Un proverb românesc, poate că îl au și alte popoare, zice că prietenii ţi-i alegi singur, dar ce ne facem cu rudele care ne sunt date la naștere. Așa cum am spus de mai multe ori, tata și mama mi-au lăsat poruncă să nu mint, le-am îndeplinit porunca în mare măsură, nu în întregime, din motive ce ţin de principiul legitimei apărări, a mea și a altora. Altă poruncă, nezisă cu vorbe, subînţeleasă din fapte, era păstrarea, ca datorie permanentă, a legăturilor de rudenie moștenite împreună cu genele.

-E frate-meu, spunea tata când venea Neica Costache de la la Bercioiu, ce dacă e numai după tată, tot frate îmi este și dacă avem alte mame.

-E soru-mea, spunea mama când veneau surorile ei.

Am păstrat sentimentul de rudenie ca pe un talisman și l-am ţinut lângă inimă, să nu se răcească. Bineînţeles că cele mai apropiate rude au fost fraţii, nepoţii și cumnaţii. Cu fratele cel mare am avut o relaţie aproape de identitate datorată desigur numeroaselor gene comune. Copil fiind, l-am adoptat ca sfetnic și model, l-am venerat, da, ca pe un sfânt și i-am păstrat în memorie chipul ca pe o icoană. Dispariţia lui prematură a fost o pierdere imensă pentru mine, păstrez și azi, după cncizecișicinci ani, în suflet, doliul după fratele meu, Nașu Gheorghiţă. Am fost lângă copiii lui, încercând să-l suplinesc, deși un tată nu poate fi suplinit. Nu totdeauna am reușit, dar buna mea crdinţă nu poate fi pusă la îndoială.

Relaţiile cu cei doi cumnaţi și cu nepoţii mei a fost bune, aș putea spune foarte bune, până la trecerea de la socialism la capitalism, când s-au deteriorat. De vină a fost în primul rând lăcomia capitalistă dar și amestecul de gene, greu de subordonat unor principii morale. Aș avea multe de spus, le voi încredinţa uitării, leac univetrsal pentru păcate nerecunoscute. Voi evita în acest fel interpetări subiective și reproșuri. Momentele de vrajbă au trecut, combatanţii  s-au retras, unii în eternitate, și după război urmează  pace. Nepoţii rămân rude apropiate și mă rog zilnic pentru ei. S-ar putea să nu aprecieze rugăciunea, dar este singura modalitate de a-i păstra lângă inimă, din respect pentru memoria părinţilor.

 

 

La capitolul Rude se cuvin adăugate și cele dobândite prin alianţă, după căsătoria cu soţia mea O. Din motive ușor de înţeles nu voi dezvălui unele aspecte “incomode” ale relaţiilor din sânul familiei soţiei mele, de altfel nici nu cunosc prea multe amănunte, mă voi limita la fapte  cunoscute și recunoscute.

Despre mama soţiei mele am obligaţia morală să nu-i văd defecte, poate că a avut, dar nu nu sunt eu îndreptăţit să le caut și să le judec. Faptul că a născut-o și crescut-o pe O., că i-a “dăruit” o moștenire genetică de bună calitate al cărei beneficiar am fost, sunt argumente pentru a-i fi recunoscător.

Ca o adevărată mamă s-a purtat J.M. sora mai mică a soacrei. După ce a încercat să medieze unele neînţelegeri dintre mama și fiică, fără succes, a preluat toate atribuţiile și a devenit o adevărată mam a soţiei mele. Aș dori să-i fac lui J.M. un frumos portret literar, pentru că a fost cea mai desăvâșită persoană cunoscută de mine. Cultă, inteligentă, modestă, corectă până la amănunt, generoasă, prietenoasă, harnică, J.M. avea toate calităţile de bună creștină, mai puţin rugăciunea și mersul la Biserică pentru care nu mai găsea timp.

În privinţa vieţii ei personală am aflat puţine amănunte, nu-i plăcea să-și aducă aminte, avusese o căsnicie scurtă și nefericită, se despărţise fără regrete, cel puţin așa lăsa să se înţeleagă, personal cred că un soţ care s-o merite pe Jeana era greu de găsit. Își iubea nepoţii fără discriminare  și nu înţeleagea că aceștia, personalităţi distincte, beneficiau de oferta mătușii lor, dar nu se regăseau împreună sub acoperișul afectiv al ei.

Ca funcţionară la Banca Română de Comerţ Exterior, își îndeplinea cu multă conștinciozitate atribuţiunile, de multe ori sacrifica timpul liber lucrând și acasă și pentru că era foarte corectă i s-a încredinţat Casa de Ajutor Reciproc, un fel de bancă prin care deponenţii primeau o sumă importantă de bani pe care îi restituiau prin cotizaţii lunare. Deși foarte ocupată la serviciu, J.M. găsea timp și pentru servicii benevole, ţinea contabilitatea Asociaţiei crescătorilor de păsări mici !, era disponibilă pentru servicii de tot felul, pentru soră, nepoţi, vecini și pentru toţi care îi solicitau ajutor. Pentru bunătatea și corectitudinea ei era  apreciată și simpatizată de colege și respectată de superiori. Cu vecinii a avut totdeauna relaţii de bunăînţelegere, prietenie și încredere.

J.M. ar fi vrut să păstreze coeziunea familiei sorei sale, a încercat să medieze, dar n-a reușit, inimile îngheţate au rezistat căldurii iradiată de inima ei. A rămas lângă O., să ţină loc de mamă, s-o ajute, în momente importante din viaţă, începutul căsniciei și al profesiei de medic.

M-a adoptat din momentul când m-a cunoscut însă mi-a condiţionat generozitatea ei de sentimentele pentru O. :

-S-o iubești, că altfel nu poţi să contezi pe prietenia mea.

-Dacă n-o iubeam nu eram împreună, am asigurat-o. Şi o voi iubi întotdeauna, este un angajament pentru tot restul  vieţii.

A fost alături de noi în tot ce am făcut, a avut un rol determinant în construcţia casei de la Cremenari, a pregătit și servit mâncarea pentru constructori, i-a supravegheat discret și i-a stimulat prin comportamentul ei prietenos și optimist. Fără ajutorul J.M. casa de la Cremenari n-ar fi fost construită.

Venirea pe lume a fiului nostru a fost un moment de mare împlinire și pentru J.M., l-a iubit ca pe propriul ei copil, i-a dăruit întreaga bogăţie a sufletului ei generos și ne-a fost de mare ajutor la creșterea lui. A acceptat schimbarea numelui în Iaia, numele dat de nepot înainte de a învăţa să vorbească. Ne-a însoţit și în Franţa, unde a preluat aspectele gospodărești într-un moment când instalarea și acomodarea la noua situaţie era foarte dificilă. Marcată de acutizarea bolii de care suferea sora ei și-a împărţit dispoibilităţie sufletești între soră și nepoată, supraevaluându-și puterile, s-a întors în ţară și a revenit în Franţa unde arterele au cedat, a făcut un accident vascular cerebral pentru care am internat-o la o clinică de neurologie dintr-un mare Centru Universitar francez.. Investigaţiile au arătat mai multe zone de fragilitate vasculară cerebrală cu mici hemoragii. Am fost întrebaţi de neurochirug dacă suntem de acord cu intervenţia chirurgicală, dar ne-a avertizat asupra complicaţiilor si asupra faptului că va rămâne handicapată pe tot restul vieţii. Am hotărât s-o aducem în ţară, am avut și șansa că avea o asigurare bună prin care i se oferea repatrierea. Am însoţit-o în avion și am internat-o la Spitalul Dimitrie Bagdazar unde am fost impresionat de condiţiile dezgustătoare oferite de cea mai importantă Clinică de Neurochirurgie din ţară. Bolnavii erau trataţi mai rău ca animalele, nu primeau tratament, nu li se schimba așternutul, rămâneau ore întregi fără supraveghere, gândacii se plimbau nestingheriţi prin saloane. Singurul moment când apărea o femeie de serviciu în saloane era ora de vizită când le spunea aparţinătorilor că ea este cea care îngrijește bolnavii și fară jena pretindea recompensă. În aceste condiţii am preferat să cer ieșirea din spital și am dus-o în casa constrită și cu ajutorul ei, unde am angajat o femeie ca s-o îngrijească. Am revăzut-o de Crăciun când soţia mea. a luat un scurt concediu, ocazie cu care, în ciuda stării ei de mare suferinţă cerebrală i-a spus Olgăi câteva cuvinte pe care nu le-a uitat : “să știi că m-am rugat fierbine la Dumnezeu să veniţi, să vă mai văd odată”. A mai trăit o lună și jumătate și, după relatările îngrijitoarei, într-o zi n-a mai vrut să mănânce. A trecut în lumea sfinţilor și marea noastră suferinţă este că n-am fost la capătul ei în acest ultim moment. Prin grija prietenilor a fost înmomântată creștinește în cimitirul nou din curtea bisericii. În discursul rostit la înmormântare profesorul Măcinic Georgescu a asigurat-o de preţuirea și bunele sentimente ale moștenilor din Cremenari. Mai mulţi consăteni care au cunoscut-o îi aprind câte o lumânare și-i îngrijesc florile de pe mormânt. Cu riscul de a fi abuzat de răbdarea unor cititori prin insistenţa asupra portretului J.M., le cer iertare și mă despart de buna Iaia cu lacrimi în ochi. Să-i fie ţărâna ușoară !

Când am aflat de moartea ei a scris câteva versuri pe care le redau în continuare, cu aceleași emoţii trăite când le-am compus :

La moartea Jeanei.

 

Mecanismele cărnii bolnave s-au oprit.

Proteinele helicoidale,

De dreapta și de stânga gire,

Nu mai fabrică iubire.

Proiecte, scheme, matrice,

Zăvorâte, dorm în simboluri,

Încremenite în somnul materiei moarte.

Spiritul se întoarce înfrânt,

Un eșec în plus.

Pământul a mai pierdut un om,

Şi o șansă.

 

 

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest