Petre DUMITRESCU

Nicolae Radu, profesionist de prestigiu al ştiinţei şi artei medicale româneşti, hărăzit şi cu vocaţia de a făuri lumi cu ajutorul cuvintelor meşteşugite, cultivată, până nu de mult, cu parcimonie, a irumpt de mai bine de zece ani, pe fondul preocupărilor literar-filosofice anterioare, Intr-o serie de creaţii literare fascinante (Cerbul de la Tufanul trăsnit – 2002, Memorie uitată - 2005, Paradisul Mateilor – 2007, Memorie resuscitată - 2007). După cum ne sugerează şi titlurile, acestea sunt centrate 1n jurul ipostazelor memoriei, formă a conştiinţei prin care, In ultimă instanţă, omul stabileşte legătura cu tot ceea ce face ca lumea să fie ceea ce este şi astfel cu sinele său.

in ultimul volum, Cerbul Acteon, apărut la Editura Cartex, Nicolae Radu ne încântă cu două povestiri grele de Inţelepciune care, prin conţinutul şi forma lor, tulbură sufletele şi pun în mişcare gândurile cele mai nobile. Titlul volumului este simptomatic pentru intenţia asumată, aceea de a surprinde, ca urmare a avatarurilor unei călătorii fantastice în tainiţele sufletului cerbului fost cândva om, structurile, arhetipurile spirituale ale comunităţii în care cineva, în cazul de faţă autorul (tenta autobiografică a naraţiunii este pregnant evidentă) s-a născut şi s-a format. Se împărtăşeşte astfel credinţa că suntem ceea ce suntem nu numai prin provocările prezentului, ci îndeosebi prin comuniunea cu natura, prin faptele trecutului, ale celor ce au fost, prin inaintaşi, al căror suflet, rezonant cu ordinea cosmică, nu piere.

Prima poveste, Cerbul Acteon, inspirată din mitul vânătorului transformat în vânat, are darul, pornind de la constatarea că firescul şi naturalul sunt elemente ale decorului de sărbătoare din satul românesc, de a prezenta cerbul cu suflet de om ca pe un simbol al continuităţii sufletului românesc şi, totodată, să ilustreze măreţia omului care se opune ruperii legăturii cu natura, cu ceea ce l-a făcut să fie ceea ce este.

 

[...] Pentru a evidenţia cât mai bine caracteristicile vieţii satului românesc, aceasta nu este zugrăvită ca atare, într-o manieră strict realistă, frustă, ci este învăluită într-o aură de taină, de mister, de inefabil, de poveste, de vis, ceea ce trimite la ceea ce este dincolo de ea, către valorile spirituale. De altminteri, autorul Impărtăşeşte credinţa că poveştile, minunile sunt o nevoie vitală a omului de totdeauna şi de pretutindeni, pavăză sigură în apărarea statutului său ontic.

Universul fabulos al imaginarului artistic, pus 1n operă cu măiestrie şi corelat într-o manieră fericită cu fenomenele şi procesele reale, face ca tâlcul povestirilor să reliefeze constante ale spiritualităţii naţionale, a căror conştientizare Ingăduie comunicarea şi comuniunea cu spiritul locului, de unde se sorb sevele stabilităţii şi încrederii în forţele proprii. Aceste particularităţi conferă povestirilor, pe lângă verosimilitate, consistenţă şi forţă de convingere.

Substanţa naraţiunilor presupune şi un răspuns la întrebarea capitală, care a frământat şi răscolit mintea omului din timpuri imemoriale. De unde vine răul? Răspunsul, rezultat din logica inerentă povestirilor, este că de la om, din momentul în care acesta a renunţat să mai citească, înainte de toate, în cartea naturii. Povestirile, mustind de o bogată experienţă de viaţă, frumos orchestrate şi pline de învăţăminte, ne îndeamnă să nu renunţăm la spiritul pădurii, adică să nu uităm să citim în cartea naturii pentru a ne salva.

O calitate remarcabilă a scrisului lui Nicolae Radu este arta de a armoniza Intr-un chip fericit dimensiunea filosofică cu aceea estetică astfel încât ideile şi gândurile cele mai profunde îmbracă hairtele strălucitoare şi catifelate ale artisticului, susceptibile să stimuleze toate facultăţile receptive, ceea ce face lectura captivantă şi plină de beneficii.

In cele din urmă, putem spune că cele două povestiri ne dezvăluie, cu rafinate mijloace artistice, lucrurile importante, esenţiale pentru care viaţa merită să fie trăită şi povestită.

Imaginea tulburătoare a peripeţiilor cerbului prin vegetaţia luxuriantă a pădurii, sub semnul fricii ancestrale faţă de lup ca întruchipare a forţelor care îl adulmecă şi-1 urmăreşte peste tot, configurează aspectele definitorii ale procesului complex prin care omul realizează că miracolul lipsei de teamă este arma sa ce mai de preţ, ceea ce-i îngăduie să-şi depăşească condiţia şi să devină o persoană liberă şi curajoasă, capabilă să-şi înfrunte cu demnitate destinul.

A doua poveste, Mateii, transfigurează, în două tablouri sugestive distincte, pe de o parte, situaţia fericită a oamenilor care trăiesc conform ordinei naturii, imuni faţă de ispitele artefactelor modernităţii, care, cu alte cuvinte, nu-şi pierd calitatea de a fi oameni cu adevărat, autentici, iar, pe de altă parte, poziţia jalnică, de neinvidiat a acelora care îşi uită rădăcinile şi se rup de formele, de structurile esenţiale ale lumii, de ceea ce face ca lucrurile să posede un rost, o rânduială. Pentru a contura specificul celor două tablouri ale vieţii oamenilor, autorul împodobeşte suculentele evenimente zugrăvite prin scânteietore comparaţii şi metafore revelatorii care dezvăluie diferenţa tranşantă dintre modul de a fi al satului actual profan şi demitizat şi acela arhaic, autentic, marcat de prezenţa sacrului.

Cele două povestiri au menirea de a identifica datele esenţiale ce definesc o comunitate şi dorinţa obstinată a acesteia de a-şi păstra identitatea în iureşul năucitor şi destructurant al vieţii cotidiene actuale. De altminteri, înspăimântat de gândul de a fi condamnat la uitare veşnică, Nicolae Radu se străduie să demonstreze, cu ajutorul mijloacelor artistice, nevoia întoarcerii la origini privită drept procedeul esenţial al metodei de resuscitare a memoriei, ca resort esenţial al mecanismului de conservare a purităţii, autenticităţii şi identităţii, pentru ca, în cele din urmă, să facă posibil gândul optimist, plin de speranţă, non omnis moriar.

Volumul se instituie într-un veritabil elogiu al oamenilor vrăjiţi de vocile naturii, trăitorii satului românesc, întruchipări ale cuminţeniei pământului, bănuitori faţă de aceia care îşi pun întrebări şi care, prin invenţii şi creaţii, se îndepărtează de ceea ce este, fiind pândiţi, astfel, de pericolul pierderii sufletului pentru că sunt nemulţumiţi de răspunsurile date ab initio, o dată pentru totdeauna, în textele revelate, sacre.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest