de Nicolae Radu

Aici puteți citi capitolul 1capitolul 2capitolul 3capitolul 4 și capitolul 5 al romanului „Paradisul Mateilor”.

Dumnezeu, când a făcut Mateii, a răsturnat, din greşeală, de, şi greşeala e lăsată de Dumnezeu, butoiul în care ţinea Timpul, nu l-a mai adunat de pe jos, n-avea El nevoie, avea şi aşa prea mult, aşa că a rămas în sat mult, foarte mult timp. Nici un Matei nu s-a plâns vreodată de lipsa timpului, nici că ar fi avut prea mult, de ce s-ar fi plâns de necazul altora, fiecare cu necazurile lui. Asta până într-o zi.

În ziua aceea, nefericită, cum a spus mai târziu un Matei, a umblat popa prin sat, mai umblase şi alte dăţi, era meseria lui, numai că de data asta s-a întâlnit cu mai mulţi Matei, ieşiseră oamenii, tot n-aveau ce să facă pe acasă, s-au întâlnit cu popa şi   l-au întrebat:

— Ce faci părinte?

— Păi, ce să fac, mai nimic, umblu şi eu pân sat. Da, voi ce faceţi?

— Ce să facem, petrecem şi noi timpu’, că tot n-avem ce face cu el.

— Aveţi atât de mult timp?

— Berechet, Sfinţia ta, la noi e timp pe toate drumurile. Dumnezeu ne-a lăsat să facem ce vrem cu timpul nostru, numai păcate să nu facem, aşa ne-a spus Sfinţia Tala Liturghie.

— Nu mai ştiu ce v-am spus, că v-am spus multe, le-am luat şi eu din Carte, dar, pentru că ne-am întâlnit, vă mai spui una: Lenea e păcat în faţa Domnului.

— Adică, părinte, cum, ce e lenea? , a îndrăznit unu’ să întrebe, ăilalţi uitaseră să închidă gura, prea mare era vorba popii, nu încăpea numai pă urechi.

— Păi, lenea e când nu faci nimic, ca voi acuma.

— Cum, noi suntem păcătoşi?

— Cam aşa, dacă o iei după Carte.

— Şi cât dă mare e păcatu’?

— E mare dar nu e mortal, se poate răscumpăra.

Cu ce părinte, că noi n-avem parale?

— Ei, mare e Dumnezeu, şi necuprinse sunt puterile Lui. Numai că, atunci când a făcut lumea n-a apucat s-o termine în şapte zile, cum scrie la Carte, a mai rămas de făcut câte ceva, făcuse şi El ce putuse, dar nu terminase, nu putea să lase lumea neterminată, asta n-o găsiţi în Carte, pentru că lumea nu era şcolită când s-a scris, nu ştia să citească şi nici să numere. Nici banii nu erau pe vremea aceea, n-ai ce face cu banii, dacă nu ştii să-i numeri, aşa că i-a făcut după ce au învătat urmaşii lui Adam să numere, nu putea să-i facă înainte.

— Era mai bine să nu-i fi făcut, am auzit că banul e ochiul dracului, nu cumva l-a făcut Impieliţatu’?

— Nu ! Impieliţatu’, cum îi spui matale, nu poate să facă nimic, el numai strică

— Şi cu ce luau oamenii sarea, gazu’, pâinea şi altele, dacă n-aveau bani?

— Munceau pe la unul şi pe la altul, şi schimbau între ei ce aveau nevoie.

— Chiar că mare e puterea Domnului, ai dreptate părinte, se poate şi aşa. Care ai mă ceva de muncă pe acasă?

N-avea nici unul, se uitau unul la altul şi dădeau din umeri, era prea mare noutatea ce aflaseră.

— Eu aş putea să vă ajut, a intervenit popa, dar numai pentru stergerea păcatelor, bani n-am, că nu-mi daţi, stiţi bine, ce am nevoie iau de la voi fără bani.

I-a încurcat şi mai rău, au crezut că le-a dat o veste bună, da’ nu era decât pe jumătate, ce puteau oamenii să facă, au luat şi jumătatea, oricum, e mai mult decât nimica.

S-au dus la casa popii şi au văzut că erau multe de făcut, popa era om harnic, avea vite, pătulul era plin cu porumb, îl luase toamna de la oameni, aşa era obiceiul, să dea fiecare o baniţă de porumb pentru popa, fânarul era plin cu fân şi lucernă, le luase de pe pământul bisericii, avea omul copii, altă bogăţie, ce mai, avea de toate. Le-a dat de lucru la oameni, unii curăţau porumbii din pătul, îi făceau boabe şi le duceau la moară, să le macine ; ăi fără meserie râneau în grajduri. Munceau bieţii Matei, ce să facă, peste multe ar fi trecut, nu le păsa lor de ce zice unul sau altul, da’ când era vorba de păcat nu puteau să treacă peste el, cum să păcătuieşti tocmai aicila Mateii, satul, unde a fost şi a rămas, pentru totdeauna, Paradisul. Casa popii strălucea, în grădina plină de flori de tot felul mirosea frumos, de, ca’n rai, vitele lui erau grase şi frumoase, curate, hrănite la timp, laptele era dulce, carnea proaspătă şi curtea plină de stupi, dădeau o miere de să te lingi pe degete, să nu te mai saturi de lins.

Popa era mulţumit, a hotărât să ierte toate păcatele, chiar şi pe cele mortale, a zis că el poate, are Harul şi poate, poate orice.

Viaţa Mateilor era la fel ca şi înainte, se năşteau, mâncau, beau, făceau copii şi când le venea rândul, mureau, mureau fericiţi, se ştiau fără păcate şi de-abia aşteptau să ajungă în pământ, să-i întâlnesască pe cei morţi mai înainte. Trecuse revoluţia, trecuse contrarevoluţia, scăpaseră şi de necazul cu şefii, mare necaz, numai lor li se putea întâmpla. A zis într-o zi un Matei o vorbă: « bine ca la noi la nimenea », de ce n-or fi vrând şi alţii să fie ca noi? Vorba s-a răspândit şi s-a întors pe toate părtile.

— Poate că nu ştiu, ar trebui să le spunem.

— Ce să le spunem n-o să ne creadă, o să zică: şi la noi e tot ca la voi, că e tot o ţară.

— Ce-ar fi, a zis alt Matei, să facem o ţară numai a noastră, un regat sau o împărăţie, ca-n poveşti, s-o arătăm şi celorlalţi.?

— Nu se poate ! Ar fi prea mică.

— Auzi vorbă, Mateii prea mică, sunt altele şi mai mici.

— Le-ai văzut tu?

— Nu le-am văzut, am auzit, e tot una.

— Dacă a auzit el, înseamnă că se poate. Hai s-o facem.

— Cum o facem, cu ce începem?

Nu ştia niciunul cum se face o ţară, de unde să afle, hai la popa, numai el le ştie pă toate.

— Părinte, noi ne-m gândit să facem o ţară şi nu ştim cum să începem.

— O ţară? Asa ca Israelul? Sigur că se poate, şi nu e nici păcat, că e din Biblie.

A mai stat o leacă pe gânduri şi a cuvântat:

— Trebuie să începeţi de la Moise, s-ar putea şi mai înainte, dar e bine şi de la Moise. O să fie cam greu că trebuie să tăiaţi Oltul în două, să treacă toţi prin el, peste Olt şi după aia îl coaseţi la loc.

— Dă ce să trecem peste Olt, aici nu se poate?

— S-ar putea, dar n-avem apă destulă.

— Facem un lac mare, să încapă tot satu’.

— Puteţi voi să faceţi un lac asa de mare?

— Cum să nu putem, îl facem.

— Dacă îl faceţi, să-l faceţi aici lângă casa mea, după ce aţi trecut toţi prin el,şi după ce l-aţi cusut la loc, să-mi rămână mie apa, e bună când nu plouă, mai uzi grădina cu ea.

— Gata, îl facem !

— Staţi asa, că nu ajunge numai lacu’, după ce-l tăiaţi şi îl coaseţi aveţi nevoie de un deşert, unde veţi umbla 40 de ani.

Au amutit toţi, de unde să găsească ei deşert, aicila Mateii, şi cum să umble 40 de ani?

— Şi tot n-ajunge, şi-a continuat popa gândul. Când ajungeţi la tara promisă o să moară ăl de v-a condus, ca Moise, aveţi nevoie de altcineva, un alt şef care să vă conducă.

— Dă ce să ne conducă?, ce nevoie avem noi să ne conducă, pe noi nu ne conduce nimeni.

— Aa! Nu se poate ţară fără conducător, un voievod, un rege sau un împărat, vă întelegeţi voi cum să-i spuneţi.

Era, din nou, prea mult, unde să găseşti voievod, rege sau împărat la Mateii, nu s-a mai pomenit asa ceva.

— Nimeni n-o să vrea să fie rege sau împărat, că dă ălalalt, vu… voie.., sau nu ştiu cum i-ai zis, n-am auzit, e încurcat părinte, nu e pentru noi să facem o ţară.

— Ba, eu vreau să fiu împărat, uitaţi-vă la mine, sunt bun de împărat, a zis un Matei.

— Fugi bă d-aici, auzi bazaconie, tu şi împărat, mai bine mă faceţi pă mine, am şi barbă, am şi toiag, îmi puneţi o coroană şi gata.

— Hă, hă, hă, au râs Mateii de faţă, ăsta vrea să fie împărat că are barbă şi toiag, ce, noi nu putem să ne lăsăm barba şi să ne facem toiag, mai mare ca al lui. Toţi Mateii s-au oferit să fie împăraţi, aveau tot ce le trebuia, şi erau siguri că sunt numai buni de împăraţi.

— Trebuie să faceţi alegeri şi după ce alegeţi un şef, veniţi la mine să-l blagoslovesc, a tras concluzie popa.

— Alegeri? Ce alegeri părinte, nu s-a mai auzit de aşa ceva la Mateii. Ştii ceva? Nu mai facem tară, facem o comună, am auzit eu că alţii au făcut şi merge.

— Unde merge?

— Vorba vine, nu merge, stă pă loc, da’ aşa să zice când faci ceva şi nu se strică.

— Şi la comună se fac alegeri, se alege primaru’, le-a completat popa informaţia.

— Ăla ce mai e, că n-am mai auzit, a întrebat Matei.

— Primaru’ e primu’ Matei dân comună, îl alegeţi şi-i spuneţi primar.

— Ştii una părinte, noi te-am ascultat mereu, da’ de data asta nu te mai ascultăm, nu alegem primar, nu mai facem nici comună, la Mateiirămâne cum a fost, paradis lăsat de Dumnezeu, locu’ unde toată lumea e mulţumită. Treaba lor, ăilalţi, dacă vor, le arătăm şi lor cum e paradisu’ nostru, dacă nu, gata, rămâne ca la început, dacă n-a lăsat Dumnezeu primar, înseamnă că nu e nevoie. Noi trăim aşa cum ne-a lăsat Al de sus şi trăim bine Vorba lu’ Matei de mai ‘nainte: « Bine ca la noi, la nimenea ».

 

Sursa foto: wikimedia.org, Alexander Mrevlishvili – At the village chancellery, Adam de Colone - Nachtelijke brand in een dorp

Nu ratați următorul capitol, vinerea viitoare!

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest