Mi l-a adus Ion Băieșu într-o dimineaţă la spital, aflase că fac minuni cu Acupunctura, mi l-a prezentat ca prieten de la Brăila, ziarist, avea ameţeli, de abia se ţinea pe picioare, încercase cu medicamente prescrise de medici dar degeaba, nu mai scăpa de ameţeli. La anamneză am aflat și de unde i se trăgea, a vrut să facă un reportaj despre scafandri și pentru documentare s-a scufundat și el de câteva ori, la ultima scufundare a avut un atac de panică și a cerut să fie scos imediat, l-au scos mai repede decât era indicat și de atunci a rămas cu dureri de cap, ameţeli, turburări de echilibru și de vedere. I-am explicat mecanismul fiziopatologic al bolii de cheson, îl aflase și el, însă prea târziu. Cel mai bun tratament era introducerea în camera hiperbară, dar în București nu exista decâ una singură, la Spitalul Floreasca, nefuncţională, pentru ca recent avusese loc cel mai cumplit accident al utilizării metodei, camera luase foc, din neglijenţă sau ignoranţă, bolnavul introdus în camera hiperbară avea o cutie de chibrituri în buzunarul halatului. Fusese mistuit bietul om ca la crematoriu de focul declanșat de contactul între catranul de la chibrit cu oxigenul din camera hiperbară.

I-am făcut pacientului meu câteva ședinţe de Acupunctură și efectul a fost bun, nu știu dacă datorită tratamentului sau  prin rezorbţia treptată a Azotului dizolvat în sânge. A fost mulţumit și am rămas prieteni.

Pe Ion Băieșu, devenit celebru prin textul serialului de mare succes “Iubirea e un lucru foarte mare” excelent interpretat de cuplul Octavian Cotescu în rolul lui Costel și Coca Andronescu în rolul Tanţei, l-am cunoscut într-una din escapadele trupei dirijată de Niculae G. la Palatul Mogoșoaia, devenit Casă de odihnă pentru scriitori. Auzind că sunt medic Băieșu m-a rugat să-l prezint la un  specialist de boli vasculare, i se pusese diagnosticul de arterită a membrelor inferioare și auzise că e o boală în care se poate ajunge la amputarea piciorului. Băieșu a înţeles mai târziu că în ziua aceea se întâlnise cu șansa, l-am prezentat doctorului Tiberiu Ghiţescu, cel mai mare specialist în patologia vaselor, a fost internat și prin efortul conjugat cu farmacista spitalului am reușit să transferăm de la Spitalul Elias un medicament apărut recent, Reverin, despre care doctorul Ghiţescu citise că are o mare eficacitate în arterita obliterantă provocată de o infecţie cu o rickettsia. Rezultatul a fost spectacular, Băieșu s-a vindecat de arterită și mă vizita destul de frecvent, locuinţa lui fiind în blocul de vis-a vis, ca să-mi ceară un pahar de Wischi, pentru că i se spusese că e bun pentru arterită.

Băieșu îl adusese pe Puiu B. de la Brăila, unde fusese redactor la un ziar local și îl angajase la revista “Amfiteatru” al cărui Redactor Şef fusese numit de curând. Ca să te împrietenești cu Puiu B. nu era nevoie decât de vocaţia prieteniei, Puiu fiind o ofertă permanentă, un om fără ascunzișuri, disponibil pentru orice iniţiativă, gata oricând să-ţi împingă mașina rămasă fără baterie, să te ajute la transportul și ridicarea la etaj a mobilei când faci schimb de locuinţă, să te însoţească la munte sau la mare, să-ţi cedeze jumătate din patul lui din garsoniera primită într-o casă veche din Piaţa Domenii, să te însoţească într-o vizită cu potenţial periculos, într-un cuvânt un prieten desăvârșit. Se potrivea perfect valenţei mele libere pentru prietenie, ne vedeam zilnic și ne împărtășeam aspiraţiile și necazurile. Îl vizitam la redacţia revistei Amfiteatru, apoi la România liberă unde fusese chemat de Octavian Paler din motive numai de el știute, confirmate printr-o mare încredere în tot ce scria.

S-a afirmat repede la marele cotidian, a primit mai multe rubrici permanente dintre care rubricile Zig-Zag, un amestec de stiri inedite prezentate pe scurt, timp de 20 de ani și Anchete speciale cu celebrul, pe vremea aceea, “Tovarăsul Alexe” un personaj inventat care descoperea nereguli la instituţiile “inspectate”. A fost unul dintre cei mai buni autori de reportaje ai timpului. Prin talent și documentare și-a câștgat un loc apreciat în presa vremii, dominată de oportuniști, deveniţi peofesioniști ai cultului personalităţii.  Primea scrisori de la cititorii ziarului, unii îl felicitau, alţii îl informau despre neregulile și pungășiile din diferite domenii de activitate.

-Primesc în fiecare zi materiale pentru tot ziarul, abia reușec să citesc și să selectez, îmi spunea Puiu.

Devenise o instituţie de reparare a nedreptăţilor.

-Am să-i sriu lui PMB. ameninţau mulţi nemulţumiti, sperând să sperie pe slujbașii nepoliticoși sau care voiau să-i înșele.

Când scria un articol despre medici sau aspecte medicale mă consulta și ţinea seama de punctul meu de vedere.

Am fost părtaș la câteva încercări de a-l convinge să nu scrie la ziar despre pungășiile descoperite prin sesizări ale unor cititori.

Într-o zi, la sfârșitul programului operator, am primit un telefon de la Puiu, mă întreba dacă sun liber, să luăm masa împreună. Am stabilit să ne întâlnim la  restaurantul Triumf, unde se putea mânca bine și destul de ieftin. Când am ajuns m-a prezentat unor tineri care după felul cum erau îmbrăcaţi păreau să fie ardeleni. Le-a spus că sunt un bun prieten al lui și că nu trebuie să se teamă, să spună ce au de spus pentru că eram medicul lui și știam tot ce face, om de încredere. Din discuţiile cu cei doi am aflat de ce s-au întâlnit și ce vor să facă.

-Am plecat aseară din Deva, am mers toată noaptea să ajungem la timp.

-Bine, dar spuneţi ce faceţi cu pomii tăiati ?

-Păi, noi am încheiat contracte cu multe fabrici, toate au nevoie de cozi pentru unelte, sape, lopeţi, furci, securi, și altele, din ce tăiem facem cozi de unelte și le vindem la fabrici..

-Şi de ce tăiaţi la ras pădurea cu pomi sădiţi de câţiva ani, nu e păcat ? De ce nu răriţi pomii așa cum se procedează în pădurile silvice.

-Păi, noi tăiem din pădurile silvice, că nu mai există păduri ale oamenilor, le-a luat statul pe toate. Tăiem la ras că e greu să intri printre pomi, tăiem tot ca să putem să-i scoatem mai ușor la drum, nu ne încurcăm cu răritul, ar fi mai greu și trebuie să lucrăm repede, că așa ne-am înţeles cu pădurarul.

-V-aţi înţeles cu pădurarul, deci faceţi o treabă legală.

-Legală nu prea este, că n-are voie, el se face că nu  vede și-i dăm și lui partea, noi suntem oameni cinstiţi.

-Faţă de pădure nu prea sunteţi cinstiţi, e păcat să tai Hectare de pădure la ras, pădurea a fost plantată de câţiva ani, crește greu și din buturile rămase nu mai creste o pădure ca cea plantată. V-aţi gândit că faceţi o faptă rea ?

-Acu, lasă și dumneata certarea, că uite am venit să ne înţelegem, am auzit că aţi fos’ pe la noi și vreţi să scrieţi la ziar, noi am venit să aducem dreptul dumitale, uite avem aici o geantă plină cu bani, numai sute, o luaţi, nu mai scrieţi la ziar și toată lumea e mulţumită.

-De unde aţi aflat că am fost acolo, că nu m-am dus la Primărie sau la Miliţie.

-De la muierea ălui de v-a trimis scrisoarea, s-au certat și femeia a venit și ne-a spus, i-am dat și ei partea, că așa se cuvenea.

-Măi oameni buni, eu n-am niciun merit în afacerea dumneavoastră, păstraţi-vă banii că poate aveati nevoie, mă duc la redacţie să văd ce pot face, că am dat artcolul la tipar, însă dumneavoastră să nu mai distrugeţi pădurea, că e păcat.

Cei doi au vrut să plătească ce s-a consumat la masă, dar Puiu m-a rugat să plătesc eu, că o să-mi restituie banii când va lua salariul. Am plătit partea noastră, cu tot protestul ardelenilor.

A doua zi a apărut în România libera articolul despre jaful dintr-o pădure în Munţii apuseni. Nu știu ce s-a întâmplat cu negustorii de cozi de unelte, cred că au avut mare nevoie de banii din geanta refuzată de Puiu.

Prietenia cu Puiu a continuat, m-a invitat împreună cu familia la Homorâciu unde părinţii aveau o casă frumoasă, cu livadă de meri de care se ocupa Puiu. Avea darul de a deprinde repede orice meserie, unde punea el mână punea și Dumnezeu mila.

La rândul meu i-am fost de ajutor cu meseria mea, i-am internat cumnatul și apoi tatăl care aveau nevoie de operaţie, primul avea o rectocolită ulcero hemoragică al doilea un adenom de prostată, i-am îngrijit cât am putut mai bine și au fost mulţumiţi.

O poziţie nepotrivită, regretată ulterior, am avut când  mi-a spus că se va însura cu o fată de la Brăila, nu știu de ce nu am fost de acord, poate din gelozie, de teamă că-l voi pierde ca prieten, cert este că n-am avut dreptate, viitoarea doamnă B. era o persoană fermecătoare, frumoasă, bine educată, sinceră, a fost pentru Puiu cea mai potrivită soţie. I-a dăruit și un fiu, pe Radu.

Întâlnirile cu Puiu B. au fost mai puţin frecvente după ce l-am cunoscut pe Niculae G. un prieten care monopoliza timpul celor ce făceau parte din trupa lui, i-am întâlnit pe cei doi, s-au respectat și stimat reciproc, dar virusul prieteniei nu s-a transmis, au rămas amândoi prietenii mei fără să dezvolte o afecţiune reciprocă.

În anii dinaintea schimbării de regim politic m-am întâlnit mai rar cu Puiu B. era ocupat, a fost și plecat din ţară, nu-l mai văzusem de câteva luni, când a aflat de la Europa liberă că a fost arestat pentru complot și atitudine dușmănoasă împotriva patriei și partdului. A fost o mare surpriză, îl știam curajos, capabil de iniţiative îndrăzneţe, dar prea ponderat și echilibrat ca să se angajeze într-o acţiune periculoasă într-o perioadă când nu mai speram să trăim finalul coșmarului comunist. Primul gând a fost la Valerica, soţia lui Puiu, o știam bolnavă, dependentă de ajutorul soţului, am mers pe strada Presei, unde locuiau prietenii mei, m-am uitat atent în jur să mă asigur că locuinţa lui Puiu nu este supravegheată, m-a acostat un cetăţean și m-a întrebat :

-Pe cine cauţi dumneata, că văd că nu prea te descurci.

Nu i-am răspuns, eram înfricoșat, am bâlbâit ceva și omul a continuat :

-Dacă îl cauţi pe B. ar fi mai bine să renunţi,  n-ai să-l găsești a  fost luat și dus la  Rahova, la închisoare. Nu e nimeni acasă, soţia a luat copilul și a plecat, nu știu unde, poate la socri.

M-am depărtat repede, am urcat în mașină și am plecat. Aflam de la Europa liberă unele informaţii despre grupul dizidenţilor de la România libera, mă înfricoșam la gândul că sunt chinuiţi, înfometaţi, ţinuţi în frig și bătuţi.

Amănunte despre acţiunea ziariștlor de la România libera am aflat după ce au fost eliberaţi, din presă și din relatările lui Puiu, poate că sunt și lucruri nespuse, s-a vorbit despre legătura lor cu un ziarist rus care le-a sugerat acţiunea și le-a promis sprijin, nu știu cât este de adevărată versiunea, s-ar putea să fie și unele adevăruri, mi-e greu să presupun că Puiu se aventura într-o acţiune atât de periculoasă fără să se bazeze pe un sprijin de undeva.

După ce l-au eliberat în ziua când Ceaușescu  a fugit cu helicopterul de pe acoperișul Comitetului Central, pentru Puiu a început o nouă ascensiune pe plan mediatic. A privatizat ziarul România liberă folosindu-se de o chichiţă juridică, posibilitatea de asociere a unor mici intreprinderi  particulare de 20 membri, numărul maxim admis de lege,  a înfiinţat șase întreprinderi private pentru cei 120 membri ai redacţiei, le-a asociat în Societatea “R” și a profilat ziarul pentru lupta împotriva securiștilor și comuniștilor din eșalonul doi, care  preluaseră puterea prin lovitura de stat a grupului condus de comunistul Ion Iliescu. PMB a fost unul dintre fondatorii Alianţei Civice, societate neguvernamentală care a jucat un rol important în democratizarea noii societăţi românești, lipsită de repere, după ce fusese supusă unei dictaturi nemiloase.

Între sloganurile cu mare impact lansate de P.M.B. a făcut istorie întebarea “Ce aţi făcut în ultimii cinci ani ?”, întrebare foarte deranjantă pentru foștii securiști și foștii activiști de partid, instalaţi în noile posturi de conducere. Combativitatea lui PMB nu i-a lăsat fără replică pe cei vizaţi, s-a declanșat o puternică încercare de a-l compromite, apelându-se la informaţii false, inventate și chiar minciuni sfruntate.

Pe vremea când ţinea rubrici la Secţia Reporteri speciali- Anchete speciale, primea scrisori în care era rugat să  intervină la forurile superioare pentru obţinerea unor drepturi legale sau ajutoare de tot felul, pentru că solicitanţii nu reușeau să obţină ce doreau din cauza slujbașilor mărunţi peste care nu se trecea decât cu ciubuc foarte consistent. Ştiam de la Puiu că a intervenit la un Minister pentru mai mulţi handicapaţi îndreptăţiţi să obţină mașini echipate special, adaptate handicapului lor. Am fost foarte surprins când am citit într-un ziar că intervenţia lui Puiu a fost răstălmăcită, i s-a reproșat că a făcut comerţ cu mașini, obţinute prin relaţii cu foști miniștri. Nemernicia celor demascaţi de Puiu nu avea limite, au declanșat o campanie de denigrare și s-a spus la un moment dat că a a fost cel mai dușmănit om din presă, poziţie care, în contextul politic al vremii, poate fi considerată ca onorantă, deși destul de incomodă.

Momente de mare dramatism s-au petrecut la venirea minerilor în Bucureșt, chemaţi de Ion Iliescu pentru alungarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii și intimidarea opoziţiei. Conduși de securiști deghizaţi în mineri, o acţiune bine pregătită de urmașii comuniștilor, oamenii adâncurilor au ajuns și la ziarul România liberă, unde au devastat birourile și i-au ameninţat pe redactori. L-au căutat în mod special pe PMB, acasă și la redacţie, cu intenţia declarată de a-i aplica o corecţie minerească. Momentul a fost dramatic, Puiu i-a ascuns pe cei apropiaţi, soţia și fiul, ameninţaţi și ei prin telefoane anonime și scrisori. Neclintit în convingerile lui a continuat să lupte cu arma sa preferată gazetăria, înfruntând armata de agitatori comuniști și securiști, travestiţi în democraţi de toate felurile. Unicul său fiu, Radu, n-a putut suporta presiunea exercitată asupra lui și a plecat în America unde a obţinut statut de refugiat politic. Sora lui Puiu împreună cu soţul și cu fiica lor a ales aceeași cale.

Necazurile l-au urmărit pe prietenul meu, Valerica soţia lui, bolnavă de inimă, s-a operat în Franţa dar boala era prea avansată și a decedat la o vârstă detul de tânără. A fost din toată inima alături de soţul ei, a trăit ultimele clipe cu dorul neîmpăcat de fiul lor. Ultima și cea mai mare năpastă s-a petrecut puţin după decesul Valericăi, când fiul lor, Radu, a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă : Leucemie acută. Puiu s-a aflat alături de copilul lui, în spitalul din Statele Unite până în ultima clipă. Durerea de tată este greu de redat în cuvinte și nu mă încumet s-o descriu..

Dimensiunea generozităţii prietenului meu a fost probată și după ce a devenit una din cele mai cunoscute personalităţi al vieţii sociale și politice din ţară. A continuat să-și ajute prietenii și familia folosind totdeauna măsura legalităţii. În ciuda nenorocirilor din viaţa lui a rămas același om disponibil, gata să-i ajute pe cei aflaţi în necaz. Şi-a pus tot ce avea, casa și avutul în slujba celor mai năpăstuiţi oameni,  a înfiinţat un cămin unde primește și îngrijește bătrâni neputincioși, abandonaţi sau fără familie.

 

Generaţiile se schimbă, cei vechi sunt uitaţi, am desenat cu mijloacele dragi lui PMB un portret modest, limitat de puterile mele mici, cu dorinţa de a-l încredinţa unei memorii, pe care o doresc cât mai lungă. Cred că este o datorie a generaţiei mele să lase urmașilor dovezi că au trăit și sub comuniști oameni.

Am fost întrebat : pe cine va interesa viaţa prietenilor tăi ? N-am știut să răspund. Eu am citit cu mult interes poveștile înaintașilor, poate că vor fi și urmași interesaţi de povestea prietenilor mei. Un argument cu valoare sentimentală și probată de istorie, este faptul că mulţi diontre cei prezentaţi în această carte ca prieteni au facut parte din elita morală și intelectuală a generaţiei mele și, ca să nu uit aspectul subiectiv al ciclului Memorie, voi reaminti vorbele spuse de tatăl meu lui Niculae G. “Dacă are prietni ca dumneata, înseamnă ca e ceva și de capul lui”

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest