de Nicolae Radu

Libertatea este definită ca starea unei persoane sau popor care nu este supus unor constrângeri sau servituţi și are posibilitatea să acţioneze  în conformitate cu voinţa personală, în condiţiile în care nu afectează drepturile altora și securitatea publică, stabilite prin lege.

Această definiţie exclude liberul arbitru, înţeles ca drept de a face orice. Omul este liber să-și stabilească principiile și regulile de viaţă, dar este obligat să-și controleze voinţa, gândurile, hotărârile.

Filozofii au înţeles liberul arbitru ca noţiune opusă determinismului și fatalismului. Pentru Aristotel, care folosea termenul de act voluntar, liberul arbitru era definit, în Etica nicomahică, drept acţiunea spontană de a face, din proprie iniţiativă, bazată pe intenţionalitate. Scolasticii asociază intenţia cu raţiunea și responsabilitatea. Teologii creștini au asociat liberul arbitru de salvarea sufletului prin voinţa de a face bine, dar au fost criticaţi pentru faptul că prin respectarea unui principiu alegerea nu mai îndeplinește regula liberului arbitru. Alegerea este individuală, dar motivaţia nu mai este personală. Remedierea acestei critici  a fost efectuată prin introducerea noţiunii de libertate a indiferenţei care stabilește  echivalenţa de motive cu apartenenţa la subiect. În lipsa echivalenţei subiectul acţionează spontan, ca arbitru.

Spinoza crede că liberul arbitru este o iluzie pentru că omul cunoaște acţiunile sale dar nu și cauzele care le determină. Libertatea omului constă în posibilitatea de a judeca și apoi de a acţiona conform legilor naturii ale căror cauze nu le cunoaște. Spinoza admite o libertate a necesităţii, omul este liber pentru că nimeni nu decide în locul său, dar acţiunea îl reprezintă și îl responsabilizează în faţa legilor naturii. Orice obţiune este o sinteză a informaţiilor dobândite în timpul vieţii, justificată de cauze și motive și contrololată de aplicarea știinţelor exacte, inclusiv probabilismul, ceea ce  exclude o libertate necondiţionată de alegere. Nimeni nu poate să acţioneze decât într-un registru al posibilităţilor, astfel că liberul arbitru intră în contradicţie cu legile naturale. Întreaga realitate este rezultatul necesar al unor acţiuni trecute care au respectat principiul necesităţii.

Libertatea este înţeleasă ca un statut public și colectiv prin care nu suntem constrânși să facem ceea ce nu ne convine și putem acţiona din proprie iniţiativă în limitele legităţii naturale, cu respectarea libertăţii celorlalţi.

“Libertatea unora începe unde se termină libertatea altora”.

“Oamenii sunt absurzi, au libertatea să gândească, dar cer libertatea să vorbească. Nu folosesc libertăţile pe care le au, dar cer libertăţi de care n-au nevoie”   Sôren Kierkegaard

“Omul poate abuza prin libetate, dar ea reprezintă demnitatea lui”..”Dumnezeu a conferit creaturii libera alegere și capacitatea de a face rău, dar și responsabilitatea păcatului”  Augustin d’Hippone (Sfântul Augustin)

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest