de Nicolae Radu

Egalitatea între oameni, revendicată mai ales de cei ce vor să fie egali superiorilor, este o sintagmă controversată, interpretată de multe ori subiectiv. O adevărată egalitate între toţi oamenii nu poate să existe pentru că diversitatea existenţei este bazată pe inegalitate. Nu există doi oameni egali între ei, toate determinările concrete ale noţiunii de om sunt unice la fiecare individ și ce rezultă din asamblarea lor este, bineînţeles, unic. Nu se poate vorbi de egalitate perfectă între entităţi diferite. Nici în privinţa facultăţilor psihice nu se poate vorbi despre egalitate, memoria, inteligenţa, acuitatea simturilor, afectivitatea, temperamentul și caracterul sunt repartizate inegal. Este cunoscut și admis că Indicele de inteligenţă, IQ, se distribuie pe o scară de cel puţin 200 de puncte.

Totuși oamenii se simt îndreptăţiţi să revendice egalitatea ca drept natural, ca lege nescrisă așezată deasupra legilor omenești. În Grecia antică Heraclit a introdus conceptul de jus naturale, un dar divin al creaţiei, o lege eternă ce reprezintă voia Creatorului și nu suportă derogări și modificări.  Filozoful  grec era convins că prin jus naturale omul liber își realizează natura umană. Dar modelul social din Grecia Antică era orânduirea sclavagistă, unde egalitatea între oameni nu putea fi invocată. Comunităţile umane, triburile, cetăţile, regatele, imperiile, erau formate din oameni liberi și sclavi, ultimii proveniţi dintre prizonierii de război. Nici un filozof din Grecia Antică nu și-a pus problema egalităţii între cetăţenii liberi și sclavi, care nu aveau familie, nu deţineau proprietăţi, n-aveau drepturi reglementate de legi, puteau fi vânduţi ca orice marfă și chiar uciși. Nici metecii, străini acceptaţi să exercite diferite meserii, n-aveau drepturi egale cu cetăţenii greci. Aristotel, în Etica Nicomahica, se referă la egalitate, dar numai între oameni liberi. Pe sclavi îi numește unelte vii. La recensământul Atenei erau înregistraţi numai cetătenii, oamenii liberi repartizaţi în caste, ierarhizate după importanţă. În Sparta toţi cei ce își defintivau studiile purtau numele de egali.

Stoicii au admis demnitatea de fiinţă creată de o Divinitate, ca o lege naturală prin care omul ia cunoștinţă de faptul că este cetăţean al lumii și beneficiar al protecţiei cosmice și a fraternităţii umane. Sfinţii Părinţi ai Bisericii Creștine au preluat conceptul de jus naturale ca fundament pentru legea iubirii aproapelui, lăsată de Isus Hristos.

În Roma antică a apărut conceptul juridic de jus genticum prin care se extinde legea naturală de drept divin la toţi cetăţenii Imperiului Roman. Pentru a diferenţia jus naturale de jus genticum Toma d’Aquino propune și termenul de drept pozitiv. După opinia lui noţiunea de egalitate este contrară a două virtuţi, dreptatea, pentru că nu ţine cont de lege și rigoarea pentru că este contrariul ei

Adevărată egalitate între oameni a fost evocată, teoretic, odată cu apariţia Creștinismului care a propovăduit legea hristică a iubirii aproapelelui, bazată pe principiul că toţi oamenii sunt egali, ca fii ai Lui Dumnezeu. Am spus teoretic pentru că de fapt aplicarea egalităţii a rămas pe seama legilor făcute de oameni, tentaţi să o aplice imprecis și interpretativ. Cum au făcut-o se poate constata din felul cum l-au judecat pe Hristos. Rămâne ca speranţă Judecata cea Mare, Judecata cea din urmă, dar atunci vor fi judecaţi defuncţii. Defunct-desărcinat de funcţia de om.

Legile omenești s-au îndepărtat de principiul egalităţii, s-a invocat faptul că dreptul nu poate să se limiteze la ceea ce este măsurabil, se extinde și la aspecte calitative, greu de măsurat și de subordonat riguros legilor. Egalitatea naturală  poate fi acceptată numai pentru ceea ce provine din natura lucrurilor, pentru rest judecătorii-oameni, au drept să hotărască.

Aristotel a propus două feluri de justiţie : distributivă și corectivă.

Prima pleacă de la faptul că nu există o egalitate absolută ci una proporţională. În acest sens atribuirea funcţiilor și onorurilor să se facă proporţional cu meritele și contribuţia. Justiţia face dreptate egală numai pentru cei egali. Herenius Retoricul crede că justiţia este echitabilă când dă fiecăruia ceea ce i se cuvine după demnitatea sa.

Problema egalitătii a căpătat un caractre politic odată cu apariţia iluminiștilor care au atacat autoritatea, dogmatismul, intoleranţa și cenzura. Rezultatul a fost Marea Revoluţie franceză din 1789 când egalitatea a fost revendicată în stradă. Babeuf, iacobin și ideolog al Revoluţiei, se pronunţă în favoarea egalităţii de rezultate și crede că există o incompatibilitate între libertate și egalitate. Revoluţia franceză, ca și celelalte revoluţii burgheze, a reușit să îndrepte multe nedreptăţi, au fost adoptate norme care stabileau egalitatea cetăţenilor în faţa legilor, dar o egalitatea reală  n-a fost obţinută, au intervenit și evenimente complexe, Monarhia a fost înlocuită cu Imperiul, istoria a fost influenţată de apariţia unor personalităti excesiv autoritare și de influenţa din ce în ce mai mare a unor forţe obscure. Karl Marx și adepţii lui au încercat să impună egalitatea prin desfiinţarea proprietăţii individuale, s-a ajuns la alte neegalităţi și, cel puţin pentru moment, s-a renunţat. Principiul “de la fiecare după posibilităti, fiecăruia după nevoi” a eșuat din cauza unor metode greșite de implementare.

Un moment important de legiferare a egalităţii juridice între oameni a fost Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de ONU la 10 decembrie 1948, recunoscută în principiu de toate statele, dar aplicată după modele diferite în unele ţări.

În a doua jumătate a secolului 20 a apărut conceptul de egalitate a șanselor, care presupunea existenţa la nivelul sistemului social a unor acţiuni discriminatorii împotriva unor minorităţi : etnice, religioase,  sexuale, bătrâni, handicapaţi. Au fost lansate chiar două concepte complementare : discriminare pozitivă/acţiune afirmativă, dar suntem încă departe de acordarea unor șanse egale pentru toţi oamenii, atâta timp cât la nivelul Uniunii Europene sunt state care impun condiţii discriminatorii pentru cetăţeni proveniţi din Europa de Est.

Din cele spuse mai sus reţinem concluzia că nu putem să sperăm la o egalitatea absolută între oameni, pentru că ne naștem inegali și pentru că egalitatea este o invenţie omenească și nu o condiţie a Creatorului. Ne rămâne egalitatea în faţa legilor și egalitatea de șanse, dacă avem argumente!!!.

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest