Cele câteva miniportrete literare prezentate mai sus pot fi înţelese mai bine dacă le adăugăm un miniautoportret al memorialistului. Ar fi un păcat de neiertat să văduvesc literatura memoriilor de chipul și înfăţișarea celui vinovat de actul mărturiei. Ritualul creștin al spovedaniei sau confesiunii este o cale spre adevăr și o ușurare de greșeli și păcate pe care oamenii îl practică din ce în ce mai rar. Lipsa unui duhovnic, specimen foarte rar în zilele noastre, poate fi suplinită de coala albă de hârtie, simbol al  neprihănirii, loc potrivit pentru autospovedanie

Memorialistul este un om păcătos, ca toţi oamenii, moștenitor de păcate ale generaţiilor anterioare  la care a adăugat păcatele sale. Noţiunea de păcat are o sferă largă,  celor șapte păcate capitale adăugându-se greșelile, știute și neștiute,  abateri de la ordinea stabilită de Creator. Diferitele credinţe și orientări religioase recunosc o mare diversitate de păcate, și aș comite păcatul trufiei dacă m-aș aventura să fac un inventar al păcatelor, mă voi limita la păctele sataniste, cu precizarea că nu sunt satanist și nici un mare  cunoscător al satanismului. Sataniștii recunosc nouă păcate, zise sataniste : prostia, îngâmfarea, solipsismul, autoamăgirea, conformismul, uitarea(!), lipsa perspectivei, orgoliul neproductiv și lipsa sentimentului estetic.        Le-am citat pentru că vin să confirme expresia de păcate neștiute, nu pot fi pedepsite prostia sau absenţa simţului pentru frumos pentru că păcătosul nu le identifică, iar depre păcatul prin solipsism e greu să convingi pe cel ce nu-i știe înţelesul, că păcătuește când crede că lumea există numai în simţurile lui.

Revenind la memorialist, creștin ortodox și păcătos, voi respecta promisiunea să spun adevărul și legământul zilnic din Rugăciunea Împărătească : “și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiţilor noștri”. Când am purces la continuarea Memoriei cu noul volum am avut în vedere ideea călăuzitoare a iertărilor dar mă tem că însuși faptul de a expune public motivele iertării, fără a-l informa pe cel iertat este, în cel mai bun caz, o greșeală, dacă nu chiar un păcat.

Multe, păcate am săvârșit cu gândurile venite din hăul inconștientului, imposibil de prevăzut și oprit înainte de a intra în conștiinţă. E greu de știut dacă gândurile rele, netransformate în fapte, sunt mai puţin păcătoase; ele sunt gândurile noastre vina lor ne aparţine și nu putem să n-o asumăm, chiar dacă nu știm de unde ne vin și ce rost au.

Mai aproape de păcat sunt reacţiile necontrolate, spontane, cred că sunt păcate adevărate, reflexe ale unor judecăţi nespuse, rămase în drojdia păcătoasă a conștiinţei, regretate în zadar după ce s-au manifestat. Cu temperamentul meu exploziv am păcătuit de multe ori prin lipsa autocontrolului.

Legate de plămădeala păcătoasă a conștiinţei sunt păcatele nerecunoscute niciodată, păcatele intime, secrete, adormite, ale instinctelor, ce nu pot fi încredinţate nici nevinovatei coli de hârtie.

Despre păcatele popești (sic!), nepostirea, nerespectarea  numeroaselor sărbători, rugăciunea în Biserică, nu mă încumet să formulez un punct de vedere, singurul argument este acela că cei ce le impun sunt oameni, așa zișii purtători de Har, unii mai puţin demni. Cred că Sfintele Taine, Botezul, Mirungerea, Pocăinţa, Împărtășania, Cununia și Sfântul Maslu se impun respectate de toţi creștinii.

Pentru păcatul de a fi supărat pe vreunul din cei ce se vor identifica personajelor din cărţile mele, nu-mi rămâne decât să le cer iertare și să-i asigur că și eu i-am iertat.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest