-Moaşee..

-Da.

- O strigam pe Moaşa.

-Vino în curte, câinele e legat.

-Nu mi-e de câine, că mă cunoaşte, da’ o căutam pe Moaşa.

-Vino mai aproape, cine eşti ?

-Lenea sunt, bună ziua Moşule. Unde e Moaşa ?

-E şi ea p-aci, p-aproape, n-are unde să se ducă, aşteapt-o, că vine, ce ai cu ea ?

-Vreau să-i cer nişte untură, ştiu că are, la ea găseşti de toate.

-Are, că păstrează, mai vine unul sau altul, cere, nu poţi să nu-i dai, dacă are omul nevoie. Da’, uite că a venit.

-Bună ziua Moaşe, pă Matale te aşteptam.

-Bună ziua Leneo, ce mai faci ?

-De făcut fac bine, de, cu sărăcia asta.

-E bună şi sărăcia, te învaţă să fii chibzuit, să nu te lăcomeşti. N-a murit nimeni de sărăcie, da, nici prea bine n-a trăit. De ce ai nevoie Leneo ?

-Vrea să-i dai nişte untură, n-are cu ce drege fasolea.

-E bună şi pe pâine.

-N-o pun pe pâine, fac rântaş la verdeţuri, le dă gust şi ţine de foame.

-Aşa e Leneo, da’ ce verdeţuri ai ?

-Păi, nici verdeţuri nu prea am, ziceam că poate îmi dai Matale.

-Iţi dă, că are, la ea găseşti de toate, da’ tu Leneo, de ce nu pui şi tu zarzavaturi în grădină.

-N-am pus, m-am luat cu una şi cu alta şi nu le-am pus când le-a fost vremea.

-Nici ăsttimp n-ai pus, ai spus la fel, că ai uitat.

-De, Moşule, nu prea mă duce capu’.

-Capu’ e bun Leneo, n-are nimic, dă vină e cine-l poartă.

-Aşa e Moşule, da acu’ degeaba mă cerţi.

-Aşa a fost el, i-a plăcut să dojenească, nu e rău, te învaţă de bine. Uite, ia un borcan cu untură de porc, am pus şi nişte carne prăjită, să le dai la copii. Ia şi legume, cartofi, ceapă, un căţel de usturoi, pătrunjel, morcov, mărar, ştevie nu ţi-am pus că oi găsi şi pe la tine.

-Ştevie am, că a crescut singură, şi lobodă am, dacă ai mai avea un ou sau două.

-Ia şi câteva ouă şi o bucată de brânză.

-Bogdaproste, Moaşe, să fie de pomană la morţi.

-Şi de folos la ăi vii.

-Să fie Moşule, dacă zici Mata. Acu’ plec iute că am lăsat oala cu apă pă foc.

-Du-te Leneo, şi mai vino pe la noi, vino şi când n-ai nevoie de ceva, aduci o vadră cu apă, că Moaşă e bătrână şi nu mai poate.

-Viu Moşule, viu, dau mâncare la copii şi viu.

-Până vine asta, dacă mai vine, du-te şi ia un urcior cu apă de la Puţul din Vale.

Moaşa şi Moşu’ aveau peste 80 de ani fiecare. au fost oameni înstăriţi, au adunat averea cu migală, da, cuvântul se potriveşte pentru că au pus bănuţ lângă bănuţ, n-au cheltuit pe nimicuri, nu s-au lăcomit, n-au răbdat nici de foame, tot ce câştiga Moşu’ la negustorie au băgat în pământ, au cumpărat 25 pogoane, o avere, din care n-au mai rămas decât o jumate de pogon, atât le-au lăsat comuniştii, prăpădiţii satului, ajunşi dintr-odată mari proprietari, deşi spuneau că vor să desfiinţeze proprietatea. N-au desfiinţat-o însă n-au ştiut s-o folosească, au ajuns ca Lenea, uită să pună usturoiul, ceapa, mărarul şi pătrunjelul la vremea lor, fac zile muncă la ceape pe nimic, n-au ce pune pe masa copiilor, vin să ceară tot la babă şi la uncheaşu’ la cei jecmăniţi de averea strânsă cu osteneală  rămaşi ca înainte chibzuiţi, harnici şi avuţi, cu toată bătrâneţea lor. Pe Moaşa o găseai toată ziua în grădină în jumatea de pogon lăsată de ceape, săpa, făcea răzoare, plivea, vorbea cu zarzavaturile, cu legumele, întreabă de ce au nevoie, le ducea apă cu oala de pământ, le spunea că nu mai poate să care găleata, dar nici să se usuce nu le va lăsa. Veneau multe muieri din sat la ea Mărioara, Ioana, Lenea, Gheorghiţa, Gherghina, Lenuţa, Filomiţa,  pe toate le moşise, le era  ca o mamă, veneau cu mâna goală şi plecau de la Moaşa cu traista plină, aşa a fost dintotdeauna, nu s-a schimbat nimic pentru că nu contează al cui este pământul, dacă nu munceşti degeaba zici că eşti proprietar.

Moşu nu mai putea să coboare cele trei trepte ale scării îi ducea Moaşa oala de noapte în faţa uşii, sta cât e ziua de mare pe pat, nu stă întins, sta în capul oaselor, se uita pe fereastră, aştepta să vină câte un muşteriu, că nu-şi lăsase meseria, tot negustor era, nu de vite, de ţuică, vinde şi el ce se cerea, nu duce lipsă de clienţi, nici de marfă nu duce lipsă că i-o aduceau niște jupânese de la Urşi, unde nu era ceape dar era ţuică de vânzare.

 

-Ce mai faci Moșule?

-Ce să fac taică, mă hărănesc şi eu cum pot, meseria mea a fost negustoria p-asta o ştiu, asta fac, şi văz că merge, au făcut ceape, da’ negustori nu prea au, dacă aş mai fi în puteri i-aş învăţa cum se vinde marfa, ar trăi toţi mai bine. Ia vezi tu tată cine a venit la poartă, că a lătrat câinele, nu e om străin, că n-a lătrat tare, poate e vre-un muşteriu de-al meu.

-Nu e muşteriu, e Oneţ, al soră-mi Dumitra, ăsta vine să bea pă vereşie, n-a plătit niciodată, e un puturos, să’mpute pământu’ sub el  de puturos ce e, a procopsit-o pă soru-mea cu trei copii, asta a ştiut să facă.

-Lasă-l fă să vină, îl trimit la cooperativă să ia gaz şi o sticlă de lampă, că s-a spart aseară, atâta lucru poate face şi el.

-Trimite-l, da să nu-dai bani mulţi, dă-i cât face, că îi bea, rămâi şi fără gaz, şi fără sticlă de lampă.

-Bună ziua Neică, veni şi eu să văz ce mai faci, să mai stăm la un pahar de vorbă.

-Bună ziua Oneţ, bine ai venit, da’ până la pahar să te duci la cooperativă să ne cumperi o sticlă de gaz şi una de lampă, că am spart-o aseară.

-Mă duc Neică, mă duc, dă-mi bani şi mă duc.

-Spune-i lu’ Pantelimon că îi dau eu banii, să treacă pe la mine când pleacă.

-Crezi c-o să-mi dea pe datorie ?

-Ii spui că te-am trimis eu şi-ţi dă.

Nu prea i-a convenit lui Oneţ, dar n-a avut încotro, a plecat la prăvălie, cam trist.

Au venit şi muşterii, doi câte doi, Mărin cu Mitroi, Niculae cu Fane al lu’ Ciucă, Cântoiu cu Milculete, ăştia au fost primii, cei ce se grăbeau să prindă un loc pe scaun sau pe laviţă, după ce n-au mai avut loc, întârziaţii, Lăţoiu, Onel şi Mărin Mărineţ, Lăcraru, Mitică Dragomir, s-au înghesuit pe după uşă, pe ladă veche a Moaşei primită ca zestre. Nu erau pretenţioşi, la Moşu nu era cârciumă puteai să iei ţuica şi pe datorie.

-Pă mine să mă treci la Catastif, plătesc la chenzână.

-Şi pă mine.

-Şi pă miine.

-Bine Mărine, te trec, da’ mai ai de dat şi de la chenzina trecută, mi-ai dat numai jumate, ai zis că n-ai.

-Ştiu Moşule, cât mai am de dat  ?

-Trei poli.

-Şi eu tot trei poli mai am de dat.

-Tu mai ai patru de dat, că mai rămăsese un pol de luna trecută.

-Bine Moşule, patru poli, credeam că ai uitat, o să-i dau.

-Dacă uit eu sau uitaţi voi nu mai am cu ce să cumpăr marfa şi închidem dugheana.

-Aşa e ! Negustorul cumpără şi vinde, dacă nu vinde nu are cu ce cumpăra.

-Văz că ai învăţat lecţia Mitroi, eşti bun de ucenic.

-Bun pă dracu, dacă era bun ar fi fost cizmar, l-a dat  meşteru afară de puturos ce era, îl înţeapă, fără milă Fane al lu’ Ciucă.

-Am ajuns săraci rău, se bagă în vorbă şi Cântoiu, tot ce se  strânge pă câmp pleacă la centru, sau la gară.

-Mă, tu ai venit să bei o ţuică, sau ai venit să spui prostii, aici nu se pune ţara la cale, dacă ai ceva de zis te duci la şedinţă, la Lin al lu’ Dima, acolo se face politica.

Au tăcut toţi, parcă le luase maul, au început să se uite pe pereţi, auziseră că şi pereţii au urechi. A deschis din nou vorba Nae, a întrebat :

-Da’, de muieri se poate vorbi ?

-Se poate, numai să nu superi pe vre-una, că se duce şi-ţi face vrăji să nu ţi se mai scoale, sau te pune în pomelnice. Au râs, s-au veselit, începuse şi ţuica să-şi facă efectul. Aşa veseli i-a găsit Oneţ, când a venit cu sticlele, de gaz şi de lampă.

-Ce ai făcut mă atâta vreme la prăvălie, l-a întrebat Moşul.

-Am băut şi eu o secărică, mi-a dat Tică Pantelimon, a zis că ţi-o pune la socoteală.

-Il duce capu la coţcării pă Oneţ, ăsta a fost premiant la şcoală, că nu degeaba îi spuneau telectualul, şi-a adus aminte Milculete.

-O fi fost, degeaba a fost, dacă n-a ştiut să folosească mintea, a rămas argat pe pe pământul altora.

-Mai bine ai spune argat al prunului, tot ce ia pă muncă dă pă ţuică.

 

Tot ce am scris mai sus a fost restituit de memorie, eroii au trecut, şi ei, de mult în amintire, nu mai pot adeveri, nici nega, treceţi adevărul povestirii în contul ţinut de Moşu, aveţi încredere, nu minţea, a fost un negustor cinstit. Numele eroilor a fost luat din Registrul de stare civilă, numai faptele au fost reconstituite. Ar mai fi de adăugat că Moşul avea două clase primare nu mai vedea, n-avea un Catastif adevărat,  datoriile erau  înscrise în memoria lui de negustor, însă n-a greşit niciodată. Cât despre refuzul de a face politică în jurul unui ţoi de ţuică, facem trimitere la istorie, nu mai eram pe vremea regelui când gura oamenilor era slobodă.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest