de Nicolae Radu

Leana lu’ Duculeci zâmbea, convinsă că aici, la mar­gi­nea pădurii, n-are cine s-o vadă.

Ştia, bineînţeles, vorba românului despre omul care râde singur, dar vorba nu era adevărată decât dacă te vedea cineva. Leana era mulţumită că nici de data asta nu văr­sase nici o picătură de apă din vadra plină ochi, umplută la fântâna de la Omu mort. E adevărat că pusese ea şi câteva frunze deasupra apei, în vadră, da’ce, altele nu pun şi tot varsă apa? Trebuie să ai meşteşug, nu glumă, ca să aduci vadra aşa de plină, fără să verşi nici un pic de apă.

Dintr-o dată, Leana îşi stăpâni zâmbetul şi deveni serioasă. Lângă potecă, aşezat pe o movilă de pământ, se afla un om. Leana se uită la el cu atenţie. Nu era ea femeia care să-i fie ruşine, că n-avea de ce.

Omul, deşi aşezat în capul oaselor, se vedea că este voinic, avea o barbă neagră, lungă şi purta pe umăr o traistă, cam veche, nici plină nici goală. Alături, Leana văzu şi o lădiţă de lemn, cercuită la capete şi la mijloc, cu trei şine de metal alb lucios. Pe Leana o ducea mintea şi înţelese repede că, în sfârşit, le-a venit popa ăl nou, aştep­tat de toată lumea, de cam multă vreme.

– Săru’ mâna părinte, zise femeia cu o nestăpânită bucurie, dar uitându-se la străin îi întâlni privirea cruntă şi se simţi obligată să lase ochii în jos şi să caute ceva pe potecă. Grăbi paşii ca să ajungă mai repede acasă, puse vadra pe laviţă, fără să verse apa şi iar zâmbi, mulţumită.

Dar, cum putea Leana să mai rămână acasă, când avea de dus o veste aşa de mare? Trecu mai întâi peste drum la Măria lu’ Burcea şi-i spuse:

– Ştii fă, pă cine văzui eu?

– Dă unde să ştiu, că tu vezi mereu pă câte unu’, aşa eşti tu, vezi mereu înaintea altora, o luă cam peste picior Măria.

– Taci fă, că dacă-ţi spui ai să te miri şi tu. Şi pentru că femeia tăcu, Leana continuă: Pă popa îl văzui fă, pă popa ăl nou.

La o aşa veste nu se aştepta Măria şi deveni dintr-odată curioasă.

– Unde l-ai văzut tu pă popa?

– Hai să ţi-l arăt. Uite-l colo, la marginea pădurii. Merseră amândouă la poartă şi-l văzură.

– Uite ce zic eu Mărie, înnodă Leana vorba. Eu mă cobor în sat să spun şi la alţii şi mai ales să spun la popa Neacşu, tu du-te pă uliţă, p-aici pân’ Barangi şi spune la toţi. Înţelegerea s-a făcut repede şi femeile au plecat, fiecare în drumul ei. Măria a terminat repede, că nu erau decât vre-o şase case. Oamenii, curioşi, au început să iasă la poartă şi după ce s-au convins că femeia spusese adevă­rul, s-au îndreptat spre omul de la marginea pădurii.

– Bine ai venit părinte, a dat glas Florea Barangă, om recunoscut de tot satu pentru greutatea vorbei.

Străinul l-a privit cu aceeaşi privire tăioasă, care o spe­riase pe Leana. Florea s-a făcut că nu pricepe şi a con­ti­nuat.

– Păi, dacă ai venit, acu’ hai să te odihneşti şi matale într-o casă de om, că poate eşti obosit. Şi să mănânci şi ma­tale ceva.

Străinul l-a privit din nou, dar privirea nu mai era aprigă şi Florea a priceput că popii îi era foame.

– Mă cheamă Radu, a rostit omul primele lui vorbe. S-a ridicat şi a pornit la vale, înconjurat de bărbaţi.

Cum lui Florea nu-i mai venea nimic în minte, tă­cură tot timpul până ajunseră acasă.

– Intră părinte, spuse gazda, n-am ştiut că vii, că mă pregăteam şi eu, da’, oricum, o să ne descurcăm.

Tăcerea popii şi privirea lui aspră nu-i îndemnau pe ceilalţi la vorbă. Nici nu îndrăzniră să intre în casa lui Florea, rămaseră un timp în curte şi apoi ieşiră în drum, în faţa casei.

După ce aranjă perinele pe pat şi-i făcu loc popii, Florea ieşi şi el, să se ocupe de masă.

Lina, nevastă-sa, îl luă în primire:

– Vezi ce bine am făcut că am tăiat cocoşu’ ăla, cum am zis eu, ce făceam dacă nu-l tăiam, n-aveam ce să-i dăm popii să mănânce.

– Taci şi tu din gură, că numa’ gura e de tine, o re­pezi omul, încălzeşte ciorba şi pune de fă friptura, că eu mă duc să scot o oală de vin şi fă mai repede, că omului îi e foame.

Lina era femeie chibzuită şi harnică şi nu numai de gură, cum îi spusese Florea, aşa, mai mult ca s-o aţâţe. În sinea lui îşi zicea că e cea mai harnică femeie din sat, că altfel, n-ar fi stat lângă el atât amar de ani.

Toată treaba s-a făcut în cel mai scurt timp. Pe masă a apărut o strachină cu ciorbă aburindă, un ardei iute, o oală de pământ, plină cu vin negru şi o bucată de turtă, proaspăt scoasă din cuptor, rumenă şi dulce, cu secret de coacere ştiut numai de Lina.

Radu a făcut o cruce mare, a spus o rugăciune scur­tă, dar foarte evlavioasă şi a început să mănânce, cu o gra­bă cam nefirească pentru un slujitor al Domnului. Ciorba s-a terminat repede, ca şi cele două ciotoaie ale cocoşului, sacrificat cu o ocazie atât de importantă, aduse între timp. Nici în oala cu vin n-a mai rămas nimic.

Florea, aşezat pe lada de zestre a Linei, se uita la popă cu respect şi cu bucuria că a putut să-l mulţumească. În gândul lui a recunoscut şi că Lina avusese o idee bună să taie cocoşul. După ce popa a terminat de mâncat a chemat-o pe nevastă-sa să strângă vasele şi i-a urat popii:

– Să ai un somn bun, părinte, că tare obosit trebuie să fii. N-a primit nici un răspuns, ca de altfel în tot timpul de când s-au întâlnit.

Când a ieşit din casă a văzut că tot satul era strâns la poarta lui, Leana şi Măria făcuseră treabă ca lumea. Deşi se strânsese lume multă, era o linişte ca-n biserică şi Florea a înţeles că Duhul Sfânt era printre oameni. I-a luat mai departe de poartă şi le-a vorbit.

– Acu’, că a venit, să-l ţină Dumnezeu sănătos, că El ni l-a trimis, era obosit şi nemâncat, cred că vine de departe, mergeţi la casele voastre şi să ne întâlnim mâine, să-i spunem bun venit.

Lumea nu prea era îndemnată să plece, femeile, mai ales, aveau câte ceva de vorbit, dar de ruşinea lui Florea au început să se risipească. S-au împărţit în grupuri mai mici şi au rămas pe la porţile caselor din Barangi. Aşa cum se ştie, când se strâng mai multe femei nu lipsesc vorbele şi s-ar putea să se fi strecurat şi unele inventate, că la o aşa ocazie e păcat să nu foloseşti şi mintea ta. Leana şi Măria vorbeau cel mai mult, că doar ele îl văzuseră mai întâi pe popa.

Florea s-a culcat pe laviţa din cerdacul casei, iar Lina nu prea avea chef să se culce şi a plecat în sat. Când s-a întors, după miezul nopţii, s-a cam speriat, în casă se auzeau nişte bolboroseli ciudate şi din când în când câte un ţipăt, ca şi cum popa ar fi vrut să izgonească ceva. A vrut să-l scoale pe Florea, dar omul dormea aşa de adânc, că puteai să tai lemne pe el şi nu se trezea. Lina s-a gândit că popa se luptă cu dracii din Cremănari, că se cam adu­naseră mulţi în ultimul timp. A apucat şi ea să aţipească, însă nu a dormit prea mult, că s-a luminat de ziuă şi a înce­put să se strângă lume la poartă. Din camera unde dormea popa, s-a auzit cum se spală pe faţă, la fiecare atingere cu apa, popa scotea aerul din piept cu zgomot şi Lina s-a gân­dit că nu este adevărat că nu e frumos să faci aşa, cum ziceau unii, pentru că, uite, şi popa face la fel, nu e bine să-i judeci pe oameni pentru obiceiuri păstrate din stră­moşi, despre care nu ştii cum au apărut şi de ce s-au păs­trat. Poate că spăla­rea pe faţă cu zgomot se face ca să res­pire omul mai bine, dimineaţa când se scoală. La multe obiceiuri vechi nu li se mai ştie însemnătatea.

Radu se sculase dis-de-dimineaţă şi nu se mai poate spune acum dacă nu cumva avea de gând să plece înainte de trezirea gazdelor, aşa cum făcuse întotdeauna când nu înţelegea ce se întâmplă. Se pare însă că istoria este scrisă dinainte, cel puţin pentru întâmplările mai importante, şi că dorinţele oamenilor nu se împlinesc dacă nu sunt cu­prin­se în ursită. Când s-a uitat pe fereastră a văzut curtea plină de lume: bărbaţi, femei, copii, mai mari sau mai mici, mulţi nu avuseseră loc în curte şi stăteau în drum. În capul alaiului, lângă portiţa de la cerdac, un omuleţ sta­fi­dit, cu pielea zbârcită, încerca să se ţină cu greutate pe pi­cioare, ajutându-se de un toiag mai mare decât el, frumos sculptat şi ornat, însemn neîndoios al unei autorităţi ce părea să nu mai aibă legătură cu purtătorul. În jurul bătrâ­nu­lui mulţimea făcea un cerc, o adevărată coroană, cum au sfinţii pictaţi pe pereţi la biserică, o mărturie că personajul reprezenta o putere ce nu ţine de lumea asta. Efortul evi­dent, cu care privea uşa casei, trăda o vedere scăzută, dar strălucirea ochilor anula toată infirmitatea şi lăsa să se vadă, ca printr-o portiţă deschisă, măreţia lumii în care sufletul lui se pregătea să intre.

Văzând atâta lume, Radu şi-a împreunat mâinile, s-a uitat în sus şi a zis: „Doamne, Tu ştii că sunt un păcătos, că am fugit din casa Ta, m-am lăsat ispitit, am păcătuit cu femei şi am purtat sabie, am fost laş şi am fugit când trebuia să-mi apăr Domnul, pentru toate acestea numai muncile iadului mi se cuvin, de ce mă pui la o încercare atât de mare?”.

N-a avut timp să primească răspuns, pentru că în uşă a apărut Florea Barangă şi i-a zis:

– Părinte, tot satul, în frunte cu părintele Neacşu, s-a strâns în curtea mea şi te aşteaptă, de ani de zile se roagă oamenii să le trimită Domnul un preot şi iată că acum le-a ascultat rugarea şi a înfăptuit minunea de a te aduce la noi.

Privirea străinului nu mai avea semeţia din seara tre­cută şi lui Florea i-a plăcut schimbarea. Fără să spună nici un cuvânt, şi-a luat traista şi lădiţa de lemn şi a ieşit în cer­dac.

S-a uitat la mulţimea strânsă în curte şi a făcut un semn cu mâna care voia să însemne: „Asta este, n-am în­cotro!” Oamenii au fost convinşi că popa i-a binecuvân­tat şi au început să se închine.

Pe popa Neacşu l-au urcat într-o şaretă trasă de un cal, în urma şaretei mergea Radu, urmat la o mică distanţă de bărbaţi, aşezaţi după rangul ce credea fiecare că-l are, ţinând cont mai ales de vârstă. La urmă veneau femeile şi copiii. S-au oprit în faţa bisericii şi Radu a înţeles că tot ce se întâmplă este din voia Domnului. N-au intrat în curtea bisericii, au intrat într-o casă, peste drum, unde i-au spus că locuia popa Neacşu.

Văzută de afară, se putea bănui că din casa popii lip­seşte gospodarul. Gardurile şi acareturile erau nerepa­rate, iar şiţa de pe acoperiş începuse să putrezească. Înăuntru însă, era ordine şi curăţenie, dovezi ale unei mâini harnice de femeie.

Popa Neacşu spusese câteva vorbe şi când a ieşit Radu din casa lui Florea Barangă, dar nu s-a înţeles ce a spus. Acum însă, vocea slabă a putut fi auzită cu claritate:

– Până o să vă luaţi în faţa Domnului o să staţi fie­care în câte o cameră.

Radu a încercat să înţeleagă, n-a reuşit, şi ca de obicei, nu a pus nici o întrebare.

Totul era deja pregătit şi ca să aibă loc cât mai multă lume se aduseseră mesele şi băncile folosite pentru po­me­ni, din curtea bisericii. Popa Neacşu a binecuvântat vasele pline cu mâncare, oalele cu vin şi pe meseni. S-a mâncat bine în acea zi la Cremănari, s-a vorbit puţin, respectându-se purtarea preotului cel nou şi s-a acceptat că aşa se cu­vine la o masă cu preoţi. N-a fost mâncare pentru toţi, că erau prea mulţi, dar toată lumea era mulţumită să fie de faţă la o asemenea minune dumnezeiască. Când au termi­nat de mâncat, popa Neacşu i-a binecuvântat din nou pe meseni şi i-a slobozit la casele lor, că era foarte obosit.

Pentru un străin, aflat pentru prima dată în sat, şi-ţi propun, dragă Cititorule, să te imaginezi într-o asemenea situaţie, ieşirea din pădure a unui om cu barbă, speriat, gata să fugă sau să se apere şi instalarea lui ca preot al sa­tu­lui ar fi greu de înţeles. De aceea ne vom propune să adu­cem lumina necesară, prezentând succesiv, mai întâi, viata de până atunci a viitorului preot Radu şi apoi, întâm­plă­rile petrecute în sat înainte de venirea lui.

 

Sursa foto: wikimedia.org, Dorfkapelle St. Georg (Eschach) – Detail vom Deckengemälde, Eine von zwei Dorfansichten, J. Eggli, Schilf-Widen

Nu ratați continuarea romanului „Memorie uitată”, lunea viitoare!

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest