Loc de trecere a popoarelor migratoare, de lupte şi sacrificii pentru păstrarea fiinţei, pământul a păstrat amintirea istoriei şi a transmis-o generatiilor succesive împreună  cu învăţătura ei. Istoria, ştiinţa trecutului, este cartea de căpătâi a unui popor şi nu există un exemplu mai convingător decât Biblia, un adevărat Manual de istorie a poporului evreu. Trecutul este locul de unde venim, fără trecut am veni de nicăieri, ceea ce este de neconceput, cel puţin pentru puterea de judecată a omului, obişnuită cu nevoia de cauză pentru orice efect. Trecutul este faptă omenească, hrănită cu seva pământului, cu apa râului, cu lumina soarelui, transformate în hrană spirituală. Viitorul este întuneric luminat din trecut. Povestind istoria aşa cum a văzut-o, autorul se vrea mesager al trecutului, devenit spirit, cea mai importantă moştenire primită de la înaintaşi.

Aventura spiritului unui popor, totdeauna originală, nu se lasă povestită cu uşurinţă, cel ce îşi asumă povara de reconstituire a istoriei din amintiri, nu poate fi decât un temerar. Pe deplin conştienţi de responsabilitatea angajată, vom încerca s-o ducem la îndeplinire. Pentru a fi mai bine înţeleși ne vom folosi de fapte semnificative, de portrete fidele modelului, de mărturii lăsate de înintaşi, de cărţile de istorie.

Spiritul şi inteligenţa n-a ocolit satele, mulţi oameni de valoare s-au născut la ţară, a circulat chiar, în perioada istorică dintre cele două războaie mondiale, un proiect al regenerării naţionale prin recrutarea valorilor din mediul rural, a fost un succes, pentru că s-a format o generaţie de creatori, în aproape toate domeniile :  literatură, muzică, filozofie, diplomaţie, politică.

Mediul rural a fost un spaţiu de cultivarea spiritualităţii si intelectului înainte de începutul mult trâmbiţatei mondializări, ţăranul se instruia direct de la sursă, de la pământ, de la apă, de la pădure, de la animale şi păsări, de la bătrâni, de la viaţa şi de la experienţa lor. Mijloacele tehnice de informare moderne, radio-ul şi televizorul mai înainte, internetul mai curând, au lenevit, până la anulare, efortul de învăţăre, au fost introduse informaţii fără să li se verifice exactitatea, sursa de unde proveneau, dacă erau adevărate sau simple manipulări.

Un memorialist are datoria să prezinte întâmplările trăite aşa cum le-a văzut şi le-a înţeles şi să-i  lase cititorului libertatea de a descoperi înţelesurile istorice. Dorinţa de implicare a  istoriei, ştiinţă bazată pe fapte verificate şi nu pe  experienţele psihice şi religioase, corespunde punctului de vedere al lui Mircea Eliade. (Arta de a muri, Ed. Eikon, 2006)

In sat un om cu şcoală era, din capul locului, un om însemnat, respectat, cu greutate, un telectual, cum îi zicea, cu respectul cuvenit, Ion Apostoloiu, ţârcovnicu ăl tânăr. Ion nu greşea, ştia că se spune intelectual, însă avea o uşoară bâlbâială din născare, îi era greu să spună primul cuvânt şi multe cuvinte importante trebuiau subînţelese.  Om cu şcoală, ‘telectual, nu era cel ce mergea la şcoala primară, în sat,  acolo mergeau toţi, că erau obligaţi, omul școlit, ‘telectualul, era cel ce ajungea la oraş, unde se făcea altfel de şcoală, cu Limbi străine, Chimie, Fizică, Matematică, nu Aritmetică, Ştiinte Naturale şi alte materii inventate pentru telectuali. El, Ion Apostoloiu se considera, fără să spună, un telectual, făcuse Şcoala de cântăreţi de pe lângă Seminarul de unde ieşeau popii, tot ce spunea era din Carte, ce alte probe se mai puteau cere ? Peste el nu mai erau decât popa, dascălul, notarul şi primarul, mai mult şefi decât telectuali. Nu l-a mai pus la socoteală pe ţârcovnicu’ ăl bătrân Trandafir, ăla era mai tare ca toţi, ştia Biblia pe de rost, trebuia să iasă la pensie, aştepta ţidula de la Episcopie. Pe Tică, avocatu’ nu l-a socotit, un avocat nu e telectual, e mincinos.

Cuvântarea de mai sus o ţinea Ion pe Izlaz, Paradisul oratorilor, unde erai liber să spui ce voiai, n-avea cine să te contrazică, că n-avea niciun interes, spectacolul era gratuit. Noi, micii păstori, studenţi cu frecvenţă facultativă, îl ascultam cu gurile deschise mai mult ca de obicei, ca să intre tot ce auzeam şi cu speranţa nemărturisită că vom fi și noi odată eroi în poveşti cu telectuali. Dacă chiar şi Neica Neacşu, şeful  ăl mare al Izlazului, nu avea nimic de spus despre cuvântarea lui Apostoloiu, de ce dovadă mai avea nevoie Nea Ion, ca să-l credem că spunea adevărul.

Dar vremurile s-au prăvălit peste Izlaz, peste oameni, n-a mai rămas nimic din ce a fost, s-au schimbat legile, s-au schimbat şefii, s-a luat pământul oamenilor, la şcoală nu se mai învăţa istoria românilor, se învăţa Istoria P.C. bolşevic din URSS, Revoluţia din Octombrie şi Problemele leninismului. Dacă învăţai capitale de ţări   europene erai cosmopolit, duşman de clasă şi al poporului.

Toţi intelectualii erau, bineînţeles, cosmopoliţi, purtau ochelari de vedere, un lux greu de înţeles, de ce aveau nevoie să vadă mai bine ca alţii, că doar suntem egali, erau retrograzi, duşmani ai poporului, sintagmă care l-a inspirat pe filozoful Alexandru Paleologu când a spus că pentru proşti un om deştept este un om rău. Comuniştii de inspiraţie ruso- sovietică ştiau că nu-i pot manipula pe intelectuali şi, la indicaţia lui Stalin i-au osândit la muncă silnică pentru vina că erau imposibil de reeducat. Pentru implementarea doctrinei marxis-leniniste s-au folosit de beţivi, de derbedei, de oameni fără căpătâi, dispreţuiţi, complexaţi, dornici de revaşă împotriva celor ce nu erau ca ei. Celulele de partid, viitoarele organizaţii de bază, s-au format cu oamenii fără căpătâi, cu minte puţină, netrebnici, puşcăriaşi, cei mai josnici oameni, printre care beţivii au avut fost primii.

Durata şcolii a fost scurtată, instrucţia ajustată la noile principii ale doctrinei marxiste şi pentru că aveau, totuşi, nevoie de cadre, le-au recrutat dintre semidocţi, veleitari dispuşi să execute ordinele. Absolvenţii de liceu, fără pregătire pedagocică, au devenit profesori și învăţători, la început suplinitori și după ce au absolvit, la Fără frecvenţă aşa zisele Institute pedagogice, cu durata de 2-3 ani, adevărate prăvălii de cumpărat diplome, unde se luau  examenele cu bani şi cadouri, au devenit titulari. Activiştii de partid, oameni fără studii, au fost principalii beneficiari ai Institutelor-prăvălie, au trecut pe la catedre să-şi ia notele de promovare, au ajuns licenţiaţi, intelectuali de tip nou, cum le plăcea să se prezinte. Mi-au rămas în memorie argumentele unui astfel de impostor, adresate unuia care îi demonstrase că n-are dreptate : “Tu să nu te pui cu mine, că n-ai carte, nu eşti intelectual”.

In majoritatea satelor profesorii erau absolvenţi ale Facultăţilor fără frecvenţă din Institute pedagogice. Pregătirea elevilor se făcea după Norme elaborate de Minister, orice completare fiind interzisă. Noua “pătură intelectuală” cum era definită de Partid, a meritat numele dat de Apostoloiu, ‘telectualii, un cuvânt fără cap.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest