de Nicolae Radu

Locul unde vom poposi n-avea nume, era un loc unde se trăia, de când se ştia, fără să fie nevoie de nume, aşa se pomenise şi aşa rămăsese, nimeni nu se gândise că trebuie să dea un nume, pentru că se putea trăi bine şi fără. Dacă se întâmpla, câteodată, să se ivească vreunul mai deocheat, altfel decât ceilalţi, i se punea o poreclă, asta nu era nume, era aşa, un semn, să se ştie la ce te poţi aştepta din partea lui. Mulţi aveau porecle, da’, nu le păsa, că nu-i durea nimic din cauza lor. Unul era Curiosu’, altu’ Băgăreţu’, mai era şi Cârtitoru’ Potrivnicu’, Ereticu’, fiecare după meritu’ lui.

Odată, când s-a născut un copil, nu era nimic neobişnuit, se năşteau dintotdeauna copii, aşa era obiceiul, a venit unul şi a pus o întrebare:

— Da, p-ăsta cum o să-l cheme?

S-au uitat la el şi unii la alţii, nu ştiau ce să spună şi nici nu înţelegeau întrebarea, nici unul nu primise nume la naştere, ce să facă ei cu un nume, nu puteau să-l mănânce, nu puteau să se învelească, sau să se îmbrace cu el, nu folosea la nimic, da’, dacă ăsta a întrebat o fi ştiind el mai multe. Au tăcut aşa de mult că ai fi zis că au şi uitat de întrebare, aşa ar fi fost bine, însă într-un târziu a deschis unul gura şi a spus:

— Să-l întrebăm pă popă, el trebuie să ştie că are Cartea şi le ştie pe toate.

Au plecat la popă, omul avea ceva treabă în spatele casei, l-au aşteptat, ce erau să facă, dacă tot veniseră nu puteau să plece fără să-i spună de ce au venit, omu’ s-a mirat când a văzut atâta lume la poarta lui, nu ştia ce s-a întâmplat, când a auzit de ce au venit, s-a oprit şi a tăcut, tăceau toţi, nu ştiau ce să mai spună, aşteptau o minune, cine putea să facă minuni, dacă nu popa. După un timp a început să se lumineze, tot dinspre popă venea lumina, că din altă parte n-avea de unde, omul s-a şters pe poalele patrafirului şi vorbind singur s-a îndreptat spre casă.

— Trebuie să găsesc răspuns în Carte, nu mă lasă Al de sus, că d-aia mi-au dat Har, da’ unde oi fi pus Cartea, că n-am mai avut nevoie de ea, nu prea mai văd şi am uitat să citesc. Aaa…, uite-o aici, pă oala cu lapte, o pun ca să nu dea muştele în oală, toate au un rost pă lume, nu să putea face o lume fără rost. A luat Cartea, a şters-o de praf, a deschis-o, n-a văzut nimic, n-avea ce să vadă cu ochii lui betegi, s-a uitat în sus, aşa cerea Canonul, şi dintr-o dată i-a intrat o lumină mare în cap. S-a întors la creştinii de la poartă şi a scos din cap lumina.

— Matei, aşa o să-l cheme.

— Matei ! au repetat oamenii veniţi la casa popii, mulţumiţi că popa i-a scos din încurcătură, e bine să ai popă în sat, uite că e bun şi la altceva decât la înmormântări.

— Dă unde ai luat numele părinte? a întrebat unul, poreclit Curiosul.

— Cum dă unde? Dân Carte, dă unde altfel? a răspuns popa, căzut aşa dintr-o dată pe gânduri şi întrebându-se: « Da’, pă ăsta cine l-a învăţat să pună întrebări? » N-a ştiut să-şi răspundă şi a lăsat-o moartă.

Matei ! aşa l-a chemat pe primul copil cu nume din sat. Până la el nici unul n-avea nume, nu fusese nevoie. Când s-au născut alţi băieţi, n-au mai mers la popă, ştiau cum o să-i cheme, Matei, era clar, toţi băieţii erau Matei, şi s-a umplut satu’ cu Matei, asta până într-o zi, mai târziu, când şi-a adus unu’ aminte, altul, nu tot ăla, şi a întrebat:

— Da’ p-al meu cum o să-l cheme?

S-au uitat la el şi unii la alţii, iar n-au găsit răspuns şi iar au plecat la popă. De data asta popa n-a mai aşteptat, a luat Cartea şi s-a uitat în sus, de unde i-a venit imediat lumină:

— P-ăsta o să-l cheme Luca.

Oamenii au văzut lumina cum se cobora pe capul popii şi iar au fost multumiţi că au popă în sat.

După Luca au început să se nască din nou Matei, oamenii se obişnuiseră cu numele de Matei, le plăcea şi se ştia deja prin satele vecine că satul lor se numeşte Mateii, aveau un nume de sat şi era păcat să-l piardă, nu dai ce-ai căpătat, pe ceva ce n-ai primit. Bine că nu s-a gândit nici unul să întrebe cum o s-o cheme pe fata lui, l-ar fi pus la mare încurcătură pe sărmanul popă, şi nu numai pe el. Ca să-l ferească de un necaz asa de mare, Dumnezeu l-a chematla El, pe popă şi a lăsat, pentru un timp, satul fără preot. Mare e puterea Lui Dumnezeu !

Acum, dacă aveau un nume putea să facă şi poveşti, adică o istorie, nu se putea face o istorie pentru ceva ce n-avea nume, însă vorba asta, istorie, n-ajunsese încăla Mateii, dă unde s-o ştie oamenii dacă nu venise, şi ce nevoie aveau de istorie, ce să facă ei cu istoria, oamenii trăiau, mâncau, făceau copii, şi cam asta era tot, de altceva nu aveau nevoie. Poveştile au venit singure, împreună cu întrebările, venea câte unul şi întreba, aşa ca să le strice cheful, să-i încurce, să-i pună să găsească un răspuns, nu se poate să laşi o întrebare fără răspuns, atunci la pica cerul pe capete, nu era necaz mai mare ca acela de a trebui să dai un răspuns, de când murise popa n-aveau pă cine să mai întrebe, se strângeau toţi, se uitau în sus, degeaba, nu vedeau nimic, se uitau la ăla cu întrebarea, le venea să-l omoare, da’ nu puteau, cum să omori un Matei? Necazurile se înmulţeau odată cu întrebările, parcă îi apucase nebunia, toţi începuseră să pună întrebări. Treaba asta cu răspunsul, cu pedeapsa de a te pune să gândeşti, căzuse ca o pacoste peste satul liniştit, până atunci, al Mateilor. Intre timp dispăruse şi Luca, nu mai ştiau nimic de el, nimeni nu-i spusese vreodată pe nume şi el nu ştiuse că îl cheamă Luca, el ştia că este Matei, ca toţi ceilalţi… Intr-o zi a ieşit o vorbă, că degeaba pun întrebări dacă nu e cineva să le ţină minte, că trece timpu’ şi rămân multe întrebări fără răspuns. Le-a zis unul, odată, să nu mai pună întrebări, dar a rămas cu zisul, prea se obişnuiseră Mateii cu întrebările, şi mai era ceva, e mai usor să pui întrebări, nu costă nimic, decât să cauţi răspuns şi să te doară capul. Vorba aia că degeaba se pun întrebări dacă nu e cineva să le ţină minte şi să răspundă, au lăsat-o moartă, de unde să-l iei pe ăla unu, la Mateii?

Norocul Mateilor a fost că într-o zi a ajuns în sat un om, a venit cu muierea lui şi cu mulţi copii, a făcut o casă mare, de unde o fi avut atâta bănet? a pus la poartă o tablă unde a scris mare: BACANIE – BIRT. Au fost primele cuvinte scrisela Mateii, ce dacă nu ştiau să citească, istoria trebuia să înceapă şi a început în ziua când Mateii au înţeles că omul a adus sare, gaz, bomboane, pâine, franzelă şi lipie, cuie, geamuri şi tot felu’ de bulendre femeieşti. Unii Matei s-au speriat, aşa se întâmplă când nu înţelegi ceva, te sperii, s-au liniştit însă când s-au lămurit că la negustor se poate cumpăra marfă şi fără să ştii carte.

Avea negustorul şi tuică, o lua dela Mateiitoamna, că mai târziu n-avea de unde, se termina repede, o beau oamenii, ce să facă. Asta n-ar fi fost nimic, dar găseau la el şi răspunsuri la întrebări, dacă n-avea pe loc te chema a doua zi şi ţi le dădea, împachetate frumos, că de, şi un răspuns este o marfă. Mateii au crezut că a dat norocu’ peste ei, n-aveau nevoie să mai umble prin târguri, găseau de toate la negustor, scăpaseră şi de grija răspunsurilor, puteau să pună întrebări că avea cine să le ţină minte, să le dea răspunsurile, să facă istorie cu ele. Nu mai aveau nevoie nici de popă, murise şi n-au găsit altul, negustorul le-a spus că după ce sunt îngropaţi, morţii îl găsesc pe popă în pământ, unde-l îngropaseră, ce le trebuia alt popă când aveau unul îngropat, parastasele se fac şi fără popă, că tot nu le mănâncă morţii, le mănâncă ăi vii la cârciuma lui şi o să aibă el grijă să le dea tot ce le trebuie ălor vii, ca să fie de pomana morţilor Tot negustorul avea grijă să ţină minte zilele când se fac pomenile, le avea scrise pentru toţi morţii şi bineînţeles, pentru istorie.

Lui Matei îi plăcea din ce în ce mai mult să pună întrebări, era un joc, nu costa mult, întrebările veneau singure şi răspunsurile de la negustor, nu-l obligau pe Matei să le caute, să le găsească, toţi copii, de om şi de animal, iubesc jocul, aşa e obi-ceiul, nu se stie de ce şi nici nu e nevoie să se stie. Matei n-avea jocuri, nu ştia unde se fac, pe când întrebările îi veneau fără să le caute, nu ştia de unde, şi nu-l interesa, când le veneau se ducea la negustor şi primea răspunsul:

— De ce cântă păsările?

— Ce este în cer? Dar sub pământ? De ce curge Oltul la vale? Cine a făcut pietrele? Unde doarme soarele?

Negustorul răspundea, pe loc sau mai târziu, la toate întrebările avea răspunsuri, însă Matei nu le ţinea minte, ce să facă el cu răspunsurile, jocul lui era să pună întrebări, nu-l interesa pe el istoria, era treaba negustorului.

Matei a întrebat într-o zi:

— De unde iei răspunsurile?

— Le aflu.

Necaz mare, Matei n-a înţeles nimic şi dintr-odată l-a apucat durerea de cap.

— De la cine?, a întrebat Matei ca să-şi potolească durerea.

— De la Adevăr.

— Ce e Adevărul?

Negustorul n-a răspuns imediat, s-a uitat la Curiosu’, a vrut să vadă de unde îi venise întrebarea pusă de Pilat din Pont lui Isus Hristos. N-a reuşit să afle mai mult şi pentru că el nu putea să lase întrebările fără răspuns, a spus:

— Adevărul este o minciună potrivită, un leac pentru durerea de cap.

Matei a văzut că negustorul avea dreptate, nu-l mai durea capul…

Altădată l-a întrebat:

— Dă unde ai venit matale?

— Din lume.

— Ce e lumea?

— Tot ce nu e Mateii, e lumea. Voi sunteţi în afara lumii, spuneţi că sunteţi Matei pentru că aşa a zis popa, dar de fapt nu sunteţi, n-aveţi acte. Satul vostru nu se află pe hartă, n-aveţi registre, n-aveţi primărie, n-aveţi nimic.

— Asta nu se poate, a ripostat, tâvnos Curiosu’, noi suntem pentru că suntem, n-avem nevoie de ce spui matale.

Speriat de atâta curaj, el a uitat de cap, şi pentru prima dată nu l-a mai durut.

Odată i-a venit pe buze întrebarea:

— Eu pot să fiu negustor?

O umbră de nor a trecut peste capul negustorului, a luat cu ea întrebarea cu răspuns cu tot, aşa a crezut Matei, se înşela, după un timp a primit în loc de răspuns o întrebare:

— De ce?

Pe Matei a început, dintr-odată să-l doară capul, nu era obişnuit să i se pună întrebări, întrebările erau puse de el, negustorul dădea răspunsuri, nu punea întrebări. Trei zile a avut Matei dureri de cap, a treia zi i-a trecut, a aflat că Matei nu poate şi nu trebuie să fie negustor, Matei este Matei şi atât.

 

Au murit mulţi Matei, a murit şi negustorul a rămas fiul său, tot negustor, în satul Mateilor nimic nu s-a schimbat, se nasc Matei, mănâncă, beau, fac mulţi copii, mor şi sunt îngropaţi fără popă, n-au nevoie de popă, îl găsesc în pământ, la cimitir, unde se aflau, îngropaţi toţi Mateii şi unde o să fie şi ei îngropaţi. Mateii este un sat fără început şi fără sfârşit, ce să facă ei cu începutul şi cu sfârşitul? , nu e bun de mâncat, nu e bun de îmbrăcat şi dacă te gândeşti la ele te mai doare şi capul. S-a pierdut şi istoria, nu se mai ştie unde este, că n-a mai avut nimeni nevoie de ea, ce să facă Mateii cu istoria, nu era bună de nimic.

Satul Mateilor a rămas ce a fost de la început, un paradis, unii spun că l-ar fi uitat Dumnezeu pe pământ şi că l-ar fi găsit un moş de-al lor.

 

Capitolul 2 apare vinerea viitoare!

Sursa foto: wikimedia.org

Imagine 1 – Nicolae Grigorescu – „Biserică catolică în Câmpulung”

Imagine 2 – Ștefan Luchian – „La marginea satului”

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

13 Thoughts on “Paradisul Mateilor – 1. Numele

  1. Pingback: Paradisul Mateilor - 2. Popa și cimitirul | MemoriiDeMedic.ro

  2. Pingback: Paradisul Mateilor - 3. Adam şi urmaşii lui | MemoriiDeMedic.ro

  3. Pingback: Paradisul Mateilor - 4. Ziua Domnului | MemoriiDeMedic.ro

  4. Pingback: Paradisul Mateilor - 5. Şefii şi Revoluţia | MemoriiDeMedic.ro

  5. Pingback: Paradisul Mateilor - 6. Rămâne cum a fost | MemoriiDeMedic.ro

  6. Pingback: Paradisul Mateilor - 7. Muierile | MemoriiDeMedic.ro

  7. Pingback: Paradisul Mateilor - 8. Copiii | MemoriiDeMedic.ro

  8. Pingback: Paradisul Mateilor - 9. Obiceiul, Curtea şi cartea… | MemoriiDeMedic.ro

  9. Pingback: Paradisul Mateilor - 10. Zănatecu’ | MemoriiDeMedic.ro

  10. Pingback: Paradisul Mateilor - 11. Aia, mitul mărului... | MemoriiDeMedic.ro

  11. Pingback: Paradisul Mateilor - 12. Cromozomul 09 bis | MemoriiDeMedic.ro

  12. Pingback: Paradisul Mateilor - Epilog | MemoriiDeMedic.ro

  13. Pingback: Paradisul Mateilor - cuprins | MemoriiDeMedic.ro

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest