de Nicolae Radu

 

Toamnă. Frig şi ploaie. Streşini care plâng.

Cu lacrimi de bătrân bicisnic şi nătâng.

Sărmanul Timp îşi plânge nemurirea.

Ar vrea şi el să moară câteodată

Sau să doarmă şi să poată

Visa, ca toată omenirea,

E sortit însă să se mişte fără încetare,

Asta i-a fost menirea.

Eu, muritorul de mâine,

Astăzi pot să dorm, de vreau

Sau să mor chiar de nu vreau.

Eu am un viitor, îl ştiu, se numeşte sfărşit.

Dar el, sărmanul Timp, e infinit.

Eu, muritor cu viitor,

El, chinuitor de nemuritor…

 

Bucureşti, 1960-1970. Bron, decembrie 1997

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest