-Să deschidem şi Cartea Păcatelor omeneşti ale Istoriei, oamenii lasă, la plecare, multe pagini de păcate istorice, să luăm o pagină din istoria trăită, mă îndeamnă Cugetul.

-Voi încerca să dobândesc iertare pentru istoria păcatelelor, da, mă simt vinovat pentru  întâplările nefaste din cele  trei sferturi de secol petrecute pe pământ. M-am născut într-o vreme tulbure, când se pregăteau războaie, progromuri, înfometări, acte de cruzime fără altă justificare, în afara barbariei şi sălbăticiei din sufletele unor oameni. Am fost martor al slujbelor de înmormântare simbolice ale fiilor satului, trupurile zăceau în pământ străin, ostil, copii nevinovaţi, ucişi într-un război de orgolii ale tiranilor sanghinari. Nu înţelegeam cauzele necazurilor şi năpastei, eram mic şi neputincios, nu ştiu cât de vinovat, istoria mă sufoca sub greuttea ei.

-Asta a fost la început, mai târziu ai făcut şi tu istorie, sau ai fost unealta ei.

-Da, am fost un martor-vinovat, mai mult sau mai puţin lucid, al invaziei unor urmaşi ai vechilor barbari, deghizaţi în salvatori, veniţi să ne taie codrii strămoşeşti, fraţi de simţire ai românului, să fure petrolul, grâul, să omoare pe cei mai buni fii ai neamului. Cum să nu mă simt vinovat după ce am văzut, fără să protestez, atâtea grozăvii. Scot din arhivele memoriei o scenă-întâmplare grăitoare prin urmările ei dramatice, al cărei martor am fost în satul meu natal.

*

Marin Vlăjganu, era o namilă de om cu nume potrivit pentru cei aproape doi metri, braţe vânjoase, terminate cu două lopeţi,  nu putea să treacă pe lângă un om sau animal fără să-l sperie.  Folosea din plin calităţile fizice, le asocia vocea puternică, sigură, nedispusă la concesiuni. Intr-o zi de toamnă, când se fabica rachiul, l-am văzut pe Vlăjganu, coborând dinspre biserică, se îndrepta, ca de obicei, către cazanul lui Ion Gheţea. După ce a trecut Gârla s-a abătut pe uliţa satului Todirşti, unde s-a întâlnit cu Nică Drumoiu, cunoscut şi sub numele de Ordonanţă. Nică era exact ce-i trebuia lui Vlăjganu pentru a-şi sublinia calităţile fizice, era mic, pipernicit, un copil îmbătrânit prea repede. Porecla Ordonanţă îi rămăsese de la slujbă îndeplinită în armată, de unde venise cu ticul verbal : ’’ordonaţi don Căpitan !’’. Mărin l-a adoptat, şi-a însişit calitatea de Căpitan, atribuită de Nică Ordonanţă, ca bun personal. Amândoi erau mulţumiţi, nedespărţiţi, mergeau pe la toate cazanele din sat, cu sarcină de la Partid să facă muncă de lămurire. Au vorbit în gârlă ceva, n-m înţeles ce spunea Drumoiu, se pare că i-a plăcut lui Mărin pentru că l-a completat cu vocea lui inconfundabilă ; ’’Aşa mă Nică, să soatem lupii din târla noastră’’, o vorbă des folosită de Mărin în ultima vreme.

-Hai la Gheţea, i-a ordonat lui Nică.

M-am dat jos din gutuiul unde mă suisem să culeg ultimul fruct, rămas  ascuns printre frunze, m-am furişat în spatele magaziei, locul meu de ascultare, unde aflam tot ce se întâmpla în sat şi în lume. L-am găsit acolo, în culcuşul său,  pe câinele nostru Cazacu, prieten devotat. Mărin a urcat coasta cu paşi voinici, urmat în pas alergător, la mică distanţă, de Drumoiu. A împins poarta destul de tare, ca să-şi anunţe sosirea. Câinele, plecat  în mare grabă să vadă cine îi calcă bătătura, l-a recunoscut pe Mărin s-a gudurat, ştia că va primi răsplată pentru nerespectarea slujbei de străjer, o coajă de pâine, a hălpăit-o repede, n-avea timp de pierdut şi s-a întors la culcuşul lui, din spatele magaziei, unde l-am răsplătit şi eu cu un mângâiat, că mi-era urât să stau singur.

-Unde eşti Jupâne ? a strigat din curte Mărin.

Gheţea a ieşit din grajdul cailor cu o găleată de ovăz în mână.

-Mai lasă-i pe cârlani, au iarbă şi fân destul nu le mai da grăunţe.

-Animalul muncit trebuie şi hrănit, i-a răspuns Gheţea, cam fără chef de vorbe goale.

-Scoate o ţuică, hai, că avem puncte grele pe ordinea de zi. Tu stai la poartă Nică, să primeşti membrii la adunare. Până atunci dă un ţoi şi hai noroc.

Au sosit şi membrii, Nae Cioacă,  Gheorghe Mucă, ai lu’ Bărbuţă, Milculete, Trandafir Târcovnicu, Miron Ciuvică, Nae Preda şi, bineînţeles, Niculae Solcanu, secretarul celulei, şi-au găsit fiecare un loc în jurul butoiului cu ţuică.

-Spune Bărbuţă, ce ai văzut în Vârfu’ Pleşii ? a întrebat Niculae Solcanu.

-Păi ce să văz, era ăl dân Deal, era Popa Gheorghe, Găiseanu, Cârciumaru, ăștia erau.

-Al dân Vale nu era ?

-Nu, că nu se are bine cu ăl dân Deal, s-au certat pentru pământ, că sunt cumnaţi.

-Al dân Vale se duce la Ogoare, cu unii din Stoiceni, i-am văzut eu, a informat Trandafir Ţârcovnicu.

-Şi ce făceau ?

-Ascultau.

-Ce ascultau ? că doar n-ascultau cucu, toamna cucii pleacă, nu cântă în Vârfu’ Pleşii.

-Avea Al dân Deal o cutie, vorbea cu cineva dân cutie.

-Aţi auzit ? Vorbea cu cineva dân cutie, bandiţii ăstia vorbesc în America, îi cheamă pe americani să distrugă Partidu’ nostru, să-i aducă iar pe boieri, pe chiaburi pe  exploatatori. Nu putem sta cu mâinile în sân, să facem ceva, a combătut cu mânie revoluţionară Solcanu.

-Să gonim lupii de la stână, să nu mai jupoaie oile noastre, a tunat  Mărin Vlăjganu.

-Să apărăm Partidu’ de duşmanii poporului, l-a susţinut Milculete, cu vocea lui piţigăiată, de scapet

-Aşa să facem, dar cum ? a întrebat Miron Ciuvică.

-Să informăm Partidul, forţa conducătoare, i-a răspuns Solcanu, a sos dintr-o geantă nouă un stilou, toc rezervor, cum i se mai spunea, tot una era, o coală de hârtie nescrisă şi o alta scrisă la maşină

-Scrie tu Trandafire că ai mai multă carte, ai făcut Şcoala de ţârcovnici.

-Ba să scrie Nae Preda, că are scris mai frumos.

-Treci aici Nae, scrie pe geanta mea.

Nae Preda a venit lângă Solcanu, a luat stiloul şi coala de hârtie nescrisă a întrebat dacă mai are şi altă hârtie, că poate nu  ajunge.

-Am, l-a asigurat Solcanu şi nu te mai zgâi la geanta mea, am primit-o de la Raionul de Partid, scrie pe ea că aici n-avem masă.  Citind după hârtia bătută la maşină a dictat :

-Scrie Titlul în centru :

Proces verbal.

-De ce verbal, dacă e scris ?

-Scrie mă ce-ţi spun, că doar nu vii tu să te pui contra Partidului !

-Aaa, am înţeles, i-a răspuns Preda.

-Sub titlu scrie aşa;

Noi care subsemnăm, adunaţi în şedinţa de Partid a Celulei din satul, puncte puncte,  vă informăm că în satul nostru activează următorii duşmani ai poporului, trădători : Acum scrie-le numele spuse mai sus. Şi de la capăt :

Am văzut cu ochii noştri şi am auzit cu urechile noastre cum aceşti trădători vorbesc la americani, spun tot felul de minciuni despre Partid, despre ţară. Au nişte cutii de unde vorbesc cu americanii. Vă dăm numele acestor trădători şi vă rugăm să luaţi măsuri împotriva lor. Ca membri de Partid conştienţi şi responsabili, noi nu putem tolera astfel de manifestări în satul nostru.

Trăiască Partidul Muncitoresc Român.

Treceţi fiecare să semnaţi.

-Da, eu nu ştiu să scriu, s-a plâns Gheorghe Mucă.

-Mâzgăleşte şi tu ceva, că doar n-o să se uite nimeni la semnaturi. Ce tu crezi că au timp, le ajunge că le au. Şi acuma fac eu o cinste la toţi, scoate ţuică Nea Ioane şi trece-mă la catastif, ca să te scad de la impozit. După un timp, foarte mulţumit de îndeplinirea sarcinii, a simţit nevoia să adauge :

-Vedeţi mă, oameni buni, cum ştie Partidul să se poarte cu oamenii muncii ? Ca un frate, mă ! Ca un frate !

Au băut până nu s-au mai putut ţine pe picioare, au căzut lângă butoi, au început să sforăie, fericiţi că si-au îndeplinit sarcina de Partid.

Am plecat şi eu de la culcuşul câinelui din spatele magaziei.

Nu înţelegeam de ce  are nevoie Partidul de minciunile lor,  am aflat după câteva zile când l-am văzut pe Gheţea cum plângea şi spunea :

-I-a ridicat pe toţi az’ noapte, au venit cu duba neagră şi i-au luat. Bieţii oameni, de unde să aibă cutie din aia, să vorbească ei cu americanii.

Cugetul a încercat să mă apere

-De ce să treci o nedreptate a istoriei la păcatele tale ? Puteai tu, un copil pe vremea aeea, să te opui unor ticăloşi, detracaţi, beţivi mizerabili, îndemnaţi de activişti plătiţi, să  nu-i laşi să scrie denunţuri false, prin care se  trimiteau la închisoare şi la moarte, mulţi nu s-au mai întors niciodată, oameni fără nici-o vină ?

-Bineînţeles că nu, însă păcatul nu poate fi justificat prin neputinţă. Ar fi trebuit să fac un gest de protest, să-i anunţ pe cei ce se aflau în pericol, să mă rog Bunului Dumnezeu pentru ei, să plâng, să urlu, să fac ceva, am tăcut, am adăugat laşitatea mea la cea a miilor de fricoşi, n-am avut, atunci, nici măcar mustrări de conştiinţă.

-Erau păcate ale istoriei.

-Să laşi pe seama Istoriei păcatele, altă minciună, alt păcat, cum ar fi putut Istoria, o carte scrisă de oameni despre oameni, să împiedice grozăviile consemnate între copertele ei ? Vinovăţia oamenilor, a mea, este de neiertat, m-am mulţumit cu firimituri de viaţă cerşite de la ticăloşi, impostori, agramaţi, trădători, vânzători pentru o litră de ţuică, a vieţii şi libertăţii oamenilor, a pădurilor, a grâului şi a altor bogăţii ale ţării, mai mult, am devenit, împreună cu alte patru miloane de români, membru al Partidului care ne-a aruncat în ghearele ticăloşilor, am strigat fără să ne fie ruşine, lozinci dezonorante : ’’Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus’’ Stalin ! unul dintre cei mai mari criminali ai istoriei. ! sau : ’’Luca, Ana şi cu Dej, au băgat spaima’n burgheji’’. Alţi criminali ! Cred că nici n-am ştiut exact ce enormităţi spuneam, ne-am lăsat îndemnaţi de agitatori instruiţi la şcoala minciunii, pregătiţi special pentru îndobitocirea oamenilor.

Doamne, cât de mult am păcătuit !  M-am lăsat păcălit de un cizmar-potlogar, incult, agramat, ajuns în fruntea ţării prin viclenie şi mistificare, am crezut minciunile cu care ne amăgea, cu toate că se vedea că erau scorneli perfide, că se lăuda cu ’’fericirea” unor nefericiţi. Nici după ce calvarul a luat sfârşit nu mi-am găsit loc printre cei ce s-au opus noilor impostori. N-am nici o scuză, i-am privit fără să spun nimic, am fost laş, mi-am risipit zilele cu interese meschine, cu intrigi păgubitoare.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest