Prăvălia a fost pentru români, în toate vremurile, instituţie comercială, multifuncţională, utilitară, de divertisment și chiar obștească. Nu se putea imagina o colectivitate fără o prăvălie, locul unde se întâlneau oameni, se vindeau băuturi, ţigări, bomboane, chibrite, cuie, zahăr, ulei şi alte articole de folosinţă curentă şi fără prăvăliaş, meseriaşul priceput care ştia ce mărfuri să aducă şi cum să le aşeze grijuliu şi ademenitor în rafturi.

Una dintre primele măsuri ale sovieticilor, de fapt ruşi deghizaţi în socialişti, a fost desfiinţarea prăvăliilor, şi a prăvăliaşilor. Au făcut în loc Magazin, Cooperativă, Sovrom, Ceapeu, Geaseu, Aprozar, Mat, Oraca, şi alte localuri unde se vindeau mărfuri după specialitatea fiecăruia, dacă se aduceau. Deosebit era faptul că în locul prăvăliaşilor patroni, au pus vânzători, slujbaşi plătiţi, oamenii devotaţi, de încredere, cu origine sănătoasă, nepricepuţi la negustorie ca de altfel şi la alte meserii, nu ştiau de unde să aducă marfa, rafturile rămâneau goale, inutile, dezolante. Proprietăţile fiind desfiinţate, vânzătorii erau salariaţi plătiţi cu o leafă mică şi fixă, la fel de fixă dacă vindeau sau nu vindeau.

Norocul românului aflat în genomul său complex, unde gena comerţului  îşi făcuse culcuş trainic, a fost acela că după un timp s-au selecţionat spontan dintre vânzători cei cu harul negoţului. După un stagiu de perfecţionare ca privatizaţi, în regim special, de catastrofă comercială, negustorii au aşteptat răbdători, plecarea socialismului falimentar şi au revenit la prăvăliile tradiţionale. Mult hulitul capitalism a renăscut ca ciupercile după ploaie, cu nume noi, butic, chioşc, şop, sau chiar fără nume, că doar nu de nume aveau nevoie românii, ci de mărfuri.

Trotuarele şi colţurile străzilor au fost ocupate de mici prăvălioare, de unde se putea cumpăra ca altă dată, băuturi, apă rece, bragă, ţigări, bomboane cafea şi alte mărfuri fără care nu pot oamenii să trăiască.

Multe meserii, altădată aducătoare de câştiguri sigure, fără prea multă muncă, agitatori, activişti, informatori, au dispărut, altele : şefi, de echipă, de ateliere, de birou, de secţie şi alte subdiviziuni inutile, n-au mai avut căutare. Nu le-am duce noi  de grijă, i-am lăsa în plata Domnului să descopere singuri valoarea muncii, numai că istoria este scrisă de oameni, aşa că ne vom opri la un caz de reuşită, sugestiv pentru puterea de adaptare a foştilor patroni.

Un fost inginer şef la o fabrică importantă, alungat de furtuna revoluţiei capitaliste, după ce încercase, fără izbândă, să ia locul directorului, mergea abătut pe drum, cu capul plin de otrăvuri, nu de regrete, Doamne fereşte, când s-a întâlnit cu un fost subaltern, bine cunoscut client al Securităţii,  unde se văzuseră deseori.

-Ce faci tovarăşe inginer ?

-Ce să fac, stau şi cuget cum să ajung domn, da’ tu ?

-De stat nu mai pot să stau, am stat destul, acum umblu ca orbeţii pe drumuri, caut o prăvălie unde s-ar putea vinde câte ceva.

-Şi ai găsit ?

-N-am găsit, dar am o idee, nu ştiu dacă o s-o pot pune în practică, nu prea am cu ce.

-Teoria ca teoria, da’ practica ne omoară, aşa ne învăţaseră, acum vedem câtă dreptate aveau. Dacă ideea ta e bună, poate reuşim s-o punem şi în practică. Care ti-e ideea ?

-S-au deschis drumurile şi hotarele, s-au înmulţit tirurile, trec turcii şi bulgarii spre Europa, duc şi aduc mărfuri.

-Şi ce vrei să faci, să cumperi un tir ?

-Nu, că n-am cu ce, m-am gândit să cumpăr un petec de pământ pe marginea drumului, să-l împrejmuiesc, să pun o poartă mare pe care să scriu deasupra : Loc de parcare tiruri.

-Hm ! Nu e rea ideea. Hai s-o facem împreună. O să ne fie mai uşor, ne cunoaştem, am fost colegi, eu mă pricep la organizare, tu la aplicare.

Au depus actele de înfiinţare a întreprinderii, au primit avizele, s-au împrumutat la bancă, nu puteau altfel, n-aveau bani, au contat relaţiile inginerului, peste tot unde mergeau se întâlneau cu foştii colegi de la instituţia unde îşi depuneau rapoartele de informaţii. S-a dovedit că nu i se schimbase decât numele, aceiaşi slujbaşi cu aceleaşi deprinderi şi năravuri, puse de astă dată în folosul celor ce aveau cu ce să plătească. Au luat bani amanetând o casă pentru care nu aveau acte, s-a trecut uşor peste amănuntul stânjenitor, “fă-te că nu observi”, l-au îndemnat pe colegul de la bancă, au cumpărat ieftin  materiale de la întreprinderile dezafectate, de fapt jefuite, au angajat foşti lucrători de la fabrica unde lucraseră, au venit oamenii, că nu mai aveau de lucru. Au deschis un bar, au construit un motel, au început să vândă.

-Cum împărţim afacerea ?

-O zi unul o zi altul.

-Facem gestiuni separate ?

-Nu ! facem o singură gestiune şi împărţim profitul.

Au apărut disputele.

-Tu vinzi mai puţin.

-Ba vând la fel ca tine.

-Hai să facem socotelile.

Asociatul nu vindea mai nimic, de fapt vindea, însă fără să întocmească acte, cumpăra marfa din piaţă şi o vindea cu preţ comercial, fără să împartă câştigul cu partenerul şi fără să plătească impozite. S-au despărţit, inginerul a găsit bani, a împrumutat şi a cumpărat partea asociatului.

Atunci a început să vină si profitul.

Domnul inginer, să-i zicem P de la patron, nu este un personaj scornit de imaginaţie, el este un erou adevărat şi merită să i se deseneze un portret. A venit pe lume într-o fermă de stat, unde tatăl său, un entuziast al primului deceniu ruso-comunist a sperat să pună temeliile unei agriculturi moderne într-o Românie cunoscuta sub numele de grădina Maicii Domnului. N-a reuşit, nu avea voie să reuşească, cei ce promiteau lumină de la răsărit aveau grijă să stingă luminile găsite în Ţara românească, istoria va dovedi, sper, că numărul celor trmişi în Impărăţia Cerului a fost neobişnuit de mare în primele decenii ale dictaturii sovieto-comuniste. Vinovat că aprindea luminile stinse, tatăl viitorului inginer P a fost sacrificat, ucis de un tractorist beat, într-un scenariu greu de reconstituit şi de judecat retrospectiv.

Copilul, rămas orfan de tată, i-a moştenit calităţile, grefate, din nefericire, pe matricea limitată a cogenitoarei sale. Natura, înţeleasă  ca forţă creatoare, a combinat genele după criteriul eficienţei, a mobilizat în tandem inteligenţa şi oportunismul. S-a alăturat, neinvitată, epoca de aur, cu aparatură sofistificată, bine orchestrată la Cabinetul Nr 2 de către celebra mamă model a tuturor copiilor, inclusiv a celor orfani. Cireaşa pe tort a fost aşezată la întâlnirea tovarăsului, pardon, domnului ! inginer cu jumătatea hărăzită de soartă, un dar binemeritat, rezultat din metisarea unor  culori diferite ale pielii, excelent ilustrat în satele din jurul capitalei. Acest ornament, cireaşa, a completat portretul proaspătului capitalist pragmatic, corespunzător momentului  de revanşă împotriva sovietismului falimentar :

-Ce producţie, cine a făcut capital cu producţia, banul trage la ban, îl dai ca să iei mai mult, numai fraierii bagă banii în producţie, munca e blestem, pedeapsă, lăsată de Dumnezeu amărâtului de Adam.

 

Parcajul de tiruri a prosperat, avea clienţi, bulgari, turci şi români, fără tiruri, veneau oamenii să vadă ce se face în parcaj, şi dacă pot găsi un chilipir, vre-un obiect fără stăpân sau cu proprietar neatent. Veneau şi fete, aveau şi ele ceva de vânzare, sperau să găsească amatori, şi au găsit, mai ales printre turci, practicanţi ai sloganului “turcu plăteşte”. Mult hulitul capitalism s-a infiltrat în viaţa zilnică a oamenilor, a început să le placă, s-a instalat încet, încet într-o ţară de negustori, de unde fusese alungat de ruşi cu lozinci şi la nevoie chiar cu arme.

S-au adunat mulţi bani din comerţul diversificat, servicii de tot felul, practicat la parcajul de tiruri, s-au adunat în jur mulţi amatori de câştiguri, au fost oferte de “protecţie” din partea unor clanuri mafiote şi chiar din partea instituţiei oficiale, s-a dovedit că ideea a fost bună, era loc pentru multă lume.

Incepută într-un parcaj, cariera postcomunistă a fostului inginer şef, fost angajat prin funcţie şi la structurile de partid şi securitate, s-a rotunjit şi prin aderarea la partidul moştenitor al Partidului Unic. Capitalismul nu putea să apară din neant, a apărut pe umerii vânjoşi ai vechilor şefi şi pe ruinele fabricilor şi Cooperativelor agricole distruse de elanul revoluţionar iliescist, după numele omului care a furat roadele răzvrătirii din ’89, dacă nu o fi fost chiar un gropar simbriaş al foştilor, ca să facă loc noilor stăpâni, de fapt aceiaşi cu altă pălărie. Dar asta e treaba istoriei, nu a celei de astăzi, furată şi ea, ci a istoriei viitoare, dacă va mai fi o istorie.

Din profitul realizat în parcajul de tiruri si-a construit o casă corespunzătoare noului statut şi alte întreprinderi comerciale, aducătoare de profit, fastfooduri, restaurante, baruri, toate impunând eforturi susţinute şi rezistenţă la pretenţiile tot mai mari ale protectorilor, oficiali şi mai ales privaţi.

Nu vom stărui povestind renaşterea capitalismului într-un orăşel de provincie, nu vom arăta cu degetul sau cu privirea semnificativă personaje şi cu atât mai puţin pe cel de care ne leagă o rădăcină genetică, ne vom opri la un portret general sugestiv de beneficiar al aşa zisei revoluţii, de fapt o lovitură de stat prin care s-a înlocuit o dictatură cu alta, fără să se schimbe decât apelativul : tovarășul a devenit patron şi domn.

Intr-o zi domnul patron a fost vizitat de una dintre cele mai importante personalităţi politice din partidul moştenitor al partidului unic.

-Ce faci domnule primar ?

-Ce primar, domnule, eu nu sunt primar.

-Nu eşti dar vei fi, am venit să-ti propun postul de primar în comuna unde ai construit casa. Sondajele  noastre spun că ai cele mai mari şanse.

-E bună idea. Lăsaţi-mă să-mi fac socotelile şi o să vă dau un răspuns.

-Ce socoteli să mai faci, te pregăteşti de campania electorală.

Cu averea agonisită la parcaj şi cu susţinerea politică asigurată, inginer-comerciantul nostru a câştigat alegerile, a ajuns primarul unei comune de 9000 locuitori, mărginaşe cu oraşul capitală a judeţului. Şi a trecut de la prăvălie la primărie.

 

 

 

 

26 Februarie 2009

Ieri am împlinit 75 de ani, mai exact 27290 zile, cu nopţi cu tot, o avere nefolosită. Dacă aş fi jucat la bursă în fiecare zi, dacă aş fi avut un consiler priceput, să-mi spună când să cumpăr şi când să vând, aş avea cu ce să conving prietenii şi duşmanii să-mi acorde o păsuire aici, pe pământ, nu de alta, dar nu ştiu nimic despre  obiceiurile de dincolo, dacă se dă şpagă, cât, cui, în ce se plăteşte, în  bani, în muncă, în natură, în ghionturi, pumni, palme sau picioare în fund.

Redevenind serios m-am bucurat de cele câteva urări ale persoanelor apropiate : soţia, cei doi feciori, viitoarea noră, socrul şi Profesorul Ion Soare de la Rm.Vâlcea, unde mi se va organiza în a doua jumătate a lunii Martie o aniversare festivă.

 

P.S. Aniversarea a fost frumoasă ca o înmormântare, s-au spus cuvinte meşteşugite, mi s-a prevăzut o posteritate glorioasă, s-a propus atribuirea numelui meu unei Şcoli din Comuna unde m-am născut – un prim pas spre o postumitate grăbită. Mi-a venit în minte nemulţumirea lui G.B. Show în privinţa duratei prea scurte a vieţii, spunea că nu e drept să trăim numai câteva zeci de ani, pentru că operele cele mai importante se scriu după vârsta de 60-70 de ani, el însuşi fiind un exemplu, alături de Goethe şi alţii. Nu ştiu cât de mare era elanul său vital la nouăzeci de ani, cât l-a ajutat să scrie cele mai mari opere, însă eu nu pot să fac abstracţie de limitele biologice la vârsta de peste şaptezeci de ani. De ce să trăiesc 300 de ani cât pretindea Shaw dacă la numai 75 am nevoie de însoţitor când plec la drum lung ? Voi fi mulţumit dacă voi duce până la capăt acest ultim volum de memorie incomodă.

 

21 Mai 2009, Inălţarea Domnului după calendarul catolic.

Multe patimi îndurate în această trecere pe pământ vor fi iertate și uitate din dragoste pentru cei ce m-au făcut să sufăr. Las aici o lacrimă, o dovadă că am plâns fără să mă plâng.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest