Noţiunea de timp liber a apărut relativ recent, fiind corelată de noţiunea de timp ocupat cu activităţi programate și obligatorii, servicii, activităti lucrative sau casnice, somn, mesele  zilnice, educaţie, studiu, cercetare, politică etc,.. Somnul ocupă cam o treime din viaţa unui om și este un timp de viaţă obligatoriu

Primele referinţe despre Ideea de timp liber au apărut în secolul XIV sub forma latinescului licere, a fi liber, a se permite, dar conceptul a început să se delimiteze în secolul XIX, la sfârșitul revoluţiei industriale când se muncea până la 18 ore pe zi (!) și când au fost introduse schimburile de tură pentru a nu se crea disfuncţii în procesele tehnologice. Mai târziu, când muncitorii și funcţionarii s-au organizat în asociaţii profesionale durata timpului de muncă a fost redusă și stabilită prin legi. Se pare că mai există încă rezerve de scăderea timpului de muncă de vreme ce unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, mexicanul Carlos Slim a propus recent la un simpozion din Paraguai reducerea numărului de zile lucrate pe săptămână la trei, cu program de 10 ore pe zi corelată cu pensionarea la 70 sau 75 de ani. Miliardarul susţine că viaţa omului va fi îmbunătăţită printr-un timp liber prelungit.

Perspectiva de ameliorare a calităţii vieţii  depinde însă de modul de organizare a timpului liber și este condiţionată de sistemul de valori comunitare.  Timpul liber are cel puţin trei funcţii importante, destindere, divertisment și odihnă. În timpul liber una dintre disponibilităţile individuale, neimplicată în activitatea principală se poate realiza și dezvolta. E bine de precizat că timpul liber din viaţa unui om este limitat la maximum 5 -6 ore pe zi, rezultate din scăderea timpului folosit pentru somn și activităţi obligatorii, muncă studiu, transport, mese, din  cele 24 ore ale zilei.  Modul de utilizare a timpului liber  este decis de fiecare om, dar în societatea modernă există un efort susţinut de orientare cu scopul de a obţine avantaje materiale, prin antrenarea în anumite activităţi, mai mult sau mai puţin utile, dar profitabile pentru cel ce le oferă. De altfel societatea modernă a devenit o societate comercială în care totul este de vânzare. Consecinţa este însă dramatică, tinerii se orientează spre activităţi comode, câteodată frivole care nu ameliorează calitatea vieţii, ci dimpotrivă, o degradează. Timpul folosit pentru meditaţie, foarte important pentru activităţile creatoare este neglijat, mulţi tineri găsesc lectura, muzica simfonică și vizitarea muzeelor plictisitoare și obositoare, cultura, obiectiv imporatnt în viaţa unui om este redusă la informaţiile găsite pe Google, sumare, multe greu de înţeles fără o pregătire prealabilă.

Pentru tinerii fără proiecte de viaţă timpul liber este cu adevărat plicisitor și îl petrec în semiobscuritatea și vacarmul  unor caverne. Pentru tinerii dezorientaţi timpul liber devine o antinomie asemănătoare cu a pușcăriașilor. Sunt doctrine politice care nu cred în existenţa timpului liber, spun că este o momeală. Coloniștii îi considerau leneși pe cei ce trăiau în societăţi tribale pentru că nu le cunoșteau cultura și  bogătia spirituală a cutumelor tradiţionale. Tradiţia românească a Horei satești, despre care filozoful Mircea Vulcănescu spunea că era “o ceremonie rituală a tracilor, în a cărei învârtire se îngână oscilaţia lent progresivă a sferelor cerești” a fost abandonată de generaţiile rurale actuale. Au prosperat în schimb cavernele.

Timpul liber poate să aibă o mare importanţă în ameliorarea calităţii vieţii, dar este condiţionat de sistemul de valori al comunităţii. O planificare instituţională a timpului liber poate să dea rezultate numai dacă este făcută de specialiști, psihologi, sociologi, religioși și dacă este sprijinită de comunităţi și familii. Şcoala și Biserica pot fi instituţii importante de cultivare a bunelor obiceiuri în timpul liber. În Franţa a existat între anii 1981 și 1983 un Minister al Timpului liber, n-a rezistat în faţa altor priorităţi politice și e păcat.

 

Nicolae Radu,  23.07.2014

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest