Voi începe printr-o mărturie. În anul V al facultăţii de Medicină am efectuat stagiul de Psihiatrie la fostul Spital Nr 9 din Cartierul Apărătorii Patriei. Drum lung, stagiu plictisitor, mergeam de teamă să nu pierdem bursa pentru absenţe nemotivate. Cursul teoretic era susţinut de o doamnă aparent absentă, vorbea încet și nu înţelegeam aproape nimic. Dar, la singura lucrare practică am avut surpriza plăcută. Asistentul, pe nume, Diacicov dacă nu mă trădează memoria, ne-a întrebat dacă vre-unul dintre noi este dispus la interpretarea rolului de mediu pentru o ședinţă de hipnoză și a adăugat că pote să-i folosească la vindecarea ticurilor, a bâlbâielii, a unei dureri fără explicaţie, a somnului cu vise urâte și alte afecţiuni psihice minore. M-am oferit imediat pentru a scăpa de bâlbâiala, foarte handicapantă, dinaintea examenelor și luărilor de cuvânt în adunări. Ce a făcut cu mine nu-mi mai amintesc, colegii au fost impresionaţi de spectacol și de colaborarea mea cu hipnoterapeutul. Am rămas cu o singură amintire : comanda : “să nu te mai bâlbâi !” Şi de atunci nu m-am mai bâlbâit. A fost o vindecare cu adevărat spectaculoasă.

Hipnoza este defintă ca o stare modificată a conștienţei, asemănătoare cu somnul în care hipnotizatatorul preia controlul activităţii conștiente a hipnotizatului, numit (impropriu !) mediu, pe care îl detemină să execute, prin sugestie, acţiuni comandate de acesta. Hipnoza se execută prin tehnici speciale, dar necesită și o colaborare între hipnotizator și mediu, bazată pe încredere.

Cercetări moderne au arătat că hipnoza este un fenomen foarte complex, diferit de somn, un “somn” imaginativ, cu pierderea sensului realităţii, cu susceptibilitate pentru idei și acţiuni neobișnuite. Hipnoza a fost descrisă ca o stare senzitivă de psihism în care spiritul este deconectat, nu mai are nimic de cercetat și se supune automat comenzilor hipnotizatorului. Mediul se concentrează asupra unui obiect, de obicei vizual sau sonor, se deconectează și permite psihicului să privească într-un mod special realitatea.

Mecanismul hipnozei, insuficient cunoscut, a fost folosit de medici încă din timpuri revolute. Hipnotizatorii organizau spectacole, provocau rigidităţi ale corpului, paralizii, modificări vazomotorii și chiar înlăturarea durerii care permitea unele intervenţii chirurgicale. Au fost evident, și abuzuri, unele rămase nedescoperite. Freud a atras atenţia asupra riscului de abuz sexual favorizată de poziţia dominantă a hipnotizatorului. Soluţia este prezenţa unor martori nesupuși hipnozei.

Termenul de hipnoză a fost folosit pentru prima dată de medicul scoţian James Braid, în anul 1843, dar procedeul devenise celebru prin activitatea, foarte metiatizată în Marea Britanie, de Franz-Anton Mesmer (1734-1815), care atribuia efectul hipnotic magnetismului, considerat ca forţă fundamentală a vieţii. Un capitol important al istoriei hipnozei se datorează lui Jean-Martin Charcot, mare neurolog și psihiatru francez din secolul XIX. Pentru Charcot transa hipnotică era o reacţie corporală la anumiţi stimuli, proprie isteriei și nu o stare  specială de psihism. Teoria lui Charcot s-a bucurat de faima și carisma  recunoscută  a autorului, dar a fost contestată ulterior când s-au descoperit manipulările maestrului asupra pacientelor. Hipolit Bernhaim (1840-1919) a dovedit că experîenţele lui Charcot nu erau reproductibile decât la Spitalul Salpétrière.

Milton Erickson, creatorul unei tehnici de hipnoză care îi poartă numele spune că numai hipnoza permite un acces rapid și identificarea experienţei individuale depozitată în inconștient, a cărei importanţă pentru personalitate este fundamentală.

S-au descris patru faze de tehnică hipnotică : testarea, inducţia, aprofundarea și apariţia fenomenele hipnotice.  Testele se efectuează mai ales înn hipnoza de spectacol. Inducţia se poate obţine prin numeroase tehnici, dar se admite că există două feluri de inducţie : scurtă, de încărcare, în care terapeutul pune multe întrebări banale și pacientul este obligat să răspundă repede ceea ce îl face sa renunţe și să se lase condus de terapeut și inducţia lungă, zisă și prmisivă, în care terapeutul introduce o stare de confuzie care îi permite să ia comanda. Aprofundarea hipnozei se obţine prin cererea făcută mediului, cu o voce calmă, liniștită, să se destindă și să se imgineze într-o ipostază complet lipsită de riscuri și pericole.

Nu insistăm asupra hipnozei de spectacol, unde se prezintă  ședinţe de hipnoză cu scop comercial, ne vom concentra la aplicaţii medicale ale hipnozei.

Un domeniu important de aplicare a hipnoteraei este anesteziologia în care au fost înregistrate rezultate încurajatoare.Efectul poate fi ameliorat prin combinarea cu sedative și analgetice ușoare. S-au efectuat cu această metodă tiroidectomii, histerectomii, colonoscopii, arteriografii și alte intervenţii chirurgicale zise minore.. A fost mediatizat cazul unei celebre cântăreţe africane, supusă unei intervenţii pentru o afecţiune tiroidiană, cu risc de modificare a vocii prin lezarea unui ram al nervului laringeu..Pentru a se asigura împotriva acestui risc celebra cântăreaţă a fost rugată să cânte în timpul intervenţiei. Pacienta nu a reţinut decât comanda anestezitului ; “vă rugăm să cântaţi!”

Psihoterapia este un alt domeniu cu rezultate bune de aplicare a hipnoterapei. Sunt tratate cu succes timiditatea, tulburările nevrotice, angoasa, fobiile, turburările obsesionale compulsive (TOC), unele dureri, enurezisul etc. Eric Lancaster a introdus termenul de hipnologie, el crede că terapia frustă, de scurtă durată, freudiană, este mai puţin eficientă  și că hipnoza trebuie adaptată la pacient, personalizată.

O descriere sugestivă am găsit într-o revistă de Filozofie, unde un cunoscut filozof francez  prezintă o ședinţă de hinoză în calitate de mediu. Începută cu o discuţie aparent banală,  ședinţa a devenit destul de repede o preluare a iniţiativei de către terapeut, care pe un ton calm, monoton, l-a convins să tranforme  comenzile în gesturi, unele neobișnuite. Frontiera dintre real și fictiv dispare, subiectul nu se teme și devine un robot mânuit de hipnotizator. Revenirea este rapidă și spectaculoasă, la  comanda efectuată pe același ton calm, mediul s-a întors la viaţa obișnuită. Rezultatul a fost că durerea de spate pe care hipnoterapeutul îi spusese în timpul sedinţei s-o scoată cu mâna lui, s-o frământe ca pe un aluat și s-o arunce, dispăruse.

O formă specială este autohipnoza, practicată de oameni cu bogăţie de idei care inventează o metodologie proprie de inducere a stării hipnotice, execută mișcări necontrolate, își rod unghiile, tricotează   mâzgălesc o hârtie, posibilităţile sunt multiple. În acest timp se deschide imaginarul din inconștient și se trăiesc senzaţii plăcute sau neplăcute, în funcţie de personalitatea fiecăruia.

În privinţa mecanismelor hipnozei, cercetări recente, cu tehnică adaptată, (Rainville, Drebyshure și alţii) au observat modificări de activitate cerebrală în cortexul anterior și prefrontal, implicate în mecanismele durerii și în percepţia conflictelor. De notat că în caz de reacţie anormală, panică, stare de agitaţie, hipnoterapeutul trebuie să întrerupă ședinţa printr-o simplă comndă și că efectul hipnotic nu poate fi realizat când pot să apară consecinţe neplăcute asupra pacientului.

Nu am informaţii despre cabinete autorizate de practică a hipnozei în România. În Franţa există câteva sute și în marile Centre Universitare sunt organizate cursuri de iniţiere în hipnoterapie.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest