de Nicolae Radu

Aici puteți citi capitolul 1capitolul 2capitolul 3capitolul 4capitolul 5capitolul 6capitolul 7capitolul 8capitolul 9capitolul 10 și capitolul 11 al romanului „Paradisul Mateilor”.

N-aveam ce face într-o zi şi m-am uitat în genomul lui Matei, am folosit o tehnică de vârf, ultra-microscopul imaginaţiei, marea descoperire a ultimului geniu american, specie rară, protejată, se ştie de ce, pentru că în America se nasc din ce în ce mai mulţi Bushi, o puzderie, şi din ce în ce mai puţine genii, rara avis. Era acolo, în genom, nu în America, unde n-am ajuns, o viermuială de gene şi genuţe, se mişcau într-o neorânduială armonioasă, multe dormeau, se odihneau, altele urcau şi coborau, se întâlneau fără să se salute, nu se cunoşteau, nu se duşmăneau, ai fi zis că te afli într-un furnicar de meseriaşi, fiecare cu bucata lui de lume. Un neiniţiat ar fi putut crede că se află într-un Turn al Babelor, aşa se zice nu-i aşa ? , nu era adevărat, un Matei nu putea să trăiască într-o dezordine păcătoasă, el se născuse în Paradis, o parte a lumii, cea mai bună, făcută, cum se ştie de Cineva cu mare putere, după principiul ordinii, fără de care Mateii nu s-ar fi putut reproduce şi înmulţi.

Mi-a atras atenţia un cromozom, al 09-lea bis, avea o purtare ciudată, se oprea câteodată, m-am întrebat de ce, n-am găsit alt răspuns decât acela că ar cugeta, s-ar putea să mă fi înşelat, ar fi fost păcat, un cromozom cugetător ar fi la Mateii un prilej de ieşire din anonimatul adormit, de o primă înţelegere a principiului ce guvernează Lumea, şi, de ce nu, de o resuscitare a Paradisului originar.

L-am ţinut sub microscop, mă temeam să nu-l pierd, să nu se fofileze printre alţi cromozomi, să rămân cu buza umflată. L-am însemnat cu un atom marcat, emiţător de semnale, ca pe oaia cu clopoţel, dintr-o turmă. 09-bis mi-a aruncat o privire de individ prins asupra faptei, fără nici o îndoială ăsta nu e ca ceilalţi, mi-am zis. Intre noi s-a stabilit o complicitate, ca între spionii din tabere adverse. Era clar că aveam amândoi aceeaşi profesie, numai instituţiile unde lucram erau diferite, puse în slujba unor puteri duşmane una alteia. Ne-am înţeles din privire, vom colabora, ne vom acoperi unul pe altul, vom face schimb de informaţii, la paritate, cu sau fără intoxicări în funcţie de evoluţia colaborării. Era propunerea mea şi eram convins că şi el gândea la fel.

Primul hop a fost limbajul de comunicare, limba folosită de mine fiind prea complicată pentru el, iar a lui prea simplă, inaccesibilă mie. Am găsit repede soluţia, nu se putea altfel, intră în statutul spionilor, vom comunica printr-un cod al semnelor, aparent simple, pline însă de înţelesuri. Mi-a dat o primă informaţie importantă : timpul pus lui la dispoziţie este scurt, are un post în schema genomului, nu vrea să-l piardă, sunt mulţi cromozomi înscrişi pe lista de aşteptare, gata să-i ia locul. A doua informaţie era şi mai îngrijorătoare, va fi destul de repede detaşat într-un organ unde nu va mai putea să îndeplinească decât anumite operaţii, dacă vreau să facem împreună o diversiune ar fi bine să mă grăbesc, ştia şi el vorba cu « graba strică treaba », însă fără grabă nu e treabă. Orice zăbavă m-ar fi putut lăsa fără informaţii preţioase. M-am decodat, cât am putut de repede, şi  m-am prezentat :

— Sunt reprezentantul unei mari puteri, devoratoare, intolerantă, pusă în slujba unor forţe obscure, opusă ordinii prin care s-a creat lumea, n-am avut de ales altă variantă, la inexistenţă. Puterea slujită de mine este necruţătoare, pe oponenţi îi aneantizează, le ia actele de naştere şi de identitate, nu le dă nici acte de deces, îi uită definitiv, ca şi când n-ar fi existat. Ca stăpâni unici ai arhivelor ard ce nu le convine, eliberează acte modificate, falsifică istoria. Secretele preaputernicei forţe se află în cutii de otel, păstrate în buncăre inaccesibile, numite bănci. Nimeni nu ştie ce se află acolo, se spune că sunt ascunse valorile lucrurilor, cunoscute numai de un grup restrâns de iniţiaţi. Schimburile nu se mai fac între lucruri ci între bucăţi de hârtie eliberate de ei, singurii deţinători ai siglei, cifrată, brevetată, patentată, nimeni nu poate să preţuiască sau să plătească fără aprobarea lor. Suntem ostatici ai acestor forţe, fără şanse de eliberare. Mă apropii de finalul tristei mele aventuri pe pământ, mă simt obidit, robit, învins, o piatră aruncată într-o prăpastie, pradă disperării şi angoasei, condiţii despre care stăpânii mei, spun că sunt singurele raţiuni ale existenţei conştiente. Incerc să mă dumiresc, sunt convins că sunt manipulat, as vrea să înşel vigilenţa paznicilor, cotrobăiesc unghere prăfuite, în căutare de memorie uitată, n-a fost aşa la început, lumea n-a fost făcută pentru răufăcători, demascarea lor ar fi un act de dreptate şi binefacere, crezi că am vre-o şansă?

Pentru că nu-mi răspundea am plusat :

— Mă înspăimântă gândul că voi fi condamnat la uitare veşnică. M-am refugiat în satul Mateiilor, aici memoria este intactă, istoria n-a fost scrisă, « binefacerile » puterii distrugătoare n-au ajuns, satul nu se află pe nici o hartă, mai marii lumii nu ştiu că există, aici mă simt în siguranţă, nu pot să spun cât timp, mă tem că-mi vor remarca dispariţia şi mă vor da în urmărire generală, ca pe un răufăcător. Caut aliaţi din alte lumi folosind ultima invenţie americană, microscopul imaginaţiei.

— Cunosc frământările tale ; mic, neluat în seamă, m-am strecurat în paginile srise de tine, eu sunt cromozomul curiozităţii şi al revanşei, curiozitatea n-ar avea rost fără revanşă. Şi eu sunt condamnat să servesc o putere, alta decât puterea servită de tine, se numeşte Ordine şi a fost folosită de Creator, când a făcut lumea. Fără ordine nu există creaţie. Fiind condamnat, nici eu nu sunt liber. De altfel, nu cred că există libertate deplină, ordinea o îngrădeşte, iar dezordinea o desfiinţează. Puterile servite de noi sunt ireconciliabile, dezordinea a fost înaintea ordinii şi nu vrea să cedeze, s-a baricadat în buncăre de unde speră să distrugă lumea. în trecerea mea repetată din molecula minerală în fructul viu, în esenţa lui cromozomică, din arborele vieţii, vestitul ARN, am biruit de multe ori dezordinea, ştiu că ea poate fi învinsă, puterea Creatorului lumii şi al ordinei fiind de neoprit. Sper că mă poţi urmări şi înţelege.

Din tăcerea mea a dedus că îi îndeplinesc speranţa, şi a continuat :

— Efortul tău nu va rămâne nerăsplătit, memoria restituită va deveni o forţă, pe pământ sunt multe forţe, ordonate de Creator, nefolosite, rezerve în aşteptare. La una dintre aceste forţe ai ajuns şi tu, gena intuiţiei şi a nesupunerii moştenită de la strămoşi te-a servit bine, Mateii descoperiţi de tine sunt o rezervă păstrată pentru lupta finală. Nu e de loc întâmplător că la Mateii n-au ajuns forţele dezordinii, negustorul a fost nevoit să plece, dracul a fost izgonit de popă, Mateii plecaţi s-au întors nevătămaţi şi necontaminaţi de germenii dezordinii, satul descoperit de tine, un paradis niciodată părăsit, păstrează legătura cu Dumnezeu prin popa, trimisul Domnului, singurul neMatei din tot satul.

— Este popa din Mateii păcătos ?, am îndrăznit să întreb.

— Este, nu se putea altfel, popa este un om, nu este nici măcar un sfânt, ar putea să devină, ar fi cel mai îndreptăţit, dar preoţii devin sfinţi după ce ajung la Isus Hristos, dacă ajung, El le dă aureola şi Sfinţenia. Popa este un om dăruit cu Har, el împlineşte puterea Harului, omul din popă rămâne însă tot om, are şi el nevoi, are nevastă, e bine aşa, are copii, are greutăţi, are Cartea, e un om însemnat.

— Ai spus că Mateii este un sat păstrat ca rezervă pentru lupta împotriva dezordinii, a forţei distrugătoare. Cum vor putea nişte oameni aflaţi într-o evidentă stare de înapoiere, vlăguiţi, fără putere de efort, fără învăţătură, să devină oştenii unei armate câştigătoare?

— Forţa Mateilor stă tocmai în starea lor de nediferenţiere, în convingerea că sunt singurii rămaşi în paradis, că n-au gustat din mărul otrăvit, chiar dacă vre-un înaintaş al lor a păcătuit, ei nu ştiu, şi ăsta e norocul şi atu-ul lor, neştiinţa nu este păcat, dimpotrivă, ştiinţa duce de cele mai multe ori la păcat. Ai spus că n-au putere de efort, nu e adevărat, Mateii n-au avut nevoie de efort, au primit, ca şi păsările cerului, cele trebuitoare, fără efort, rezervele lor sunt intacte, aşteaptă să fie chemate la luptă. Nici un Matei n-a intrat în slujba dezordinii, nu ştie de existenţa ei, când vor afla, toţi Mateii se vor mobiliza împotriva ei, vor deveni eroi, forţele distrugătoare vor fi măturate ca gunoaiele şi vor fi răspândite de vânt. Mateii vor reprezenta puterea originară, naturală, la fel de neîndurătoare ca şi puterea răului. Adu-ţi aminte că toate marile imperii au fost învinse de hoarde barbare, aparent dezordonate. Hoardele nomade erau, însă, reprezentante ale ordinei naturale. Lumea este bine făcută, se conduce după legi permisive, în anumite limite, libertatea este asigurată numai celor ce nu fac din dezordine o nouă ordine, puterea servită de tine iese din limitele libertăţii admise şi nu va fi tolerată.

După o mică pauză a continuat :

În privinţa alianţei, avem principii diferite, se pot face alianţe numai în lumea unde trăieşti tu, fiecare lume are legile ei, alianţa dorită de tine iese din limitele libertăţii permise, atât în lumea ta cât şi în lumea mea. Nu suntem de acord nici în legătură cu demascarea, cu trădarea, ele nu pot fi binefaceri, trădarea este un act de nesupunere, dezordine. Atât eu cât şi tu suntem angajaţii unor instituţii, pe care ne-am obligat s-o servim, dacă n-o facem intrăm în serviciul unei dezordini mai mari. Întoarce-te la postul tău, continuă să prezinţi viaţa de la Mateii ca pe o curiozitate, un non sens, o absurditate, vei fi considerat un servitor conştiincios, îţi vei păstra identitatea şi vei intra în memoria lumii tale, este singura şansă. La rândul meu, sunt grăbit să-mi îndeplinesc menirea, să duc mai departe curiozitatea şi revanşa, să-i pregătesc pe Mateii pentru confruntarea cu puterea servită de tine.

Ne-am despărţit fără să ne luăm rămas bun, de fapt nici nu ne întâlnisem, făceam parte din lumi aflate la nivele diferite, convorbirea noastră, imposibilă, se situa în sfera paradoxului. Am pus microscopul imaginaţiei deoparte, am privit lumea Mateilor cu luneta potrivită, am văzut-o la mărimea reală, adormită dar vie, am admirat cromozomii născuţi şi crescuţi în paradis, gata oricând, acum ştiam, să dea naştere la eroi, să restabilească ordinea lăsată de Creator, să măture şi să răspândească în nisipurile deşerturilor, nemernica putere distrugătoare, al cărei slujbaş eram. Nu mai simţeam disperare şi angoasă, aflasem că totul era minciună, filozofia neputinţei.

Sursa foto: wikimedia.org, Robert Breyer – Zirkusszene, Jindřich Prucha – Village Green

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest