de Nicolae Radu

Aşa am fost îndemnat să scriu despre frământările strămoşului cu destin neobişnuit, din prima jumătate a se­co­lului 19. Dacă am îndrăznit să adaug şi ce am aflat, din cărţi scrise după plecarea lui în Împă­ră­ţia Cuvântului crea­tor, o recunosc şi cer iertare, atât Citito­rului cât şi Înainta­şului meu. Cu ochii şi mintea urmaşului m-am simţit dator să găsesc explicaţii şi justificări purtării sale într-o viaţă plină de întâmplări şi momente de cum­pănă.

Popa Radu a fost un preot de ţară, ca mulţi alţii, nu  i-a lipsit chemarea către Taina preoţiei, a primi Harul de la Episcopul Ilarion, cunoştinţă veche, ierarh cultivat şi inte­li­gent, patriot, personalitate complexă a vremii, bun cunos­că­tor a Tainei ce înfricoşează. Ca purtător al Crucii, în­greu­nată de greşeli şi păcate, Radu a intrat într-un rol prea greu pentru puterile sale. Dăruit cu harul adevărului şi-a recunoscut neputinţa. Ca soţ a fost rece, imposibil de în­căl­zit, legătura trupească îi amintea de păcat, un binevoitor neputincios, un om nefericit, incapabil să aducă bucurie soţiei sale, s-a străduit să-şi facă datoria din obligaţie, adân­cind şi mai mult prăpastia. Pedepsit să nu poată iubi lumeşte a încălcat legea firii după care orice creaţie este un act de iubire. Un gând grăbit ne şopteşte că mulţi copii sunt roade ale unor momente de exaltare, fără iubire, faptă inacceptabilă într-un proiect de zidire dumnezeiască. O astfel de deturnare a creaţiei, destul de des întâlnită, ar face ca lumea să fie plină de făcături şi nu creaturi. Dar, un astfel de gând, tulburător, ne întăreşte bănuiala că desti­nele nu sunt programe fixe, imuabile, imposibil de in­fluen­ţat. Primind la naştere un destin, o zestre de la înain­taşi transmisă nouă, devenim moştenitorii unui tezaur, pe care putem să-l sporim sau să-l risipim. În acest moment şi loc se află esenţa libertăţii, inclusă totdeauna în destin.

Ne rămâne obligaţia să dăm socoteală de afirmaţia că lumea este plină de oameni născuţi în afara iubirii, afirmaţie producătoare de discriminări şi inegalităţi. Faptul că mulţi copii nu se nasc din iubirea dintre părinţii lor este greu de contestat, dar naşterea unui om nu este numai un act biologic, ea este şi momentul intrării, în trupul mate­rial, a spiritului, parte şi dar de iubire de la Tatăl Creator. În acest fel încălcarea legii creaţiei, iubirea, de către oa­meni nu este pedepsită, se lasă noului venit şansa de a găsi Calea şi Adevărul, iubirea n-ar fi posibilă fără iertare. Acesta a fost, de altfel, mesajul adus de Fiul Domnului trimis anume să ne înştiinţeze că nu ne-a abandonat şi că iubirea dumnezeiască este aura noastră protectoare.

Viaţa Popii Radului, împărţită între miracole şi pă­cate, este un îndemn de asumare a destinului în ciuda în­frân­gerilor repetate, fiecare înfrângere putând să se trans­forme într-un început de biruinţă al cărei germene se află în puterea de credinţă, dar divin aflat în toate sufletele ome­neşti. În numele credinţei, niciodată pusă la îndoială, preotul de mir Radu de la Cremănari, s-a întors la mânăs­tire, locul unde, departe de orice ispită şi dorinţă lumească, şi-a încredinţat ultimii ani de viaţă rugăciunii şi contem­pla­ţiei. Împăcarea nu a întârziat, mulţumit, Duhul Sfânt s-a înfăţişat din nou sub chipul Părintelui Costea şi a rămas îm­preună cu monahul în chilia de la Mânăstirea Cot­meana, până la ultimul său drum, spre cerul meritat.

*

*          *

Plecarea Popii Radului a fost primită cu înţelepciune de satul unde fusese trimis să împlinească Înfricoşata Taină. Omul se îndepărtase încetul cu încetul de turma sa, astfel că despărţirea n-a fost decât o întâmplare, aproape aşteptată. Misterul Tainei nu mai speria ca altă dată, aşa că s-a găsit repede înlocuitor pentru postul vacant, nemaire­ven­dicat, după tradiţie, de un urmaş.

*

*          *

În casa Popii, de fapt casa parohială, se aflau, la ple­carea lui, patru oameni: Mama Anica, Preoteasa Florica, fiul cel mic Ghiţă, cunoscut sub numele de Al Popii şi Costache, iată surpriza, cel crescut de mic în casa paro­hială, socotit ca fiind de-al casei, personaj fără pretenţii, fără alte precizări, cel puţin deocamdată.

Preoteasa Florica ar merita singură o carte, dar unde să găsim un povestitor pe măsură? Orfană, după ce crezuse că era o norocoasă fecioară, neprihănită ca fată, generoasă, împărţea tot ce primea popa la săraci, harnică, mamă devotată, ar fi putut să înduplece toate duhurile bune dacă ar fi avut curajul să ceară ceva. N-a cerut, în rugăciunile ei, nimic, spunea numai „Facă-se voia Ta Doamne” şi mul­ţumea Sfintei Fecioare, protectoarea ei, pentru toate darurile primite: părinţi, soţ, copii, fiecare cu destinul lui, Mama Anica, dar de nepreţuit, casa, biserica. Florica n-a ieşit în întâmpinarea destinului, l-a aşteptat încrezătoare, tot ce era scris trebuia să vină. Fiică şi nevastă de preot, a primit încercările ca meritate, a păzit, cât a putut, sufletul de păcate, convinsă că totul va fi măsurat, răsplătit sau pedepsit la ultima judecată. Plecarea Popii Radului a fost ultima încercare ca preoteasă, au rămas în urma lui încer­cările femeii şi ale mamei lui Ghiţă, singurului fecior ce-i rămăsese, cel rânduit să ducă mai departe neamul Popii Radului.

Poate că din cele ce vor urma se vor înţelege mai multe, viaţa oamenilor se rânduieşte şi după legile ome­neşti, când venim pe lume aducem cu noi moştenirea păca­tului, dar suntem şi supuşi osândei de a ispăşi greşeli, ale noastre, ale strămoşilor şi să purtăm crucea, simbolul răs­cum­părării, lăsată de Iisus Hristos. Mântuitorul ne-a redes­chis porţile Raiului dar ne-a lăsat să parcurgem singuri Calea spre Adevăr şi Viaţă. Veşnică.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest