de Nicolae Radu

Aici puteți citi capitolul 1capitolul 2capitolul 3capitolul 4capitolul 5capitolul 6capitolul 7capitolul 8 și capitolul 9 al romanului „Paradisul Mateilor”.

Un obicei vechi, rămas de pe vremea când s-au născut obiceiurile, foarte respectatla Mateii, era cel de a nu spune lucruri greu de înţeles.

— Dacă vorbeşti aşa, de dragul vorbei, dacă spui lucruri greu de înţeles, tot satul se uita la tine ca la Zănatecu.

Un cititor, un neMatei, pentru că se ştie căla Mateiinu există cititori, n-are satu’ nevoie de necazuri scrise în cărţi, deci un cititor, curios, neştiutor de ce se întâmplăla Mateii, poate întreba:

— Cine mai e şi ăsta, Zănatecu?

Pe Matei a început, de la un timp, să nu-l mai deranjează întrebările dacă le ştie răspunsul, zice că nu e rău să mai pui, din când în când, întrebări, mai ales când găseşti răspunsul peste drum..

— Cum, nu ştii cine e Zănatecu? Uite-l.

Omu’ de peste drum e cam zdrenţăros, nepieptănat, ai zice că e un biet sărac lipit pământului, ai greşi bineînţeles, grăbindu-te să-l judeci, ar trebui mai întâi să te uiţi la ochii lui, ca să înţelegi că nu poate să fie sărac. Vei găsi în privire o siguranţă convingătoare, o dovadă că nimic nu-i lipseşte, cum ar putea să fie sărac un om care are tot ce-şi doreşte? Priveşte undeva departe, nu se ştie la ce se uită, e ceva care nu se vede, sau nu-l vede decât el. Ai zice că nu vede ce se întâmplă în jurul său, iar te-ai înşela, pentru că el vede tot ce se întâmplă şi ce nu se întâmplă, dar s-ar putea întâmpla. Aşteaptă, nu pe cineva anume, pentru el o întâlnire stabilită dinainte ar fi fără interes, aşteaptă Timpul şi pe cei ce trebuie să vină cu el, necunoscuţii providenţiali, partenerii posibili ai unui dialog, pregătiţi să-l întrebe şi să afle ce nu ştiu. El are răspunsuri la toate întrebările, chiar şi la cele fără nici un rost.

Singur, sau înconjurat de Mateii satului, Zănatecu impune păstrarea unei distanţe între el şi lume, un cerc de foc nevăzut, imposibil de trecut. Nu există nici o îndoială că Zănatecu nu este ca ceilalţi.

Când l-a făcut mă-sa a fost primit ca orice Matei, unul în plus, i-au dat să sugă, l-au lăsat să doarmă, să se obişnuiască şi el cu obiceiul locului, cu lenea, că tot nu aveau să-i dea nimic de făcut. După un timp însă, mă-sa a dat semn de nelinişte, i-a zis lu’ bărbatu-so:

— Mă Matei, ăsta nu e ca toţi Mateii, ăsta nu doarme, stă cu ochii deschişi, nu ştiu dacă vede şi ce vede, nu plânge, nu cere nimic. Ce-o fi în capul lui?

— Ce să fie, nimic, lasă-l în pace, că învaţă el toate obiceiurile, ca să înveţi nu-ţi trebuie decât ochi şi urechi, el are şi ochi şi urechi, o să le înveţe. De ce să-l sileşti, să-l doară capu’, lasă copilu’ în pace. Să-i dai să mănânce, să se facă mare mai repede.

— De mâncat, de ce să supăr pă Al dă sus, mănâncă tot ce-i dau, nu rămâne nimic în strachină.

— Păi vezi, înseamnă că e Matei, e de-al nostru, n-ar avea cum să nu fie de-al nostru, că l-ai făcut aici, în curtea noastră.

Copilu’ a crescut, s-a făcut voinic, chiar frumos, da’ n-a vrut să înveţe obiceiurile Mateilor.

— Mă Matei, să ştii că e ceva cu copilu’ ăsta al nostru, mă, ăsta nu e Matei.

Matei, tatăl, a tăcut, văzuse şi el ceva la copil, da’ nu ştia ce să spună. După ce iar a tăcut, după ce s-a săturat de tăcere, i-a venit, aşa, pă limbă o vorbă, nu ştia de unde i-a venit că n-o mai spusese până atunci.

— Asta e Zănatec, asta e, e Zănatec, nu e Matei ca toţi Mateii.

Muierea l-a ascultat, n-a înţeles ce a spus, nici ea nu mai auzise până atunci, dă unde să audă, că prin curtea lor nu prea umblă vorbe, da’ dacă spune Matei aşa, ştie el ceva.

Din ziua aia s-a aflat că în casa lui Matei e unu care nu e Matei, e Zănatec.

Tot satul a înţeles că s-a întâmplat o minune, în loc de Matei s-a născut un Zănatec. S-au dus la Popă să le dezlege Parabola, adică întâmplarea greu de înţeles pentru minţile lor.

— Părinte, ai auzit că avem, aici la noi, un Zănatec?

— Am auzit, taică, cum să n-aud, că la mine vin toţi şi-mi spun ce li se întâmplă.

— Şi ce ne facm, Părinte, e de bine sau e de rău.

— Nu e nici de bine nici de rău, e aşa cum trebuie să fie, toate satele, toate casele mari, regii şi împăraţii au Zănatecu’ lor, de ce să n-avem şi noi unul, al nostru. Să-l ţină Dumnezeu, că am auzit vorbe sănătoase despre el, zic unii că atunci când răspunde li se pare că gândeşte, n-o fi el Matei, da’ rău nu e, că e bine, câteodată, să ai pe unul care gândeşte, care nu e ca ăilalţi. Să-l lăsăm în pace, să vedem ce zice, dacă se potriveşte înseamnă că ce spune vine dela DuhulSfânt, dacă nu, om mai vedea, avem noi leacuri să scoatem duhurile rele, deşi nu cred să fie dintr-astea pe la noi, n-au de unde să vină. De mult îmi doream şi eu pe unul inspirat de Duhul Sfânt. Mă cam săturasem de căutat în Carte, de multe ori nici nu găseam, acu’, am şi eu pe cine să întreb.

Matei, Cârcotasu, s-a trezit şi el vorbind:

— Părinte, Matale ne-ai spus că odată cu primirea Cărţii şi a Parohiei ai primit şi Har, că numai matale ne poţi spune Cuvântu’ Domnului. Dacă-l întrebi pe Zănatecu, înseamnă că şi el are Har?

— Nu taică, Zănatecu n-are Har, ca mine, el are, aşa, o minte mai altfel, un cap luminat, vine Duhul Sfânt, i-l deschide, îi pune Cuvântul lângă o lumânare, n-are decât să citească şi să spună ce a citit.

— Cum să citească Părinte că n-a învăţat să citească, nimeni de la noi nu ştie să citească. Trebuie să mai fie şi altceva.

— Şi eu cred că mai este şi altceva, nu ştiu ce este, că nu scrie în Carte, a recunoscut Popa, căzut pe gânduri.

N-au reuşit să dezlege Parabola, n-aveau cum, dacă nu scria în Carte, au lăsat-o nedezlegată, Zănatecu’ a venit cu o lumânare în cap, nu citeşte, că nu ştie să citească, da’ vede, are ochii altfel decât ceilalţi Matei, are şi lumină în cap, şi vede mai bine, nu mai este altul ca el în sat. Dacă le-a zis Popa, înseamnă că aşa este, Zănatecu’ este omul care vede ce nu văd alţii, nu te pui cu el, zici ca el şi faci ca tine, că doar n-o să te iei după un Zănatec. Cam încurcată judecată, dar altfel nu se putea, dacă ar fi fost simplă n-ar fi fost nevoie să vină Zănatecu.

Necazul a fost că de când a venit el în sat nu mai puteai să faci nimic fără să întrebi: « Ce-o zice Zănatecu de asta, dacă zice că nu e bine? » sau « Să nu mă vadă Zănatecu, ăsta nu ştie de glumă, mă dă de gol ». Toţi Mateii se uitau la el, el se uita drept înainte, departe, se uitau şi ei, voiau să vadă ce era în locul unde privea el, nu vedeau nimic, da’ dacă el se uita, înseamnă că era ceva, şi nu, aşa, oarecine, Cineva.

Mateii luaseră obiceiul să se strângă în jurul lui, tot n-aveau ce face, acolo cel puţin se uitau, doar, doar, o să vadă şi ei ce vedea Zănatecu. Din când în când rupea câte unul tăcerea şi-l întreba:

— Ce faci mă, Zănatecule?

— Ce să fac, stau.

— Ai mâncat?

— Nu ! Că mi-e foame.

— Adică, cum?

— Dacă aş fi mâncat nu mi-ar fi foame.

— Nu vrei să mănânci?

— ?!.

— Ce să mănânce, mă, unde vezi tu mâncare?

— Nu e !

Mateii se făceau că nu înţeleg, sau nu înţelegeau, ce a vrut să spună, da’, nu voiau să recunoască, aşa erau ei trufaşi, nu puteau să fie şi cu minte puţină şi smeriţi.

— Cum ai dormit, Zănatecule, az’ noapte?

— Bine.

— Ce ai visat?

— Nimic.

— Cum aşa, tu nu visezi?

— Nu.

— De ce nu visezi, toată lumea visează.

— Nu mă lasă popa.

— Cum nu te lasă?

— A zis că visurile vin din griji şi prostia dân vorbe prea multe. Aşa zice că scrie unu, Ecleziastu’, în Carte.

— Ai vrea să fii bogat?

— Nu. Nu mă lasă popa, a zis că din bogăţie nu am nici un folos, că am ieşit gol din burta mamii şi tot gol o să mă întorc dă unde am venit.

— Cum o fi Zănatecule pă lumea ailaltă?

— O fi, dacă o fi, sau o nu fi.

— Nu înţeleg, cum vine asta?

— Dă ce întrebi, dacă nu înţelegi? De ce vrei să ştii dacă nu poţi? Popa spune să crezi fără să întrebi.

Mateii n-au mai priceput nimic şi au lăsat-o baltă. S-au întors pe lumea asta, aicila Mateii.Tocmaicânta un cuc.

— Dă ce cântă cucu, Zănatecule?

— Să-şi audă glasu’, dacă n-ar cânta n-ar şti că poate să cânte.

— ???!

— Dă unde bate vântu’?

— Dân faţă, ca să te ude, dacă n-ar bate dân faţă n-ai şti când te uşurezi.

— ????!

— Dă ce mulgem vacile?

— Dă ţâţe.

— ??!

— De ce grohăie porcii?

— Ca să se ştie că sunt porci.

— ?!

— De ce zboară păsările?

— Pentru că sunt îmbrăcate cu fulgi.

La toate întrebările Zănatecu avea răspunsuri şi nu puteai să-i găseşti nici un cusur,pentru că tot ce spunea, zicea că auzise de la popa, adică din Carte.

 

Zănatecu umbla prin sat de dimineaţa până seara, ai fi zis că umblă după ceva, da’ nu umbla, că nu găsea nimic. De oprit se oprea numai la biserică şila Cimitir.Se oprea şi vorbea, nu se ştia cu cine vorbea, pentru că nu vedeau pe nimeni. Când au îngropat un Matei l-au găsitla Cimitir, stătea de vorbă, întreba, aştepta răspunsul şi iar întreba.

— Cu cine vorbeşti, Zănatecule?

— Cu oameni.

— Aici nu sunt oameni, sunt morţi.

— Ba sunt, că vorbesc. Sunt supăraţi.

— Dă ce sunt supăraţi?

— Îl aşteaptă pă Popa, şi nu vine.

— Ba vine, uite că a venit.

— O fi venit, da nu la ei, la alţii.

— Popa vine la toţi.

— Nu vine. Vine numai dacă plăteşti.

Avea dreptate Zănatecu, totdeauna avea dreptate

La biserică venea în toate Duminicile, asculta, se uita la icoane, se închina..

— Ce faci Zănatecule?

— Mă rog.

— La cine te rogi?

— La Sfinţi.

— Nu te rogi Domnului?

— Nu, ca n-am ajunsla El.Maiîntâi sunt Sfinţii.

— Aşa e, îl adeverea un Matei, pânăla Dumnezeute mănâncă Sfinţii.

S-a dus vestea căla Mateiieste unul, Zănatecu’, unu care le ştie pe toate. Venea lumea ca la bâlci, fete de măritat, soţi înşelaţi, bătrâni care trăiseră degeaba, bolnavi nevindecaţi de doctori, veneau şi popi, veneau cu mireni cu tot, cu cei pe care nu-i mai ajuta Harul, Spovedania şi Maslu. Un popă a venit să-l vindece Zănatecu de diabet, nu ştiu dacă l-a vindecat, da’ i-a mers bine, că şi-a scos cheltuiala de la creştinii pe care i-a adus, că doar nu-i aducea degeaba, cum să facă un popă ceva, fără să fie plătit.

Sursa foto: wikimedia.org, Roman Kramsztyk – Sat în munte, Robert Russ - Strasse in Arco

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

One Thought on “Paradisul Mateilor – 10. Zănatecu’

  1. Pingback: Paradisul Mateilor - Epilog | MemoriiDeMedic.ro

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest