L-am întâlnit la unul dintre numeroasele concursuri, susţinute în profesiunea de învăţăcel, asumată ca program de viaţă. Aşteptam în faţa unui avizier afişarea rezultatelor. Mi-a atras atenţia vecinul de aşteptare, un ins rigid, statuie aderentă la locul ocupat pe trotuar, sau pândar în plină misiune, cu spinarea uşor încovoiată, împinsă înainte de o geantă enormă, obiect preţios unde păstra, probabil, tot ce învăţase, de teamă să nu se piardă. Privea pescăreşte spre locul de unde se aşteptau listele cu rezultate, se concentra, atent să nu piardă momentul aducător de şansă. Longilin, slab, tip de ascet maturizat prematur, putea să fie model pentru o statuie de alergător cu şansa a doua. Avea însă personalitate, ştia ce vrea şi se vedea că nu ar fi iertat pe nimeni dacă i s-ar fi împotrivit. Nu se putea spune că era frumos, am crezut totdeauna că frumoase nu pot fi decât femeile, că unui bărbat frumos îi e deajuns dacă e mai frumos ca dracu, un personaj de nimeni văzut. Privindu-l mai atent am fost tentat, să-i asociez înfăţişarea cu un reprezentant al regnului zoologic, asociere totdeauna foarte sugestivă, semăna bine cu un Cocostârc, acea pasăre de baltă, lacomă, aprigă, necruţătoare, ieşită dintr-un păcat păsăresc între cocor şi stârc.  Atitudinea păsăroiului, atent să nu rateze afișarea listelor, nu inspira nici o trăire umană, simpatie, antipatie sau empatie, totul era acoperit de o mască rigidă, o poartă cu chei  pierdute. Imobilismul părea să ascundă o notă de mister, o casă părăsită, bântuită de stafii viclene și ameninţătoare, un depozit de produse perisabile, cu potenţial periculos.

M-am apropiat încet, cu grjă să nu-i sperii  gândurile oprite în apnee, dar surpriză, m-a întâmpinat cu o schiţă de zâmbet, aş putea spune amicală. Incurajat i-am spus câteva vorbe banale, lipsite de curiozităţi inoportune. Mi-am zis că am avut noroc să găsesc cheia porţii ferecate. N-am avut timp să aflu ce fel de stafii erau în în depozitul frigorific, s-au adus listele cu rezultate, unde ne-am găsit amândoi numele printre reuşiţi. Ne-am revăzut, la repartizarea posturilor şi, ursită sau coincidenţă, am fost repartizaţi la acelaşi aşezământ, fiecare în specialitatea aleasă.

Acum, când ştiu cum s-au petrecut întâmplările mai târziu, am credinţa că n-a fost coincidenţă, a fost ursită, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Aflaţi împreună pe aceeaşi ambarcaţiune, vâsleam fiecare la postul atribuit, sub observaţia atentă a şefilor, mai mulţi decât era nevoie după opinia mea de naiv, puţineştiutor. Aveam încredere în cei ce ne conduceau, îmi făceam treaba, nu găseam motivaţii veleitariste, unde mă așezau acolo era locul meu, primeam ce mi se cuvenea. Prietenul meu, Cocostârcul,  mai puţin naiv, atent la tot ce mişca pe baltă, s-a apropiat discret dar ferm de locul unde se împărţeau bucatele pe baza noului principiu democratic, al nomenclaturii, întâi noi, şi la urmă ei. Un joc al întâmplărilor, bine regizate la nivele înalte, l-a propulsat pe Cocostârc în capul mesei, loc de unde se hotăra totul, de la ordine şi verdicte până la condamnări şi execuţii.

Zodia Peştilor este cunoscută de astrologi sub numele de infernul zodiilor, peştii find predestinaţi să înoate fără încetare, să se afunde până la  porţile intunericului şi să se înalţe pe coama valului în căutarea luminii. Incurajat de norocul de a mă afla de multe ori pe coamă, mi-am făcut drum viguros printre stânci şi prădători, am fost convins că voi reuşi totdeauna să scap de urmăritori, uitând că şansa şi sacrificiul sunt vecini de apartament. Generos, am oferit porţii din norocul meu celor ce se plângeau că le lipseşte. Cocostârcul, mare amator de peştişori, devenit prieten de casă, totdeauna gata să-mi fie alături a fost printre beneficiari, l-am sprijinit când a avut nevoie, l-am recomandat organelor politice, unde recomandarea avea mare preţ, a primit locuinţă şi prime, a fost avansat spre vârful ierahiilor timpului.

Dar, soarta peştelui înoată şi ea în ape adânci, când scad apele peştele începe să se zbată pe uscat, victimă uşoară a berzelor şi a cocostârcilor

 

Refăcând traseul primei întâlniri, de la impresia de pasăre în aşteptarea prăzii la porecla acordată spontan, nimic nu poate fi mai precis decât spontanul, văd cum mi s-a desluşit destinul de peşte. Intâlnirea cu bărzoiul n-a fost de loc o întâplare, prădătorul de peşti se afla exact unde se cuvenea, în aşteptarea prăzii. Tot ce a urmat n-a fost decât joc de actori cu rol predestinat.

Ne adunasem la aceeaşi masă, ne înfruptam din bunurile oferite, mai mult sau mai puţin limitate. Rigid, dârz, Cocostârcul, ajuns pe scaunul din capul mesei, fixa, ca de obicei, o ţintă nevăzută încă, chipul inexpresiv acoperea ca o cortină gândurile generatoare de proiecte, nu lăsa nici-o şansă de anticipare a dramelor ce urmau să fie prezentate în spectacol. Din locul meu de membru fără funţii decizionale, îl urmăream cu atenţie, dar cu intuiţa mea de peşte simţeam că pregăteşte o acţiune fulgerătoare, nelăsând prea multe şanse victimei. Am  înţeles destul de repede, din privirea  nemiloasă de prădător, îndreptată spre locul unde mă aflam, că îmi venise vremea să interpretez destinul peştelui. Ritualul pescuitului a fost simplificat, condamnarea a precedat acuzaţia, un obicei al vremurilor, am fost pescuit cu iscusinţă din apa protectoare, n-a fost greu, venisem entuziast din adâncuri pentru a partcipa la festivitatea  răsăritului, fără să ţin seama de refluxul periculos.

Cocostârcul n-a mai aşteptat pronunţarea verdictului, m-a prins fulgerător  cu ciocul lui bine dotat pentru vânătoarea de peşti şi a decis că îşi asumă executarea sentinţei :

-O voi face chiar acum, n-am nevoie de verdict, nu e primul şi n-o să fie nici ultimul peşte sacrificat.

M-a prins cu ciocul lui de os oţelit şi a început, cu pricepere de meseriaş operaţiile pregătitoare, dar s-a grăbit, şi-a supraevaluat puterile, m-am proptit în oasele din gâtlejul prădătorului, m-am oprit la răspântia dintre înghiţire şi suflare, am strigat după ajutor, am angajat bătălia pentru viaţă, l-am sufocat şi m-a regurgitat, speriat şi dezgustat  :

-Al dracului peştele ăsta !  Nu credeam că are oase tari, pile şi cunoştiinţe.

Nu voi povestit cu amănunte lupta dramatică dintre un născut în zodia peştelui şi un cocostârc cu chip de om, n-aş adăuga nimic portretului, mă voi opri o clipă la morala ei : Peştele este hrana preferată a berzelor şi cocostâcilor, jertfă nevinovată, motiv pentru care Creatorul i-a lăsat şi lui o şansă, aceea de a se opri în gâtlej.  Cocostârcul din poveste a fost norocos : a reuşit să regurgiteze. Aşa a fost înscris în destin.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest