Mi-am acordat o pauză mai lungă necesară unei corecte evaluări a norocului, dar mai ales pregătirii mărturiilor de tămăduitor. Cugetul confesor a fost de acord considerând că ambele subiecte impun concentrare şi argumente ce nu pot fi puse la îndoială. Asumarea identităţii de tămăduitor presupune   confruntarea netrucată cu adevărul. Păcatele sale, numai de el cunoscute, sunt rareori judecate şi de loc condamnate, vinovatul nu ajunge în instanţă, nu este judecat, nu este pedepsit, singura lui şansă de iertare fiind confesiunea şi ispăşirea.

Am chemat în ajutor memoria. Am vrut să știu când am  primit osânda să mă războiesc cu durerea și moartea. Amintirile, vagi, îndepărtate erau engramate în memoria dinaintea folosirii cuvintelor.

 

De-abia iesit din cameara obscură, unde mă pitulasem de ochii verzi şi albaştri, gata să se minuneze de misterul Creaţiei, să deoache, nu deschisesem încă ochii mei, mă orbea lumina lumii unde fusesem adus, am simţit în jurul meu o vânzoleală neobișnuită , am deschis încet un ochi, apoi pe celălalt și am văzut o ceată de umbre care se buluceau  grăbite să-mi ofere un crâmpei de soartă. O umbră mi-a ţinut o cuvântare :

-Vei fi alergător de curse lungi, nu vei fugi pentru recorduri și lauri, viaţa ta va fi un război, o luptă cu bolile, vei învinge şi vei fi învins. Deranjată de o prezenţă inoportună, s-a oprit din ursit și s-a întors neliniştită  spre umbra hidoasă, cu rânjet de sălbăticiune, apărută în spatele ei. După o mică pauză a continuat. Inamice îţi vor fi bolile altora, pe tine te vor cruţa, vei suplini beteșugurile unor simţuri, văzul și auzul, prin bună folosire a judecăţii și a previziunii.

Cu mintea mea timpurie, încă necoaptă, am înţeles că umbra pocită din spatele celei ce cuvânta era viitoarea mea rivală, ursita bolilor. Am întâmpinat rânjetul ei cu un sfidător chiuit de asalt, de acceptare a confruntării ; a plecat în mare grabă,  înfricoşată.

Au trecut ani mulţi de la prima întâlnire cu adversara mea, până la angajarea confruntării, i-am folosit conştiincios pentru pregătire, memoria se lasă greu înduplecată să-i evoce.

Răbdător, Cugetul m-a încurajat.

-Incearcă, nu poţi să treci peste istoria Destinului.

-Pentru asumarea destinului de tămăduitor, am învăţat drumul către biblioteci, am tocit multe funduri de pantaloni, am refuzat chemări îmbietoare, m-am confruntat cu dascăli severi, am văzut cât de uşor mor oamenii şi cât de nefericiţi sunt bolnavii. Bătălia cu bolile este una pe viaţă şi pe moarte, greşelile se plătesc scump.

-Nu ai multe de reproşat anilor de ucenicie, truda ţi-a fost răsplătită prin multe izbânzi împotriva inamicelor prevăzute de ursită, temutele boli ale oamenilor.

-Greu de evaluat reproşurile prin rezultate, un tămăduitor are şi eşecuri, cine îl poate asigura că nu le-ar fi putut evita.  Memoria păstrează imagini de bolnavi convinşi că ar fi trebuit să trăiască, privind fără să înţeleagă de ce nu i-am ajut. Mă vor ierta când ne vom întâlni în lumea sufletelor ? Pentru multe confruntări cu bolile am aflat remediul după ce n-a mai putut fi folosit, nu-l ştiam, nu fusese descoperit sau nu ajunsese informaţia până la mine. Cum voi explica unor suflete întârzierea ?  Cum să explici unui suflet că a fost condamnat de neputinţa ta, că trupul i-a murit din cauza ignoranţei unor curioşi, vecini, rude, prieteni, vizitatorori, lăsaţi să intre  în sălile de operaţie sau de îngrijire postoperatorie, deşi veneau direct din stradă, toaletă, sau piaţă, murdari, nespălaţi, purtători siguri de microbi ucigaşi ? N-am relatat întâmplător astfel de incidente, ele s-au petrecut de multe ori în bolniţele unde m-am războit cu bolile, au murit mulţi oameni veniţi să-şi caute vindecare, victime nevinovate ale unor nesăbuiţi,  iresponsabili, incapabili să-şi cunoască vina pentru păcatul de ucigași.

-Ar fi trebuit să te împotrivești, să te adresezi șefilor mai mari.

-Ştii bine că m-am împotrivit, că a fost în zadar, că m-au  învinovăţit de îndărătnicie, capsomanie, trufie, neadaptare, epitete vecine cu sminteala. Când am reuşit să-i conving, când probele au fost evidente, şi-au însuşit fără jenă rezultatele îndărătniciei mele  prezentându-le într-o comunicare “ştiinţifică” orgolioasă cu titlu “Chirurgie fără mortalitate”. Printre semnatarii comunicării se aflau şi cei ce vehiculaseră microbii ucigaşi. Numele meu a fost trecut undeva la colaboratori, cu semnificaţia : a fost şi el pe acolo.

Din actuala postură nu mai pot fi nici pedepsit, nici recompensat, dar mă răzvrătesc împotriva ignoranţei şi imposturii care m-au învins ; o fac din convingerea că la Taina Confesiunii nu trebuie să ascunzi nimic. Şi, de ce să nu recunosc, din teama că am fost complice la unele păcate.

Cugetul confesor n-a găsit nimic de adăugat, nu ştia sau n-a vrut să dea o sentinţă, m-a lăsat s-o caut singur, dar, după o mică pauză mi-a sugerat să continui :

-Să desluşim drumul dintre ursită şi împlinirea ei.

-Meseria de tămăditor, de vraci, vindecător, făptuitor de miracole, se bucură de un prestigiu apropiat de cel al sfinţilor înnobilaţi cu aureola divină în picturile bisericeşti, puterea lor este  primită prin har de la ursitoare, confirmată prin jurământ de cel mai ilustru vindecător de boli, grecul Hipocrate. Argumente subînţelese, sunt puterile lăsate de Cel mai mare Tămăduitor, Isus Hristos, Apostolilor Săi.

-Mântiutorul a spus în Parabola semănătorului că  Harul trebuie semănat în locuri potrivite, cultivat,  îndemnat să lucreze pentru binecredincioşi, ai întâlnit şi tămăduitori nevrednici, risipitori de Har ?

-Imi este greu să mă apropii de păcatele unor nevrednici, ştiu că nu pot fi trecute cu vederea pentru că s-au adunat mulţi negustori necinstiţi în templul tămăduitorilor. Mi-a fost dat să văd blasfemii săvârşite de impostori, fără Har, nepricepuţi, nechemaţi, ajunşi în altarele chirurgicale prin mită, înşelăciune, examene trucate, am văzut bolnavi tăiaţi  fără folos, numai pentru că aduseseră darul, se ştia de la început că nu li se poate face nimic, am văzut mânuitori de bisturiu care nu mai ştiau ce să facă după ce tăiaseră burta  bolnavului, incompetenţi, ticăloşi, am fost martor la târguieli între impostori : “ trimite bolnavi să-i operez şi împărţim” sau la dispute : “e bolnavul meu, mi l-a trimis un prieten”. Ştia că n-are pregătirea și îndemânarea să execute operaţiile grele, se oferea sperând să fie ajutat de un coleg mai bine pregătit, iar el să ia numai darul de la bolnav. Cum pot să fiu liniştit după ce am văzut atâtea nelegiuiri fără să protestez, pentru că mi-a fost teamă de represalii. Dacă le spun acum când nici vinovaţii nici victimele nu le mai pot contesta, ştiu că am fost laş, complice, ştiu cât de mare îmi este păcatul, nu ştiu dacă după ce l-am mărturisit mai pot spera că va fi iertat.

Frenezia cuvântului a fost frânată de gândul însoţitor al Cugetului exprimat prin mustrarea din privire, nespusă, dar convingătoare prin temeinicia ei. Am domolit elanul revendicativ, am privit ruşinat pământul răbdător şi am recunosct :

-Am primit şi eu recunoştinţă nemeritată, făceam parte din sistem.

-Este bine că recunoşti, că o faci direct, confesional.

 

-Nu vreau să mă angajez într-o prezentare romanescă, cripto-narativă, cu personaje ascunse între intrigi, cu scene de păcate văzute în bolniţele tămăduitorilor, le revăd în toată urâţenia lor, aş putea să scriu pagini de literatură naturalistă, unde urâtul şi vulgarul sunt argumente estetice, inoportune, inutile şi nefolosite la mărturisiri. Voi renunţa, asemeni lui Marcel Proust, la intrigă în favoarea adevărului sufletesc….

-Pentru o rememorare a păcatelor, genul confesional este cel mai potrivit, adevărul se păstrează în imaginile cunoscute prin simţuri şi devine tot mai apăsător cu trecerea timpului, când trecutul este singura certitudine,  de care suntem din ce în ce mai conştienţi când ieşirea din scenă este iminentă.  Mărturisirea este suferinţă, preţ plătit prin amintirea faptelor rele, dar aşa cum a spus un filozof român “nici Dumnezeu nu şterge  trecutul”. După o mică pauză Cugetul Confesor a continuat :

-Păcatele mari, mortale, nu sunt iertate prin prezentarea lor artistică, adevărul nu se lasă ascuns, dar poate că era mai bine să fie mărturisite unui preot.

-N-am găsit un preot pentru păcate greu de înţeles.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest