de Nicolae Radu

Aici puteți citi capitolul 1capitolul 2 și capitolul 3 al romanului „Paradisul Mateilor”.

Mare lucru e să ai un popă în sat, nu ştiu ce s-ar fi făcut Mateii fără popă. Uite, vorba asta, Ziua Domnului, tot de la popa au auzit-o. Le-a spus că după ce a făcut toate câte erau de făcut, în şase zile, Dumnezeu s-a odihnit, nu mai avea nimic de făcut.

Nu se ştie de ce unii, veniţi din întâmplarela Mateii, se miră când văd că nu e nimeni pe uliţe, nici pe câmp, nici prin oborul de vite. De ce se întreabă unde sunt Mateii când pot afla din Cartea popii? Păi, se odihnesc oamenii, că nu mai au nimic de făcut, toate au fost făcute de Dumnezeu în primele şase zile, astea au trecut de mult, acum fiecare zi este zi de odihnă, aşa e scris în Carte, aşa i-a spus Dumnezeu lui Moise, când l-a chemat pe Muntele Sfânt, că nu era să coboare Slava Sa în pustietatea deşertului unde se rătăciseră evreii, după ce se certaseră cu faraonul.

Ce au câştigat alţii dacă s-au apucat să răstoarne pământul, să umble după comori prin păduri, să cucerească popoare sau continente? În Carte scrie că Dumnezeu are grjă de toate vieţuitoarele Lui, că a făcut tot ce trebuia făcut, şi-a terminat treaba, ar fi îngâmfare să spui că se mai poate face vre-o lucrare după ce Dumnezeu a spus că le-a terminat pe toate.

— Nu e chiar aşa, i-a certat popa, e adevărat că Dumnezeu a făcut lumea, a terminat-o, însă când l-a făcut pe om, după chipul şi asemănarea Sa, a zis că el ’’să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ, iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă, le-a dat ca hrană iarba verde ’’. Necazul a fost că Eva şi după ea Adam, s-au apucat să guste din pomul cunoaşterii şi atunci Dumnezeu i-a pedepsit. I-a spus lui Adam: ’’Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din pământul ăsta blestemat, în toate zilele vieţii tale, şi spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în lutul din care ai fost făcut ’’.

Atunci au venit pe pământ păcatele, vietăţile pământului  s-au încăierat, fraţii s-au omorât între ei, unele animale nu s-au mai mulţumit cu iarbă şi frunze, au început să mănânce alte animale. Până la sfârşit pământul n-a mai ieşit cum a vrut Dumnezeu, a ieşit cum îl vedeţi că este.

— Ziua de odihnă, a Domnului, a trecut de mult, a continuat popa, gresit aţi înţeles că Dumnezeu se odihneşte, cum s-ar putea odihni când vede atâţia păcătoşi pe pământul făcut de El? Dumnezeu lucrează, zideşte, repară, mai pedepseşte câteodată, şi respectă Ziua Lui, Duminica, vine la Biserică, la Casa Lui, să primească rugăciunile voastre, numai că voi, în puturoşenia voastră, nu veniţi la Biserică în Ziua Domnului şi nu aduceţi prinosul de recunoştiinţa şi alte prinoase, mă lăsaţi pe mine singur, cu câteva babe ştirbe şi cu copiii bolnavi de boala copilului, tot din cauza voastră. Eu mă scol în fiecare Duminică, dis de dimineaţă, nemâncat, nebăut şi muncesc.

— Munceşti, părinte?

— Sigur că muncesc, şi încă din greu.

— Şi nu e păcat, părinte? Ai zis că în Ziua Domnului să nu facem nimic, că e păcat, şi dumneata spui că munceşti, deci păcătuieşti.

— Eu îmi fac treaba mea, i-a răspuns răstit popa lui Matei, Cârtitorul. Fac slujbă la Biserica Domnului.

— Şi primeşti prinosurile noastre, ne vinzi lumânări, ne pui să le aprindem şi le stingi, să le mai cumpărăm odată, ne iei bani pentru pomelnice, parastase, masluri şi alte contribuţii, toate pentru munca dumitale, de fapt pentru păcatul că munceşti în ziua Domnului.

— Hulă ! Hulitorule ! şi-a ieşit popa din minţi când n-a ştiut ce să mai răspundă. Pă tine o să te îngroape fără popă, în gârlă o să te îngroape, nu în cimitir, că eu nu voi sluji la mormântul unui hulitor.

Norocul a fost că toată discuţia a fost la o margine de drum, nu la Biserică, nu de alta dar Matei, Cârtitorul, nu prea venea pe la Biserică, îi era frică să nu-l pedepsească Dumnezeu, la rugăciunea popii. S-a răspândit vorba în tot satul Mateilor, unii erau de partea Cârtitorului, alţii de partea popii, primii spuneau că d-aia nu merg ei la Biserică Duminica, în Ziua Domnului că e păcat să lucrezi în ziua Lui de odihnă, iar cei din urmă ziceau că rugăciunea nu e muncă.

— Cum să nu fie muncă, mă, spune tu o rugăciune fără   s-o înveţi, ce învăţătura nu e muncă, s-a învârtoşat unul care abia învăţase alfabetul?

— E şi nu e, una e să dai mâncare la vite şi alta e să stai cu burta la soare, sau cu fundu’ pă un scaun şi să înveţi o rugăciune.

— Asta cam aşa e, l-a ajutat un Matei care nu ştia rugăciuni.

— Tu să pui mai întâi mâna pă o carte, vezi să n-o ţii cu dosu’ în sus, şi după aia să-ţi dai cu presupusul, l-a admonestat Cărturarul.

— Şi tu să pui mâna p-o sapă, i-a ripostat mânios Analfabetul.

Tot popa i-a împăcat, îşi revenise din mânie, un păcat mare, şi după ce a făcut o rugăciune şi de trei ori semnul crucii,  le-a spus.

— Nu vă mai învrăjbiţi, vrajba vine dela Necuratu’, amândoi sunteţi Matei, credicioşi creştini, Mântuitorul a lăsat poruncă să vă iubiţi şi voi vă certaţi. Aveţi amândoi dreptate, munca e pedeapsa lăsată de Dumnezeu, că e cu capul, că e cu mâinile sau picioarele, tot muncă e, dacă n-aţi munci n-aţi avea cu ce să trăiţi, zic unii căla Mateiinu se munceşte, n-au dreptate, cine a făcut casele, curţile, cine are grijă de animale, cine aduce lemnele de foc pentru iarnă, cine aprinde focul şi lampa, cine vă spune ce se întâmplă prin lume, cine vă citeşte din Carte? Ce, astea nu sunt munci?

Tot ce faceti, şi voi, şi eu, se numeşte muncă, adică pedeapsă dela Dumnezeupentru păcatul Evei, aşa a fost să fie, nu mai avem ce să-i facem.

— O fi părinte, da’ la noi nu e ca la alţii, la noi e mai bine, toţi suntem egali în faţa Domnului, în alte părţi unii sunt mai egali ca alţii, asa am auzit că a spus un englez, a brodit-o, am văzut şi eu că avea dreptate când am fost la oraş, să-mi vând juncanii. Acolo sunt unii care au pretenţie să li se spună domni, adică ei sunt altfel decât ceilalţi, sunt mai egali decât alţii.

— Aşa e, a sărit unul cu gura, numai că la englezul ăla, nu erau oameni, erau porci şi toată lumea ştie că porcii nu sunt egali, unii sunt mai porci decât alţii.

Mulţi n-au înteles cum vine treaba asta, au tăcut, şi-au rumegat gândurile, ca le fie mai uşor de digerat mai târziu. Aflaseră şi ei că gândurile gândite pe tăcute sunt mai dulci şi nu atrag, după ele, necazuri. Mai aflaseră şi că nu e bine să declari război gândurilor, că sunt unele aşa de rele, că te pot ucide fără judecată.

 

A vorbit din nou popa, el avea totdeauna ceva de spus că lua din Carte.

— Voi aţi avut noroc, la voi n-a ajuns păcatul lăcomiei, în sărăcia voastră n-aveţi la ce vă lăcomi, i-a liniştit popa. Bogaţii sunt lacomi, cu cât au, cu atât vor să aibă mai mult ; cel mai mare păcat, de la care vin toate, este nemulţumirea, când omul este nemulţumit este şi nefericit.La Mateiitoţi sunt multumiţi, nu vor să aibă mai mult decât au, şi dacă ar vrea n-au de unde să ia, sunt mulţumiţi cu ce au, ăsta e norocul vostru, că sunteţi săraci.

Nu-l mai ascultau pe popă, nici nu prea spunea mare lucru, că ce spunea nu putea să fie din Carte, cum să scrie acolo despre sărăcia şi mulţumirea lor, popa era şi el un om şi nu putea să vorbească fără să se lupte cu gândurile, aşa cum făceau mulţi Matei.

— Eu nu sunt din Mateii, a continuat popa, sunt venetic, cum ziceţi voi, dar nu am fost lacom şi de aia am rămas la voi.

Nici vorba asta nu era în Carte, dar nu se ştie de ce au auzit-o toţi Mateii şi nu li s-a părut chiar adevărată. S-a găsit şi unul care a gândit cu voce tare:

— Dacă noi suntem săraci şi mulţumiţi, iar Sfinţia ta eşti venetic şi nu eşti lacom, de ce casa dumitale e cea mai mare din sat.

Popa a înghiţit în sec, n-a ştiut ce să mai spună şi a dat să plece.

— Stai aşa părinte, că nu mi-ai răspuns, şi mai am o întrebare: Cum stai Sfinţia ta cu păcatul nemulţumirii?

— Bine taică, bine, ca om mă lupt cu păcatul, ca preot îl iert. Şi mai iert şi păcatul tău de trufie. D-aia muncesc atât de mult, chiar şi în Ziua Domnului.

 

Sursa foto: wikimedia.org, Ilya Repin – Arhidiaconul, Francois-Andre Vincent – Preotul grec

Nu ratați următorul capitol, vinerea viitoare!

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

2 Thoughts on “Paradisul Mateilor – 4. Ziua Domnului

  1. Pingback: Paradisul Mateilor - 5. Şefii şi Revoluţia | MemoriiDeMedic.ro

  2. Pingback: Paradisul Mateilor - 7. Muierile | MemoriiDeMedic.ro

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest