Mi-am propus de la început să nu las loc revanşei sau resen­timentelor, n-ar fi de niciun folos şi nici pe placul unor cititori plic­tisiţi de năravurile balcanice ale românilor.

Întocmind portrete cât mai apropiate de modelele reale, am încercat să reprim chiar şi ironia răutăcioasă. Dacă n-am reuşit, îl rog pe stimatul cititor să treacă peste unele derapaje ale unui subiectivism netemperat.

Un singur portret, al unui demon, un idol păgân, nu va res­pecta, cu premeditare, principiul de mai sus şi rog să fiu judecat după ce îl voi termina. Este vorba de portretul doamnei doctor Gabriela B., deja creionat în paginile anterioare, pe care simt nevo­ia să-l completez. Pentru a fi cât mai apropiat de adevăr, obligaţie asumată, portretul doamnei B. are nevoie de retuşuri. Dacă mai trăieşte, mi-ar face plăcere să-şi vadă chipul în oglinda virtuală a memoriei mele.

 

Personalitate puternică, permanent activă, capabilă să mobili­ze­ze furtuni devastatoare şi impulsiuni malefice de sorginte ego­cen­trică, în scopul obţinerii de câştiguri şi avantaje, Gabriela B. avea ca principii de viaţă dispreţul şi răzbunarea, împinse până la limitele aneantizării. Toţi ceilalţi erau proşti, pur şi simplu, iar cine i se opunea trebuia distrus. O primă dovadă în sprijinul unei afir­ma­ţii atât de tranşante o găsim în modul de rezolvare a problemei familiale relatate mai înainte, în care victima a fost soţul înşelat.

Pentru a completa portretul doamnei B., voi resuscita două întâmplări strict autentice, bine cunoscute de personalul serviciului de reanimare din acea vreme. Aş putea să mai caut şi altele, în depo­zit sunt multe, dar cred că cele două vor fi suficient de grăitoare.

 

Fusesem repartizat de şefa mea să efectuez anestezia unei paciente cu diagnosticul de litiază biliară. Am chemat, ca de obicei, bolnava în anticamera Reanimării, unde se aflau o masă, două scau­ne şi o canapea. Pacienta s-a prezentat cu foaia de observaţie medicală sub braţ şi cu o poşetă destul de voluminoasă pe umăr. Am examinat-o, i-am întocmit fişa de anestezie, mi-a strecurat prin­tre hârtiile de pe masă un plic, m-am făcut, ca de obicei, că nu‑l văd, am asigurat-o că nu va simţi durere la operaţie, că o voi trezi în cele mai bune condiţii şi m-am ridicat să-mi continui acti­vi­tatea în Reanimare. Pacienta m-a reţinut şi, spre surprinderea mea, m-a rugat să-i recomand o colaboratoare de încredere, pentru că vrea să-i dea, înainte de intrarea în sala de operaţie, poşeta cu lucruri personale. M-a mai rugat să nu las pe nimeni să intre în Reanimare până când nu se va trezi din anestezie. I-am spus că în Reanimare nu intră decât personalul serviciului şi chirurgii operatori.

— Ştiu, domnule doctor, dar când nu sunteţi dumneavoastră se mai fac şi excepţii.

I-am prezentat-o pe sora-şefă a Reanimării, o bondoacă gure­şă, foarte conştiincioasă, avertizând-o şi în privinţa excepţiilor.

A doua zi am verificat dacă s-a predat poşeta şi am reamintit interdicţia de intrare în Reanimare, subliniind-o cu ameninţarea de pedeapsă. Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente. Imediat, însă, după ce pacienta a fost dusă din sala de operaţie la Reani­ma­re, s-a prezentat la mine o doctoriţă de la Secţia Medicină internă de la etajul IV, cu rugămintea s-o las pe sora bolnavei operate să intre puţin în Reanimare, s-o încurajeze. Am refuzat-o şi am întărit interdicţia, înţelegând că se pune la cale ceva necurat. Internista a insistat, ajungând la ameninţări cu reclamaţia la medicul-şef al raio­nului, un tovarăş cunoscut pentru tonul ridicat şi comportamentul dictatorial. Am rezistat şi de atunci relaţiile mele cu internista de la etajul IV au rămas încordate, câteodată chiar conflictuale. Şi-a ţinut promisiunea, m-a pârât la şeful raionului, din partea căruia am suportat un perdaf. Curios a fost faptul că şefa mea, oponentă îndârjită a intrării rudelor bolnavilor în Reanimare, mi-a spus că am greşit refuzând-o pe internistă, o persoană cu multe relaţii.

Întâmplător, eram de gardă în ziua respectivă şi am rezistat promi­siunilor de recunoştinţă şi ameninţărilor neobişnuit de insis­tente ale surorii bolnavei. După ce pacienta s-a trezit din anestezie, am întrebat-o dacă a primit poşeta şi toate obiectele personale. Mi‑a spus că da şi mi-a mulţumit. Evoluţia postoperatorie a fost bună şi a doua zi pacienta putea să fie transferată în Secţia Chirurgie, însă şefa a decis că e mai bine să rămână la Reanimare.

Au urmat o suită de evenimente, care de care mai ciudate şi neaştep­tate. În după-amiaza zilei următoare, de gardă fiind chiar şefa, bolnava a făcut un stop cardiorespirator, cu totul nejustificat. I s-a făcut masaj cardiac extern, a fost intubată şi ventilată arti­fi­cial, a primit tratamentul după schema americană, dar, spre neşan­sa ei, leziunile cerebrale post-hipoxice nu s-au remis şi a decedat după 48 de ore. La raportul de gardă, şefa a pus în discuţie cazul medical, insistând asupra evoluţiei intraoperatorii şi încercând să sugereze un incident hipoxic în timpul anesteziei. Doctorul Gerota s-a opus categoric unei astfel de interpretări, invocând evoluţia bună din primele 24 de ore.

— Dacă ar fi fost ceva în timpul operaţiei, bolnava nu s-ar fi trezit. Am vorbit eu cu ea după operaţie, am trecut pe la Reani­mare înainte de a pleca acasă.

E uşor de înţeles cât de mult m-a afectat decesul acestei bol­nave, anesteziată de mine, cu atât mai mult cu cât nu înţelegeam ce s-a întâmplat.

La vreo doi ani de la întâmplare şi după ce doamna B. a uitat să se întoarcă dintr-o excursie în Germania Federală, un procedeu devenit obişnuinţă, am aflat de la sora-şefă a Reanimării amănunte înfricoşătoare: pacienta mea era soţia unui preot, dar relaţiile din­tre cei doi soţi se degradaseră din cauza legăturii amoroase a preo­tu­­lui cu sora soţiei sale. În sacoşa încredinţată sorei-şefe de preo­tea­să înainte de operaţie se aflau bijuterii de familie revendicate de cele două surori. Insistenţa internistei de a o introduce pe sora preotesei în Reanimare, când aceasta era sub influenta anesteziei, corelată cu decesul neaşteptat, căpăta în acest context conotaţii grave. Mai rămâneau de evaluat valoarea ofertei şi modul în care au fost convinse cele două doctoriţe să se implice într-o astfel de aventură. Cert şi confirmat ulterior de asistentele de serviciu este faptul că atât şefa serviciului de reanimare, cât şi internista, al cărei nume nu vreau să mi-l amintesc, au avut, înainte de accidentul fatal, întrevederi tensionate cu cele două surori şi că sora preotesei a obţinut aprobare de la doamna B. să intre în Reanimare.

Mi-am reamintit atunci şi amănuntul că doctorul Gerota se lamenta şi îşi reproşa că a operat-o pe preoteasă într-un moment delicat din viaţa ei. Am înţeles că ştia mai multe.

 

Vorbitoare de limbă germană, doamna B. se străduia să obţi­nă aprobare pentru o excursie în Germania de Vest. Fac preciza­rea că am folosit, şi voi face la fel şi în continuare, apelativul doamnă, nu tovarăşă, respectând dorinţa expresă a persoanei în cauză. Cu un an în urmă, reuşise să plece, însă fără cele două fete, de 8, respectiv 10 ani. Revenise şi căuta relaţii pentru aprobarea să plece împreună cu fetele.

Doamna B. avea, aşa cum am relatat mai sus, o reţea de infor­matoare în spital, provenite în majoritate din personalul auxiliar, femei simple, mândre şi mulţumite că le oferă prietenie şi încre­dere o doctoriţă. B. Ştia, încă înainte de a deveni un truism, că cel ce deţine informaţiile deţine şi puterea. Se interesa de tot ce se întâm­plă în spital, portarul, telefonista, liftiera, personalul de la ser­viciul de la internări, toţi informatorii cu vocaţie făceau parte şi din reţeaua doamnei B. Bine filtrate, informaţiile erau transmise direc­torului sau direct ofiţerului de Securitate al spitalului. Nu făcea un secret din faptul că avea cunoştinţe la factorii de decizie, dimpo­trivă, le folosea ca să inspire teamă şi să-şi consolideze statutul de persoană influentă. Într-o dimineaţă, a anunţat la raportul de gardă că se va interna soţia unui colonel de Securitate, tovarăşa F. Cei bine informaţi au priceput că internarea se făcea la intervenţia securis­tului ce răspundea de Spitalul Griviţa. Faptul că acesta a apelat la doamna B. n-a fost comentat, dar a fost înţeles ca o dovadă a statutului ei de persoană forte.

Doctorul Gerota, solicitat de doamna B. să opereze pacienta, a declinat oferta, spunând că el operează numai bolnavi internaţi de el. În realitate, cunoscute fiind vechile necazuri cu Securitatea, toţi au fost de acord că se temea. S-a hotărât s-o opereze Nelu Ştefănescu, anestezia urmând să fie executată de doamna B. Ope­raţia era banală, o histerectomie pentru fibromatoză uterină.

Din repetatele întâlniri ale doamnei B. cu tovarăşul colonel s‑a dedus că se crease o relaţie particulară între cei doi. A transpirat şi informaţia că între colonel şi soţia sa existau neînţelegeri, că erau în divorţ, nu era nimic sigur, în afara cunoscutului proverb că nu iese fum dacă nu faci foc.

După operaţie, pacienta a făcut o uşoară complicaţie postope- ratorie, o laringită sâcâitoare, continuată cu traheo-bronşită, pentru care a rămas mai multe zile la Reanimare. În tot acest timp, tova­răşul colonel se cartiruise la spital, în camera de gardă a anesteziş­tilor, împreună cu doamna B. Nu doresc să inventez prea multe amănunte, mă voi limita la cele cunoscute ca certe. Traheo-bron­şita s-a agravat, a devenit pneumopatie, complicată cu şoc septico-toxic şi cu decesul pacientei. Doamna B. a primit aprobarea să plece cu fetele în Germania şi nu s-a mai întors.

 

În cei şapte ani de convieţuire profesională cu doamna B., am fost inamicul permanent, l’homme á abattre, cum zic francezii. L-am ascultat pe Rabin, n-am ripostat, am îndurat umilinţe, am avut şi noroc, am acumulat învăţătură, am rezistat, cum rezist şi acum ten­taţiei de a povesti cum am scăpat de acuzaţia de viol şi de răz­bunarea unui aşa-zis soţ înşelat, inventat, prin telefoane anonime, de legiunea bârfitoarelor condusă de „doamna” B. Nu deschid depozitele de amintiri neplăcute din cei şapte ani, le las în grija ener­giilor păstrătoare, încrezător în valabilitatea legilor de conser­vare a materiei şi mai ales a energiei, benefică sau malefică. Conse­cin­ţele acestei legi sunt, cu siguranţă, răsplata şi pedeapsa.

Cu speranţa că aceste ultime tuşe vor fi îndestulătoare pentru un portret convingător, îmi strâng şevaletul, pensulele şi creioa­nele, lăsându-vă să-l admiraţi sau să-l blamaţi.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest