Prea ocupat cu știinţele despre viaţă, biologie, chimie,  anatomie, fiziologie n-am acordat atenţie celei mai importante activităţi a locuitorilor cetăţii, politica și asta poate din cauza modificărilor de înţeleere a noţiunii, introduse parșiv de politicienii momentului, comuniștii, pentru care nu exista decât o singură politică, a partidului  unic. Am fost membru de partid, am făcut politică fără să știu ce este politica. Am citit cele două volume ale Dialogului  platonician Republica, fără să înţeleg mesajul, credeam că filozoful a scris despre ce se potrivea vremii lui. Ar fi necinstit să mă justific prin lipsa cunoștinţelor, eram un om instruit, însă n-am acordat atenţie unui domeniu ce părea fără nicio perspectivă, nu credeam că se mai poate schimba ceva. Eram mullţumit cu ce mi s-a dat, ca locuitorii peșterii lui Platon, nu speram că voi putea obţine vreodată mai mult prin proteste sau alte forme de luptă.

Numai spre sfârșitul erei comuniste, propaganda foarte activă a posturilor de radio în limba română, Europa liberă și Vocea Americii, posturi ascultate de foarte mulţi români, a reușit să trezească interesul pentru o altă politică și nu am rămas în afara jocului, era foarte greu, toată lumea vorbea despre revoltele împotriva dictaturilor socialiste din ţările est-europene, dar după ce dictatorul a fost ucis în ziua de Crăciun n-am mai înţeles nimic, tot ce se întâmpla era neobișnuit, greu de înţeles. Nimeni nu știa cine erau teroriștii, de unde au apărut, de ce s-a shimbat de la o zi la alta comportamentul românilor, cu o zi în urmă strigau  “Ceaușescu, Ceaușescu!” și dintr-o dată au început să-l huiduie, nu e de mirare că mulţi n-au avut curajul să facă nici una nici alta, așteptau să se hotărască ce va urma. Droaia de revoluţionari apărută după fuga și moartea Ceaușeștilor era o adunătură de impostori,  manipulaţi de organizatorii loviturii de stat, folosiţi ca scut și mai târziu ca detașament de agitatori pentru justificarea crimelor.

Am fost dintre cei ce s-au ţinut deoparte, curios să văd ce se va întâmpla, nu regretam era comunistă, însă nu știam ce va urma, mai ales când am văzut că tot foștii comuniști se înghesuiau să ocupe posturile de șefi rămase libere. Așa cum am spus în altă parte, am rămas tot pe post de victimă, predestinată probabil.

După a doua escapadă în Africa, nemaigăsindu-mi locul în noua lume medicală, am urmat-o, ca pensionar, pe soţia mea. Speranţa nemărturisită, posibilitatea de a rămâne în Franţa era însă din ce în ce mai greu de realizat, în condiţiile de cetăţean al unei ţări eliberată de comunism, deci fără motive politice. N-aveam altă justificare decât cea economică și francezii nu erau dispuși să ofere locuri de muncă noilor veniţi, aveau și ei probleme cu șomajul. Statutul nostru era instabil, motiv pentru care păstram bunurile și, pe cât era posibil, relaţiile în România.

Am urmărit de la distanţă evoluţia evenimentelor din ţară, ne-am dat seama că speranţa schimbării a rămas o iluzie, meteahna românilor lui Cioran, și ai noștri, a rămas aceeași, foștii prieteni s-au adaptat libertinajului politic practicat de noii, vechii, stăpâni. Revenirea într-o ţară bolnavă unde legea era interpretată în favoarea celui ce plătește mai mult, devenise o aventură. Prilejul confirmării acestor constatări a venit mai repede decât ne așteptam.

Confirmând adevărul că marile dezastre sunt folosite de răufăcători pentru a le accentua consecinţele, schimbarea de regim politic din 1989 n-a făcut excepţie. Cei certaţi cu legea și morala s-au constituit în bande, unele oficiale, cum a fost cea a așa zișilor revoluţionari, altele neoficiale, dar la fel de active. Revendicarea vechilor proprietăţi, confiscate de comuniști și haosul legislativ au fost prilejuri de acţiune a unor grupuri de falsificatori, toleraţi de o justiţie obișnuită cu ilegalităţile. Printre cei afectaţi au fost și cei plecaţi temporar din ţară, vânaţi de informatori special instruiţi. Se pleca de la premiza că nu se pot apăra. A fost și cazul nostru. A apărut un așa zis moștenitor al apartamentului cumpărat de noi în virtutea unei legi, ne-am confruntat în instanţele judecătorești, am aflat cu această ocazie cum poate fi manipulată justiţia și în final am fost evacuaţi din apartamentul cumpărat legal. Nu acuz pe nimeni, păstrez intactă partea mea de prietenie și autoironie și las prietenilor oximoronici dreptul de apărare la Judecata cea Mare.

 

Cred că se impun câteva constatări după cela relatate mai sus. Mult așteptata schimbare de regim politic nu a adus nimic bun pentru români, consăteanul Gheorghe Buricea a avut dreptate când a păstrat în singura lui cameră portretul lui Ceaușescu și mi-a spus :

-Cine l-a omorât pe Ceaușescu ne-a omorât și pe noi românii adevăraţi. Ne-a luat pâinea de la gură, nu mai avem unde să muncim și ne-a dat pe mâna avocaţilor și judecătorilor care fac dreptate numai ălor cu bani. Azi, dacă n-ai bani ești ca și mort, și de unde bani ? Înainte mă duceam la Partid, la Ceaușescu, acum nu mai am unde să mă duc.

M-am rușinat când mi-am adus aminte că încercasem să-l conving că fără comuniști o s-o ducă mai bine. Mi-a spus atunci :

-Lasă domnule politica, nu e pentru noi, ăia care o fac, n-o fac degeaba, îţi dau o nimica toată ca să-i votezi și ei fură de sărăcesc ţara.

Gheorghe avea dreptate, politica nu era pentru mine, nu știam să mint, n-aveam nicio șansă, dar ce ne facem cu avocaţii și judecătorii, dacă numai ei cunosc legea și o vând pe bani ?

Singurul răspuns la această întrebare este următorul “Să ne ţinem de prieteni”, Motiv pentru care am plasat  capitolul prieteni oximoronici în această carte.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest