Născut în zodia agitată a alergării, a neastâmpărului şi neliniştii,  am avut, după ce am terminat anii de învăţătură pentru meseria de tămăduitor, un răgaz de aşteptare, perceput ca alunecare în gol, pierdere a reperelor, plutire fără vâsle, fără ţel într-o mare fără margini. Ştiam că nu voi putea să trăiesc fără proiecte, le căutam, mă luptam cu inerţiile trândăviei şi ale somnolenţei ce se îmbulzeau în jurul meu. M-a vizitat un prieten, vitrinier la un Centru de librării, îmi aducea ultimele noutăţi , cărţi în limba franceză, nu ştiu de unde le procura pentru că în nu se găseau in librăriile comuniste. Prietenul meu era un om distins, cult, poliglot, specimen destul de rar în peisajul unei orânduiri a plafonării. Din motive neinformabile în acele vremuri nu urmase cursuri universitare. Mi-a spus că se pregăteşte pentru examen de admitere la Facultaea de Drept, secţia Fără Frecvenţă, s-a plâns că este foarte greu, că  are de învăţat trei cărţi, că este în criză de timp, munca la serviciu fiind obositoare. Mai mult din dorinţa de a-l încuraja i-am spus că nu e greu să citeşti trei cărţi, că pentru un om deştept ca el e o nimica toată.

-Tu vorbeşti aşa pentru că nu nu eşti în situaţia mea, dacă ai fi ai vedea altfel lucrurile. Iţi propun o provocare, vino cu mine la examen, nu e mare lucru să te înscri, îţi aduc eu cele trei cărţi nu e greu să le citeşti, aşa ai spus.

-Ce să fac eu la drept, n-am vocaţie pentru justiţie, o meserie aflată la discreţia puterii, compromisă. Dar primesc provocarea  ta, voi da examen la Filozofie, mi-a plăcut dintotdeauna să disec miezul lucrurilor, să văd ce este înăuntru.

-Bun ! De acord, fă-ţi dosarul şi apucă-te de învăţat. Eu îţi aduc cele trei cărţi şi ne vedem după examen.

Eram cu câteva zile înainte de 23 August marea sărbătoare naţională, se aniversa eliberarea ţării de către Armata sovietică, de fapt înrobirea ei de către ruşi. Aveam trei zile libere, pentru că se adăuga şi o duminică. Pregătirea pentru examen a fost pentru mine un moment de relaxare, mă simţeam în apele mele când mă așezam la masă cu o carte în mâini, m-am apucat sârguincios de lucru și am învăţat câte 10 ore pe zi.

Examenul a constat în două probe, scris şi oral, ultima rezevată numai celor ce promovaseră scrisul. La proba scrisă am obţinut a treia medie, deci am intrat la oral, unde am recitat paginile din carte corespunzătoare subiectelor trase la sorţi. Nota primită a fost însa şapte ! , şi am avut proasta inspiraţie să cer, cu ciorna şi cartea în mâini, explicaţii, o bravură inutilă, cu notele primite mă clasam printre primii zece din cele 50 de locuri scoase la concurs. Am fost întâmpinat cu ostilitate surprinzătoare de către filozofii examinatori, neobişnuiţi să li se ceară socoteală pentru aprecieril.

Am aflat cât de mult greşisem când m-am prezentat la examenele din anul I. Toţi profesorii examinatori m-au întâmpinat cu o lipsă de bunăvoinţă evidentă, îmi puneau întrebări suplimentare, grele, nu mă lăsau să termin fraza începută, simţeam că ceva nu este în regulă. Cu chiu cu vai am reuşit să promovez toate examenele din  anul I, am avut chiar satisfacţia să primesc un compliment la examenul de Psihologie din partea unui Profesor și Academician,  cunoscut autor de cărţi şi cercetător, care după ce m-a ascultat cu o atenţie specială, mi-a spus :

-Pe dumneata ar fi trebuit să te mai chem odată, dar mi-ai prezentat subiectele atât de elegant, că nu-ţi pot face o nedreptate. Să ştii că datorezi examenul modului în care ai prezentat subiectele. Ia-o ca un compliment.

Aşa am făcut şi am trecut în anul II.

Avertizat că nu mă pot aştepta la un tratament egal cu cel al colegilor mei, am încercat, să compensez lipsa de bunăvoinţă cu un efort sporit, am citit cursurile predate la secţia cu frevenţă la zi de mai multe ori, am cerut ajutorul unor profesori și studenţi foarte bine pregătiţi, am citit bibliografia facultativă, eram convins că voi reuşi să înving ostilităţile și obstacolele. Cel mai greu examen a fost cel de Teoria cunoaşterii, cu lectorul universitar, pe atunci, M. F., un om sobru, exigent, reputat pentru severitatea lui. Materia de examen era cuprinsă în cursul tipărit de autor la imprimeria Facultăţii de Filozofie, un sumar de rezumate, le-am învăţat pe de rost, a fost inutil, când mă prezentam la examen profesorul M.F. mă privea ca pe un inamic. S-a mai adăugat și necazul că tot citind şi recitind cursul impregnat de conceptele epistologiei genetice al lui Jean Piaget, am intrat în complcitate cu mecanismele disciplinei, cred că le înţelegeam mai bine decât le înţelesese profesorul, pentru că, sunt convins, el nu-şi mai recitea cursul după ce îl încărcase cu numeroasele experienţe ale marelui epistemolog. Respectul, aş zice afecţiunea mea, pentru profesor aveau să se justifice prin evoluţia ulterioară a filozofului. M. F. devenit unul dintre cei mai respectaţi profesori, autor de monografii : Adevăruri necesare, Cum cunoaştem pasărea Minervei, Gânditorul singuratic şi altele, formator de şcoală, cercetător, traducător, Membru al Academiei Române.

M-am prezentat de patru ori în faţa domnului Profesor M. F. şi, cu chiu cu vai, la reexaminare mi-a dat nota minimă de promovare. La despărţire, pe scara Facultăţii de Filozofie de pe Bulevardul Elisabeta, rebotezat 6 Martie, l-am întrebat de ce s-a înverşunat atât de mult împotriva mea. Mi-a răspuns fără să se oprească :

-Sunt surprins că nu înţelegi cauza necazurilor dumitale, nu pregătirea este pusă la îndoială, caută explicaţia în altă parte.

Am rămas pe gânduri. Singurul loc şi moment unde aş fi putut găsi o explicaţie era incidentul de la examenul de admitere, dar îmi era greu să cred că dascălii de Filozofie se pot coaliza contra unui amărât de student, că pot să coboare în infernul ranchiunei şi revanşei. Uitam, ca de multe ori de altfel, că trăiam într-o vreme când infernul coborâse pe pământ şi făcea legea. Cel pe care avusesem proasta inspiraţie să-l înfrunt la examenul de admitere era  secretarul de partid al Facultăţii de Filozofie. Am aflat asta mai târziu de la o studentă intrată în graţiile lui. Amabila domnişoară mi-a spus că atitudinea mea de la examenul de admitere a fost analizată la Biroul organizaţiei de bază a Catedrei de Filozofie, apreciată ca neprincipială, chiar revendicativă, şi s-a hotrât că nu este bine să termin Facultatea de Filozofie.

Confirmarea a venit cu prima ocazie, în anul II la examenul de Logică matematică unde aveam ca profesor un proaspăt descins de la Universitatea Lomonosov din Moscova, tovarăşul Gh. E. renumit prin dispreţul faţă de studenţi şi severitatea evaluării la examen, justificate de prezenţa în Biroul Politic al Comitetului Central a unui văr primar. (I.R.)

Mă pregătisem bine pentru acest examen, nu numai pentru că eram avizat asupra dificultăţii lui, cât şi pentru că începuseră să mă pasioneze noutăţile disciplinei. Am fost ajutat de unul dintre cei mai pregătiţi studenţi ai Facultăţii de Filozofie, promovat mai târziu cadru  didactic la Catedra de Logică matematică. Tânărul a apreciat efortul şi mai ales puterea mea de înţelegere şi m-a asigurat că voi face o figură onorabilă la examen. Nu ştia ce mi se pregătea.

Ajuns în faţa examinatorului n-am fost lăsat să trag, ca toţi ceilalţi colegi, un bilet cu subiectele de examen, a zis că îmi cere să rezolv teorema Nr. 17 din calculul propoziţiilor, al lui Hilbert, o pretenţie inaccesibilă unui student la examen, pentru că rezolvarea unei teoreme se face după un program precizat în enunţ, pe care examinatorul a uitat  să mi-l dea. Asta am aflat ulterior.

Am renunţat la luptă, nu însă şi la ideea de a duce la capăt un proiect de care mă ataşasem : să obţin Diploma de absolvent al Facultăţii de Filozofie. Am continuat studiile în capitala Moldovei, dulcele târg al Ieşilor, după fericita sintagmă a unui mare scriitor, unde am reuşit să probez virtutea perseverenţei.

La o singură întrebare, obsedantă, n-am reuşit să dau răspuns şi aş dori s-o adresez omului căruia i-am păstrat un justificat respect,  domnul Profesor M. F. :

-De ce? De ce ţi-ai trădat statutul de ardelean, de om integru, de ce te-ai implicat într-un complot murdar, de ce te-ai asociat la cârdăşia unor pigmei, înţeleşi să făptuiască o josnicie ?

-De ce domnule Profesor ?

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest