de Nicolae Radu

Ioanei nu-i păsa de banii de la nuntă, îi strânsese Naşu, el ştia cui să-i dea, pe ea n-o interesau banii, era trea­bă de bărbat, aşa era la părinţii ei, da’, poate că avea şi Doda Ioana dreptate, ştia el Taica ce să facă. Dacă ar fi fost după ea, ar fi lăsat totul baltă, ce-i trebuia ei măritiş, era mai bine la Maica, îi putea spune tot ce-i trecea pân’ minte, nu-i era frică, o mai şi înfrunta câteodată, numai lu’ Taica n-avea curaj să-i întoarcă vorba, nu că-i era frică,   n-o bătuse niciodată, da’ dă ruşine. Acu o să fie altfel, poate că n-o să fie rău, aşa e rânduit de la Dumnezeu, să plece fata după băiat. Şi-a adus aminte şi de năframă, când o cususe spunea rugăciuni către Maica Precista, d-aia s-a prins nasturele lu’ Ion în ciucuri, a fost un semn. Gându­rile i-au fost întrerupte de sosirea gălăgioasă a Lisandrinei lu’ Milcă, venise cu oile, n-avea prea multe, târa însă după ea o droaie de copii, erau mai mulţi copii decât oi, plân­geau, se împingeau, ţipau, alergau. Cu unu în braţe şi cu altul de mână, Lisandrina înota printre ăi mari, făcându-şi loc cu greutate, nu se amesteca în certurile lor, îi lăsa să se descurce singuri. A venit drept la Ioana:

– O-ho! uite pă cine vedem azi, pă ginerică şi pă mireasă! Vorbea tare, s-auzea în tot izlazul, vorbea ca de obicei, numai Ioana s-a cam speriat. L-a luat mai întâi în primire pe Ion.

– Cum a fost mireasa de anu’ ăsta Ioane? Mai bună ca a de anu’ trecut? Ha-ha-ha!

Neprimind răspuns, nici nu aştepta, a continuat:

– Da, şi Ilinca asta, v-a trimis cu vitele a doua zi după nuntă, să va fi lăsat şi pă voi să mai dormiţi, să vă giu­giuliţi, şi-aşa v-aţi culcat târziu asară, a fost forfotă la voi până după miezul nopţii. Afurisită muiere.

S-a întors apoi la Ioana:

– Ei, cum a fost? Ai arătat cămaşa Ilincăi? Pun prinsoare că o caută peste tot, ca să se laude. Am auzit că ai fost frumoasă ca mireasă, mi-au spus oamenii, eu n-am venit, că nu m-a chemat.

– Cum să nu te chemăm Ţaţă Lisandrină, n-am venit eu cu plosca la dumneata?

– Ei, tu ai venit, da nunta a fost la Ilinca, şi eu nu mă am bine cu ea. O să vezi tu ce-o să paţi, asta nu e dân păr­ţile noastre, să vorbească una şi să facă alta, a adus-o Ion tomna de la Bascov, p-acolo sunt oamenii dracului, nu ca la noi, lacomi la muncă şi pun repede mâna pă par. I-a cotonogit pă nepricopsiţii lu’ Trică, i-a făcut dă râs, auzi, patru hăndrălăi să mânce bătaie dă la o muiere.

Toată dimineaţa a bălmăjit Lisandrina, nimeni n-o mai asculta, îi mergea gura ca meliţa, n-a rămas om din sat să nu fie luat în tărbacă, a încercat s-o liniştească Ioana lu’ Tarantoc:

– Da, mai tacă-ţi fleanca fă, că ne ţiuie urechile, mai bine ai avea grijă dă droaia ta dă nespălaţi, că s-a luat ţapu după ei şi o să le scoată matele.

Atâta i-a trebuit Lisandrinei, a făcut-o cu ou şi oţet pe Tomuleasca, dar nici aia nu s-a lăsat. Ioana auzise că pe izlazul Pleşii se dau unele în stambă, se uita la cele două şi nu-i venea să creadă, era distracţie mare. Nici n-a ştiut când s-a făcut prânzul, oile se dăduseră la umbră şi vacile se apropiau de casă, le era sete. Lisandrina şi Ioana au ple­cat primele, luându-se la întrecere cine ajunge mai repede la puţ, a ajuns prima Tomuleasca, pe Lisandrina au împie­di­cat-o copiii. Pe izlaz s-a făcut linişte, era cald şi numai câte un bondar rătăcit mai zbârnâia din când în când. Ion s-a apropiat de nevastă-sa şi i-a spus:

– Hai să mergem şi noi, n-avem de ce să mai stăm  p-aici, hai să dăm apă la vite. Au scos oile de la umbră şi s-au îndreptat spre puţ. Nu le-a ajuns apa, o băuseră ălea mai harnice şi Ion a liniştit-o pe Ioana;

– Lasă că le dăm dân’ lac, nu puteam să ne certăm cu astea, aşa fac totdeauna.

Când au ajuns i-a luat în primire Ilinca:

– Ei, s-au săturat vacile, aţi mai găsit apă în puţ, sau a băut-o iar vitele Lisandrinei şi Tarantoacei? Du-te Ioane şi umple butoiul din lac, şi tu Ioană, du-te şi ado o vadră cu apă proaspătă dă la Milcă. Ce v-au întrebat Tarantoaca şi Lisandrina? Iar s-au legat de curu’ meu? Astea o să moară de inimă rea şi de gură spurcată. Ţi-a spus Lisan­drina dă ce n-a venit la nuntă?

– A zis că n-ai chemat-o matale.

– S-aştepte ea s-o chem eu, atunci să vină. E mai bine că n-a venit, spunea vre-o prostie şi-i puneam belciug la gură, ca la porci. Du-te Ioane şi închide tăuraşu’ ăla, nu vezi că umblă ca turbatu, o să împungă vre-o oaie, i-am spus lu ăl bătrân să-l scopească, da’ parcă am vorbit la pă­reţi, cu ăştia d-aici numai cu paru’ faci treabă, i-a tunat şi i-a adunat.

 

Va urma…

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest