de Nicolae Radu

„La început Dumnezeu a făcut Cerurile,

Și Pământul, care era pustiu și gol.”

Din miezul încins al Pământului

A scos prima generație de frați,

Pentru care a făcut un palat: Munții Carpați.

Pe înaltele ziduri a desenat flori de stâncă.

A zis: sunt frumoase! Și a mai dat o poruncă:

„Să fie păzite de străjeri,

De rugi de măceși și de alți grăniceri”.

Și pentru că nu făcuse încă apă,

Le-a hrănit și spălat cu lapte de capră.

În soare a făcut un generator de căldură,

Din pietre: opal, diamante, lucrate-n montură

De aur, rubine și multe safire,

Toate scăldate-n băi de iubire.

Pe oameni, care-ntre timp se-nmulțiră,

I-a strâns în jurul Carpaților – horă,

Tot cu horă de oameni a desenat hotare de țară

Apoi a făcut și o reședință de vară.

Belșug și putere a scris Dumnezeu pe emblemă,

Și a pus, ca simbol, un vultur pe stemă.

A scos din pământ izvoare de ape,

Pe care le-a pus în munte să sape

Poteci. Ca să fie oamenii mai aproape.

E frumos! a zis Dumnezeu. E minunat!

Dar trebuie să las aici și-un păcat.

Și a chibzuit și a lăsat Trufia,

Iar țării i-a zis România.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest