de Nicolae Radu  

Nemurirea, definită drept calitatea de a fi nemuritor este o noţiune inventată, individul, om, pom, pește, pasăre, microb, nu poate să fie nemuritor pentru că ar întrerupe succesiunea de entităţi unice presupuse de fenomenul biologic al vieţii. Moartea nu este o întâmplare neobișnuită, este o aplicare a legii conservării, materia și energia se reconstituie sub alte forme,

Omul ca individ, nu-și cunoaște moartea, el poate să și-o reprezinte privindu-i pe cei ce mor, printr-un proces de cunoaștere pasivă. Ușa dintre viaţă și moarte este deschisă numai pentru ieșire, omul nu poate să afle ce este dincolo de această ușă decât cu ajutorul imaginaţiei. Continuitatea prin ieșirea pe ușa într-un singur sens este un mister, pentru că se face între două nivele ontologice diferite. Eliade crede că după moarte sunt posibile două eventualităţi incerte : supravieţuirea cu revenirea la viaţă și prelungirea existenţei în memoria celor rămași. Eliade n-a dat răspuns la întrebarea ce este nemurirea, s-a mulţumit să ne înveţe arta de a muri, cum să ne pregătim pentru sfârșitul vieţii avertizând că moartea biologiocă nu poate fi evitată, că scara dintre pământ și cer s-a rupt definitiv.

La întrebarea dacă după moartea biologică nu va mai fi nimic, răspunsul este că trebuie să fie, pentru că altfel viaţa n-ar mai avea sens.

Eliade, împreună cu James Frazer, autor al “grandioasei opere Ramura de aur” dă crezare așa numitelor  virtuţi magice a obiectelor de a păstra o legătură cu trupul celui ce le-a purtat sau le-a atins. Faptul că raţiunea umană are dificultăţi în a concepe virtuţi magice, fără substrat obiectiv, nu poate servi drept contraargument întro lume dominată de mistere, inaccesibile sau încă necunoscute.  Moleculele, atomii, electronii, fotonii, quarcii, justifică dinamica legilor ce guvernează lumea, dar nu dau informaţii despre magia care le-a pus în mișcare.

Într-o mică paranteză ne vom opri la disputa între două tabere ce se zic ireconciliabile, știinţa și religia care se întâlnesc la frontiera dintre viaţă și moarte, prima înarmată cu rigoarea matematică, a doua cu întrebări nerezolvate de prima. Preotul Stanley Jaki, membru al Academiei Pontificale de știinţe, avertizează că știinţa s-a dezvoltat în cultura creștină, că marile descoperiri știinţifice în domeniul cosmologiei și al fizicii nucleare au confirmat existenţa unei ordini în univers, imposibil de conceput fără existenţa unui Creator și că multe dintre conceptele știinţifice de mare importanţă aparţin unor slujbași ai bisericii. Preotul Roger Bacon a fost primul care a propus noţiunea de lege a naturii și preotul Georges Lemaitre a descris Bing Bangul.

Revenind la conceptul de nemurire îl vom cita pe Karl Jaspers care numește sfârșitul fiinţei ca limită între existenţă și transcendenţă. Mărturisesc limita mea de individ uman în înţelgerea următorului citat : “ceea ce este distrus prin moarte este fenomenul, fiinţa faptică nu fiinţa în sine. Fără dispariţia fiinţei faptice nu poate să existe Fiinţa. !!! Moartea nu este liniștire, ci dsăvârșire” .

Nici în filozofia lui Jaspers nu este loc pentru nemurirea viului, numai transcendenţa ce nu devine niciodat lume este nemuritoare, dar este inaccesibilă omului.

Revenind în lumea noastră constatăm că singura  șansă este prelungirea câștigată prin ceea ce am reușit să înţelegem, să spunem și să lăsam înainte de ieșirea prin ușa cu sens unic. Norocul și istoria pot să adauge o contribuţie, câteodată semnificativă.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest