de Nicolae Radu

Invenţia, inovaţia, descoperirea, sunt obiectve  urmărite în toate domeniile cunoașterii. Apariţia unei idei novatoare este rezultatul unui proces complex în care intuiţia se reunește cu logica și efortul, iar rodul este dulcele fruct al creaţiei, atribuit, de obicei, unui singur om..   Istoria păstrează nume celebre de inventatori și deschzători de drumuri, fără să-i uite, însă, pe cei ce le-au stat alături, truditorii anonmi care și-au oferit braţele și  de multe ori ideile originale.

Există cel puţin două procedee în care este recunoscută contribuţia colectivă la aflarea unui nou adevăr.

Socrate, marele filozof desculţ, peripatetic și fără opere scrise, a  fost părintele metodei de identificare și învăţare a noului cunoscută sub numele de maieutică, în traducere moșire, inspirată de meseria mamei sale, o renumită moașe a timpului său. Analogia era evidentă, o moașe nu poate să nască penru toate clientele sale, dar le “învaţă” cum să nască, așa cum un flozof nu filozofează în locul partenerilor, dar îi ajută să ajungă la adevărul cel nou pe care Socrate presupunea că interlocutorul îl cunoaște fără să-și dea seama..

Maieutica, o variantă a dialecticii, se realiza prin întrebări și răspunsuri succesive, cu eliminarera ipotezelor contradictorii și nefondate. Prin metoda socratică elevii luau cunoștinţă și de faptul că unele noţiuni erau acceptate ca sigure fără să fi fost verificate. Cu ajutorul metodei concepută de el, Socrate îi ironiza pe sofiști care foloseau retorica în locul argumentelor. De notat că ironia lui Socrate nu avea o conotaţie dispreţuitoare.

La întrebarea cui îi este atribuită noutatea a răspuns magistral Platon, care în celebrele Dialoguri, adevărate lecţii de dialectică, s-a folosit de Socrate și de metoda lui pentru a-și prezenta filozofia sa.

Aplicarea metodei socratice stă la baza procesului de instruire și învăţământ actual, cu observaţia că discipolii sunt departe de maestrul lor. Noutăţile teoretice și tehnice de care dispun dascălii prezentului ar trebui să le ușureze munca dar se pare că ipoteza nu se confirmă. Să fie o problemă de literaţie ?

Brainstormingul, un cuvânt englezesc greu de tradus, cunoscut în Franţa sub numele de Remue meninges – francezii confundă metaforic în vorbirea curentă creerul cu meningele – pe care îl voi traduce în românește prin expresia sugestivă, stoarcerecreerului, este o tehnică de stimulare dirijată a creativităţii individuale, de rezolvare a unei probleme prin mobilizarea unui grup de specialiști sub direcţia unui animator. Metoda a fost imaginată de americanul Alex Osborn în anul 1940 pentru promovarea unor idei publicitare. Osborn, împreună cu Sidney Parnes au elaborat și un program de rezolvare a unor probleme știinţifice prin metoda Brainstorming, cunoscut sub numele de Creative Problem Solving , (Rezolvarea creativă a problemei).Brainstormingul presupune o creativitate  combintă, colectivă, cu sinteze și integrare a unor idei diferite. Hubert Jaoui, specialist în management creativ, crede că procedeul Brainstorming foloește o logică asociativă, fertilă, opusă logicii deductive, sterilizantă, care nu favorizează invenţia.  Pentru filozofi asociaţia de idei este unul dintre mecanismele invenţiei. S-a afirmat chiar că ideile novatoare preexistă în subconștientul oamenilor și că eliberarea lor este favorizată de întâlnirea unor specialiști preocupaţi de aceeași problemă.

Procedeul nu este unanim apreciat, dar a fost utilizat cu succes în diferite domenii de activitate cum sunt siderurgia cu diferitele sale aliaje sau industria produselor sintetice, unde nylonul și alte derivate au fost obţinute din materii folosite în activităţi variate : gaze, petrol, paie de grâu și ovăz, etc.

Constituirea unor colective de cercetare a fost preluată ca metodologie de lucru în toate activităţile știinţifice moderne și a fost adaptată la specificul lor, dar nu s-a renunţat la funcţia de manager, animator, persoana care asigură coordonarea și coerenţa cercetării. Rolul acestui personaj rămâne esenţial, confirmând teoria după care masele, foarte importante, au totdeauna nevoie de un conducător. Cu puţin curaj, s-ar putea spune că se adeverește opţiunea monoteiștilor pentru un singur zeu, Creator și Atoateștiutor și a monarhiștilor pentru un reprezentant al Creatorului.

Nicolae Radu, 13 Noiembrie 2013

PS: Treisprezece este cifra cu ghinion, dar în cazul nostru sunt doi de treisprezece!

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest