică tot timpul că le fură cineva averea, sunt neliniştiţi şi nefericiţi.

— Ce-mi fu dat să aflu azi, că sunt unii oameni care caută fericirea aici pe pământ, asta e o prostie mai mare ca a lui Adam. Pe acolo, prin lume nu aveţi popi ca să vă spună că viaţa pe pământ nu face două parale, că nu merită să te chinui, să fii nefericit şi să aduci iadul pe pământ?

— Ba avem şi noi popă, însă la noi popa vrea să se îmbogăţească, să facă avere şi mai face şi alte prostii..

— La voi popa umblă după muieri?

— Umblă, că zice că e şi el om, ca toţi oamenii.

— Dacă esţi popă nu poţi fi ca toţi oamenii, popa e sluga lui Hristos şi păstor de credincioşi, lui i s-a dat Cartea unde se află Cuvântul Domnului. Popa este întâi popă şi apoi om, dacă nu e aşa, nu mai e nimic, se bagă slugă la dracu.

Străinul n-a mai ştiut ce să spună, cuvintele lui Matei erau prea limpezi şi grele de adevăr, se vedea prin ele de la depărtare, nu era nevoie să pui mâna pe ele, pentru că nu te îndoiai. Uimit şi umilit, străinul a priceput că tot ce învăţase până atunci n-avea nici o valoare, că avea dreptate Matei când spunea că învăţătura prea multă îl face nefericit pe om, îl împinge în braţele diavolului. A mai înţeles că el era primul om fără minte de Matei, adică primul prost ajuns în Paradis. Matei l-a privit pe străin, i s-a făcut milă de el, o dovadă în plus că era un credincios creştin, l-a mângâiat şi i-a spus cu blândeţe:

— Mergi şi spune ce ai auzit şi ţine minte că n-ai învăţat nimic, ai aflat ceea ce trebuia să ştii, toate ne-au fost lăsate de Dumnezeu, noi nu facem decât să le căutăm, să le aflăm. Învăţătura vine de la dracu, o pune în femei şi ele fac ce spune el. Numai copiii vin dela Dumnezeu, după ce ies din burta muierii, trec pe la popă, îi boteză, îi spală de necurăţenie, le mai dă câte una la curuleţ, asta e, n-ai cum face altfel ; m-ai întrebat unde sunt şi ce fac muierile, asta fac, se ţin de fundul copiilor şi de coarnele dracilor.

 

Sursa foto: wikimedia.org, César Pattein – O scrisoare misterioasă, Nicolae Grigorescu - Interieur in Vitré

Nu ratați următorul capitol, vinerea viitoare!

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

One Thought on “Paradisul Mateilor – 7. Muierile

  1. Pingback: Paradisul Mateilor - cuprins | MemoriiDeMedic.ro

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest