de Nicolae Radu

Citirea, din nou, a Cărţilor Sfinte îl ajuta să înţeleagă tâlcuri ascunse, greu de găsit la primele întâlniri cu Sfin­tele Taine. Cuvântul inspirat de Duhul Sfânt Proorocilor, Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi este încărcat cu adevăr ce nu se lasă descoperit decât celor pregătiţi să-l primească. Destinul său de om se împlinise, dar ştiuse el să folosească şi libertatea primită, lucrarea sa personală de întâmpinare a destinului? Primise darul de a se exprima prin fapte, mai apropiate de Raţiunea divină, dar îl părăsise pentru expri­ma­rea prin cuvinte, prin cugetare, se rătăcise, lăsase do­rinţa să-i conducă fapta.

Se întrista gândindu-se la propria sa condiţie de om, neputincios să poarte greutatea Darului primit prin Taină de la Duhul Sfânt, şi să-i aducă pe semenii săi la Raţiunea cea bună, povara fusese prea grea pentru un om învins de mai multe ori de patima plăcerii. Strădania de a răspândi Cuvântul lăsat de Profeţi, de Iisus Hristos şi de Sfinţii Pă­rinţi rodeşte după lucrarea şi puterea celui ce poartă Harul şi după cum ştie să-i înveţe pe oameni să-l cultive şi să-l culeagă. Numai Cuvântul Divin înăbuşe fructele omeneşti ale cunoaşterii prin simţuri, degradate, producătoare de plă­cere şi durere. Cu emoţie omenească şi teamă se gândea la sufletul lui de om, loc de luptă între darul divin şi plăcerile trupului unde a fost adus să locuiască, ce şansă mai are să se întoarcă ispăşit la Împărăţia sufletelor?

Plecase în lume, ca s-o cunoască, fără să ştie că nu­mai neştiinţa era mântuitoare şi că dorinţa de a şti mai mult se poate întoarce împotriva omului. De ce n-a ştiut asta de la început, ar fi trebuit să ştie dacă ar fi înţeles taina păcatului lui Adam. Obiceiul de a folosi rar cuvinte, de a se exprima prin fapte, nu era o sărăcie a sufletului, venit de acolo unde cuvintele n-au folosinţă, ci o păstrare a purităţii lui. Cuvintele purtătoare de înţelesuri au fost adu­se de Duhul Sfânt pentru a răspândi Cuvântul Domnului, şi nu pentru a servi trupul, cu plăceri şi dorinţe.

Revenirea la cunoaşterea directă, fără cuvinte, dă­ruită omului ca putere de contemplare este potrivită pentru păstrarea legăturii cu Raţiunea Divină, cu Logosul Crea­tor. Putere de contemplare nu primesc decât cei ce au res­ta­bilit, prin virtute, legătura cu Logosul, virtuţile fiind chi­puri ale Dumnezeului din om. Cunoaşterea prin contem­plare este directă, viaţa şi moartea se întâlnesc într-un loc unde nu se mai opun una altei, omul cunoaşte pe Dumne­zeu prin „tăcerea mai presus de grai, prin neştiinţă mai pre­sus de înţelegere”. Contemplarea este nemişcare atot­ştiu­toare, unde nici o schimbare nu mai este posibilă. Dru­mul omului către Logos este în contemplare, cale, îndemn şi capăt de drum.

Frământările sufleteşti ale Popii Radului îl îndepăr­tau tot mai mult de cei dăruiţi lui spre păstorire şi de fami­lia sa. Nici oamenii din sat, nici ai casei lui, nu mai aveau îndrăzneală să-l turbure cu întrebări, n-aveau ce să-i repro­şeze, îşi îndeplinea slujba de preot, era blând şi cuviincios, vorbea puţin, nu certa pe nimeni, nu se considera îndrep­tăţit să o facă, încerca să împărtăşească tuturor dragostea lui de slujitor al Domnului. Toţi cei ce îl iubeau înţelegeau că în sufletul lui se petrece ceva, nu înţelegeau ce, însă erau convinşi că era truda împăcării cu Dumnezeu al cărui slujitor era. Se obişnuiseră cu noua lui purtare, îl lăsau sin­gur în camera unde fusese primit pentru prima dată, deve­nită un adevărat altar prin rugăciunile înălţate din ea către Domnul, intra acolo numai Mama Anica, îi ducea mânca­rea, respectând cu stricteţe posturile şi îi asigura legătura cu lumea, îl chema la slujbe, la sfinţiri, la botezuri, la po­meni şi parastase, la înmormântări. Toate se săvârşeau cu respectarea canoanelor, singura modificare fiind tăria vocii preotului, din ce în ce mai slabă.

Pe Ghiţă, ultimul său fecior, aproape nu-l cunoştea, îl vedea rar, îl privea de fiecare dată cu un fel de mirare, întrebându-l parcă de ce şi de unde a venit. Nu i-a adresat niciodată cuvântul. A aflat de naşterea lui de la Mama Anica, s-a uitat la ea lung, de parcă n-ar fi înţeles şi n-a pus nici-o întrebare. Ca şi pe ceilalţi copii l-a botezat Popa Creangă de la Bercioiu, a ţinut slujba de botez într-o seară, după apusul soarelui, n-au fost de faţă decât Mama Anica şi Nasul Gheorghiţă, fiul cel mic al lui Mărin Toderescu, prieten vechi şi sfetnic de nădejde ai familiei popii.

Oamenii se obişnuiseră cu purtarea ciudată a Popii Radului, îl ştiau acolo, gata oricând să împlinească ritualu­rile creştine, nu puneau întrebări, învăţaseră că pentru a fi mântuit e de-ajuns să crezi fără să cercetezi.

Într-o dimineaţă, pe la începutul lunii mai, într-o luni, Popa Radu a ieşit din casă îmbrăcat de drum. Purta hainele vechi, negre, de călugăr şi ţinea în mână lădiţa cu cărţi primite de la Părintele Costea. I-a îmbrăţişat cu căl­dură pe toţi cei din casă, a întârziat ţinând-o strâns, la piept, pe Florica şi fără să spună nimic, a plecat spre Dea­lul Sirului, pe drumul Barangilor, pe care ajunsese la Cre­menari cu treizeci de ani în urmă. N-a încercat nimeni să-l oprească, ştiau că ar fi fost zadarnic.

Au aflat, mai târziu, că s-a dus la Mânăstirea Cot­mea­na, la numai două dealuri şi două văi de Schitul mai­cilor. A trăit acolo încă mulţi ani o viaţă îmbogăţită cu post şi rugăciuni, nu ieşea din chilie decât pentru slujbele religioase. Primea pe oricine venea să-l vadă, îl încuraja, cu darul lui de ascultare, să vorbească, nu spunea nici un cuvânt, însă mulţi din cei ce treceau prin chilia sa ieşeau luminaţi şi mulţumeau lui Dumnezeu pentru liniştea din suflet cu care plecau.

 

Va urma…

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest