de Nicolae Radu

Marţi, dimineaţă, i-a trezit Ilinca:

– Ioanee, Ioanăă, păi ce faceţi voi acolo? Mor vitele de foame în obor şi voi dormiţi. Sculaţi-vă puturoşilor şi daţi drumu’ la vite.

Ioana s-a ridicat în capul oaselor şi s-a uitat pe fe­reastră, soarele nu ieşise de după Dealul Pleşii, nu se lumi­nase bine de ziuă, îi era somn, da’ cum să spună asta Ilincăi, şi-a luat cămaşa şi fusta şi ascunsă după capul patului a început să se îmbrace. Nu mai era la maica, acolo se trezea alintată cu vorbe care mângâiau: „Hai copilaşi, sculaţi-vă, că s-a făcut ziuă, să va dea maica lapte cald, că uite, tomna am muls vaca”. S-a ridicat şi Ion din pat ştergându-se la ochi, în timp ce Ioana ieşea din casă. Din coteţul deschis de soacră-sa au ieşit cotcodăcind, sporo­vă­ind, fiecare pe limba ei, vre-o sută de păsări de toate felu­rile, cocoşul cu găinile, raţe, gâşte, bibilici, ăstea ţipau cât le ţinea gura: „Pă-cat, pă-cat, păc-cat păc-cat”. Dintr-un timnic, din spatele coteţului, au ieşit piuind şi bolborosind o ceată de curci şi curcani.

De fapt nu aţipise decât spre ziuă, puţin mai înainte de a-i striga Ilinca, nu ştia ce făcuse, după ce plecaseră nun­taşii se ghemuise într-un colţ al patului, ca o pasăre speriată de uliu, îşi ţinea şi respiraţia. Ion s-a urcat şi el în pat dar stătea pe o margine şi i s-a părut că tremura, nici el nu se mişca, târziu de tot s-a întors pe o parte, în somn, fata s-a speriat şi s-a strâns şi mai tare pe marginea patului, băiatul respira însă liniştit, dormea. Atunci a luat-o şi pe ea somnul, n-a apucat să adoarmă bine şi a strigat Ilinca, spe­riindu-i pe amândoi. Neştiind ce să facă, nu putea să stea aşa, să se uite la soacră-sa, a luat vadra, a golit ce mai era pe fundul ei în hârdăul porcilor, a luat şi glamnica şi a ple­cat să aducă apă. A venit cu vadra plină ochi, sub privirea Ilincăi, se uita să vadă dacă se varsă apă din vadră, nu s-a vărsat, a pus-o pe laviţă şi s-a dus la oborul vitelor de unde Ion scotea pe rând, mai întâi oile, caprele, apoi vacile şi iapa cu mânzul. Erau multe, vre-o cincizeci de capete, toate grăbite să ajungă la izlaz. Auzise de vorba Ilincăi: „omu’ harnic se vede după cum scoate vitele la păscut, puturoşii vin la urmă, vitele lor sunt numai piele şi oase”. Vitele au trecut, fără să se oprească, Valea Popii şi s-au dus unde era iarba mai deasă şi mai proaspătă. Ioana stătea spre Valea Popii, se ţinea să nu intre vitele în holdele oa­me­nilor, Ion s-a dus la pădure, nici acolo n-aveau voie, venea păduraru şi le lua la obor, aşa se făcuse legea de când cu Ocolul de la Stoiceni.

E la fel ca’nainte, se gândea Ioana, înainte păştea vitele lui Taica, acu le paşte pe ale Ilincăi. Cu Ion nici nu vorbise, ce să vorbească, la nuntă era lume multă şi după nuntă nu ştia ce ar putea să-i spună. Acu’, el stătea acolo la pădure şi nici nu se uita la ea, ţinea în mână o floare şi o tot învârtea. Îi părea rău că a uitat să ia ceva de lucru, avea un guler început, avea şi arnici, da’ a uitat. Vacile păşteau cuminţi şi s-au aşezat pe iarbă, ca un făcut, amândoi odată. Aşa i-a găsit Ioana lu’ Tarantoc, nevasta notarului, vorbea ceva, n-a înţeles ce, da’ i s-a părut că se ceartă singură, poate de necaz că i-au luat-o înainte. Când a ajuns lângă Ioana i-a spus:

– Bună dimineaţa Ioană.

– Bună dimineaţa dodă Ioană, i-a răspuns fata ridi­cându-se de pe iarbă.

– Mă da’ harnici mai sunteţi, venirăţi cu noaptea în cap, Ilinca v-a trimis, nu-i aşa? ca să pască vitele ei iarba proaspătă, asta nu se lasă niciodată, vrea să fie tot timpu’ prima.

Ce să-i răspundă biata fată, tace.

– Ei, cum a fost?, a fost greu?

Fata ţinea ochii în jos şi scormonea cu un băţ pă­mân­tul, de ziceai că a pierdut ceva şi caută.

– Lasă că e bine, e el cam crud da’ e voinic, îi dai uşor douăzeci de ani şi a mai fost odată însurat. Du-te Petrio şi întoarce oile alea, că parcă sunt turbate, se duc numai în pădure să le mănânce lupu’, i-a strigat fie-si, mai mult ca s-o ţină departe, că oile n-ajunseseră la pădure, apoi din nou către Ioana:

– Ei, aţi ieşit bine cu nunta? Cât v-a rămas?

– Nu ştiu dodă Ioană, că nu mi-au spus şi nici nu mă interesează.

– Cum să nu te intereseze, doar sunt banii voştri, n-o s-o lăsaţi pă Ilinca să-i ia, ai noroc cu Gheorghe, ăla nu se lasă păcălit. Da’, ce-o face aia acolo în pârău, de nu mai vine. Petrioo! Ce-ai găsit p-acolo? a continuat Tomuleasca îndreptându-se spre pădure.

 

Va urma…

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest