Dintre colegii de la Facultatea de filozofie am păstrat o frumoasă relaţie cu Puiu Dicu, un moldovean cu minte ageră și caracter frumos, motive îndestulătoare pentru a-i cere să-mi fie naș, un important grad de rudenie, investit cu stabilirea legăturii cu divinitatea prin Taina Cununiei.

L-am cunoscut în anticamera Rectorului Universităţii din București unde încercam să obţin ajutor împotriva unor examinatori marxiști nedrepţi, deranjaţi, cum mi-a reproșat un logician proaspăt descins de la Moscova, că nu mă ţin de “doctoria” mea și mă amestec în filozofia lor. Memoria păstrează momentul primei noastre întâlniri in anticamera Rectorului și pentru că s-a asociat cu prezenţa unui personaj greu de uitat, șeful de cabinet al Ministrului. Așezat pe un jilţ înlt ce sugera autoritate,  cel ce primea și introducea solicitanţii la bunăvoinţa Rectorului, surprindea printr-o atitudine potrivită unei înalte feţe bisericești. Ajuns în faţa acestei adevărate personalităţi înţelegeai că audienţa avea o notă de rugăciune creștină. Aveam să aflu mai târziu că intuiţia nu mă înșelase, în jilţul împărătesc se afla într-adevăr un reprezentant al Mântuitorului, un preot reprofilat temporar într-un post lumesc. Amănunte am aflat de la cel de al doilea solicitant, care, întâmplător, sau nu, era un coleg de la Facultatea de filozofie, secţia fără frecvenţă, victima ca și mine a unui examinator marxist-leninist ciufut. Renunţ la unele detalii privitoare la felul cum ajunsese un preot în postul de secretar șef al recorului Universităţii din București. Voi spune doar că după ce rectorul a fost schimbat, preotul -secretar șef, a înţeles că vocaţia lui era preoţia, a părăsit Bucureștiul și s-a retras  într-o comună din Judetul Caras Severin. Cunoscut de superiorii Bisericii pentru cultura sa teologică și filozofică, și pentru vocaţia preoţească a primit o Parohie cerută în mod special de el într-o zonă izolată din Munţii Banatului, unde slujește de peste trei decenii. Foarte apreciat de enoriași, el s-a remarcat și printr-o combativitate îndârjită împotriva încercării de instalare a unor culte neoprotestante, cunoscute pentru un prozelitism agresiv.  Am insistat asupra ciudatului preot pentru că el va rdeveni un prieten și un personaj într-un viitor îndepărtat.

N-am reușit să-i convingem că am fost nedreptăţiţi, nici pe rector nici pe Ministru Invăţământului, ni s-a spus că nu poate fi contestată nota dată de exminator, așa cum la footbal nu poate fi contestată decizia arbitrului.

Din vorbă în vorbă Puiu a evocat o soluţie de avarie, un transfer  în alt centru universitar, de exemplu la Iași, oraș frumos cu oameni cumsecade, unde nu se practica jocul pervers de-a examenele. Am fost sedus de idee, a intervenit și o dimensiune a personalităţii mele, convingerea că pot să înving toate piedicile artificiale ridicate de adversarii ce încercaseră  să-mi influienţeze destinul, destul de numeroși în viaţa mea. Drumul cu obstacole de la Facultatea de filozofie din București la cea de Istorie-Filozofie din Iași l-am descris în altă carte a ciclului Memorie.

La prima seziune de examene de la Iași l-am reîntâlnit pe cel cunoscut în anticamera Rectorului din București, transferat și el în anul II la facultatea de filozofie din Iași. Colegi de an și de suferinţă, am străbătut împreună timp de patru ani drmul între capitala României și fosta capitală a Moldovei, dar mai ales am legat o prietenie trainică. Puiu Dicu, botezat de nașul său Sterică, un nume rar și neobișnuit, motiv pentru care nu-l voi folosi, îi voi spune simplu Puiu, provenea dintr-o familie de ţărani moldoveni cu cinci copii, toţi băieţi. Mi-a spuns că îl moștenește pe tatăl lui, om harnic, înţelept, cinstit, nevoit să muncească din greu pentru a întreţine o familie numeroasă dar n-a uitat-o pe mama lui, femeie credincioasă, o adevărată eroină,  care și-a crescut copii cu dragoste, fără să se plângă sau să protesteze.

Viitoril meu naș a plecat din Moldova la București unde s-a angajat temporar la CFR, nu știu pe ce post,  dar n-a renunţat la valorificarea disponibilităţilor intelectuale cu care ursita și genele îl dăruiseră. Atras de știnţele umaniste a susţinut examenul de admitere la Filozofie, secţia fără frecvenţă, a reușit, a trecut  în anul II, însă a fost stopat de examinatorul marxist, intransigent și… incontestabil.

Duetul bucreștenilor prigoniţi a fost completat cu un tânăr amărât, originar dintr-un sat dâmboviţean, care nu avusese forţă să-i convingă pe examinatorii ieșeni și picase la toate examenele din anul II, când l-am cunoscut. Devenit terţet, sub numele de trio valah, tacit acceptat de moldovean, grupul  a rămas solidar până la terminarea facultăţii. Dacă dâmboviţeanul, ajutat să recupereze examenele ratate, si-a păstrat obiceiul de a confunda inteligenţa cu șiretenia, Puiu și-a cucerit statutul de înţelept al grupului printr-o rapidă și corectă putere de evaluare și decizie. Fără să i-o spun, am apreciat această calitate care mi-a lipsit de multe ori. Cu Puiu era imposibil, să te cerţi, el nu se supăra, avea raţionamente greu de combătut și chiar când nu era de acord, o spunea de o manieră care excludea supărarea. Dotat cu o memorie prodigioasă găsea argumente surprinzătoare care te obligau să-i dai dreptate. Nu era un împătimit al cititului, dar ce citise reţinuse până la amănunt. A fost singurul coleg de la Facultatea de Filozofie cu care am păstrat legătura și atunci când am avut nevoie de un naș corespunzător pentru Taina Cununiei l-am solicitat, n-a avut nici o ezitare, a venit de la Arad la București împreună cu Oana, soţia lui și cu fiica cea mică Mălina, care își făcea de lucru pe sub masa de la Palatul Ghica unde a avut loc nunta. Şi dacă veni vorba despre Nașa Oana, nu pot să trec peste frumoasa poveste de dragoste dintre Puiu și Oana Dicu. S-au cunoscut la Asociaţia Studenţilor din București unde Puiu îndeplinea o funcţie organizatorică. Întâlnirea, așa cum a relatat-o Puiu, a declanșat un mecanism miraculos, bine exprimat prin expresia Evrika, spusă de Arhimede când a descoperit  principiul ce-i poartă numele.

-Am înţeles imediat că va fi aleasa mea și am declanșat preliminariile seducţiei și apoi ale biruinţei.

A fost, probabil, o întâlnire destinală pentru că n-a fost nevoie de multe argumente, Oana era tipul de ardeleancă înzestrată cu intuiţie și putere de decizie rapidă, împreunarea s-a făcut după legile naturale și repede, prea repede, a apărut și fructul, care a fost legitimat în primele ore după apariţie printr-o cununie civilă petrecută în Maternitate, urmată la puţin timp de botez. Frumoasă poveste și din fericire, adevărată. Când a ajuns acasă, la Pecica, unde locuiau părinţii, Oana le-a prezentat un soţ și o fiica pe care ardelenii i-au primit cum se cuvine. Devenită mămică, Oana a treminat Facultatea de Farmacie si a exercitat frumoasa vocaţie în comuna natală, devenită între timp oraș. Ca absolvent al Facultăţii de Filozofie Puiu a întâmpinat greutăţi, n-a găsit un post corespunzător și, temerar, a început o nouă facultate, Facultatea de Drept, tot la Fără frecvenţă,  care îi oferea mai multe șanse. După ce a absolvit și a doua Facultate a practicat mai întâi avocatura, cu succes, iar ulterior s-a înscris la concursul de Notar și a deschis un cabinet la Pecica. S-a orientat, ca de obicei, foarte bine și prin seriozitate și pricepere s-a impus ca bun profesionist fiind ales de notarii din regiune în conducerea Camerei Notarilor de la Timișoara. Buni creștini, Puiu și Oana au cununat multe perechi și le-au purtat noroc.   Combinând hărnicia cu priceperea, Nașii noștri au păstrat vechea tradiţie a localităţii Pecica, renumită prin productivitate agricolă de excepţie și au  întemeiat o gospodărie din care nu lipsește nimic. Au în grădină zarzavaturi și fructe, cresc păsări de casă de toate felurile, cămările sunt pline de produse obţinute în gospodărie, nu lipsește ţuica de Arad și vinul de Pecica, folosite cu măsură, și slana ardelenească pregătită după reţetele cunoscute numai de doamna farmacistă, ouăle sunt totdeauna proaspete, și pentru că familia este numeroasă au întemeiat o fermă la marginea orașului unde cresc vite, păsări și chiar… tăurași.

Trecusezră mulţi ani de la ultima întrevedere cu Nașii noștri, îi evocam de multe ori, dar n-am întreţinut o corespondenţă regulată. Într-un moment de inspiraţie, O. m-a îndemnat să le dau un telefon, am avut șansă, nu se schimbase numărul și vocea tonică a lui Naș Puiu mi-a răspuns și m-a asigurat că nu și-a uitat finii. O. pregătise deja un pretext notarial și când Puiu ne-a invitat să le facem o vizită n-a stat pe gânduri, am stabilit pe loc să ne revedem. Puiu s-a oferit să ne aștepte la aeroportul din Timișoara ușurându-mi deplasarea de purtător a unei  proteze a șoldului. A fost o revedere plăcută, am admirat fără ezitări talentele de gazdă și gospodină a Nașei Oana, ne-am bucurat să vedem că cele două moștenitoare, Anca și Mălina au continuat vocaţia familiei, prima este farmacistă și profesoară la Facultatea de Chimie Industrială, a doua este notăriţă și i-au îmbogăţit pe părinţii lor cu trei nepoţi năzdrăvani, care o mai supără pe Nașa Oana și îl amuză pe Nașu Puiu. N-au lipsit evocările vieţii de studenti și a profesorilor noștri de la Facultatea de Filozofie și Istorie din Iași. Respectând tradiţia ardelenească și românească, Nașii noștri ne-au îngreunat, la plecare, bagajele cu produse din gospodăria lor, garantat bio.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest