Căsătoria este o instituţie reglementată, generalizată și recunoscută de toate colectivităţile umane, cu diferenţe specifice în funcţie de tradiţii, de cutume locale și de religie. Articolul 12 din Convenţia Europeană a drepturilor omului stabilește că „Bărbaţii și femeile ajunși la vârsta căsătoriei au dreptul să formeze o familie conform legilor naţionale care guvernează exercitarea acestui drept”. Una dintre condiţiile impuse la contractarea căsătoriei în majoritatea ţărilor este vârsta de cel puţin 18 ani a celor doi solicitanţi. Nu există alte limite de vârstă.

Căsătoria este un mod de organizare și legiferare a vieţii conjugale și crează condiţiile prin care femeia se pregătește să devină mamă. Prin căsătorie se acordă un statut special soţilor, cu drepturi și obligaţii unul faţă de celălalt. Între familiile celor doi soţi se stabilește un grad de rudenie, prin alianţă. Fiecare comunitate numește o persoană, de regulă primarul sau șeful comunităţii, pentru oficierea căsătoriilor, în funcţia convenţională de Ofiţer de stare civilă, care poate la rândul ei să delege un înlocuitor. În situaţii speciale se acordă această funcţie și comandanţilor militari, de vase sau de aeronave.

Prin căsătorie se legalizează uniunea liber consimţită a două persoane de sex diferit în majoritatea ţărilor și de același sex în unele ţari în care acest tip de căsătorie a fost legiferată. Din punct de vedere juridic se consideră că cei doi parteneri formează o familie prin punerea împreună a unui patrimoniu, printr-un domiciliu comun și angajamentul de a se respecta și ajuta reciproc. Relaţiile dintre cei doi soţi devin relaţii de rudenie iar relaţiile intime, inclusiv cele sexuale, devin relaţii naturale, normale.

La încheierea căsătoriei cei doi parteneri pot să stabilească anumite reglementări juridice privitoare la regimul de proprietate a bunurilor ce rezultă prin căsătorie. În general există două regimuri de proprietate, regimul punerii în comun  și regimul separării de bunuri prin Convenţie matrimonială înregistrată la un Notariat public.

Căsătoria presupune dragoste recipocă între doi parteneri hotărâţi să trăiască viaţa împreună, dar această condiţie nu este îndeplinită întotdeauna, cauzele fiind numeroase. Atracţia dintre un mascul și o femelă ţine de domerniul biologiei, toate fiinţele vii sunt dăruite cu principiul atracţiei, condiţie de reproducere și menţinere a speciilor. Atracţia biologică nu poate fi, însă, confundată cu dragostea, un sentiment specific omului rezultat din adăugarea la biologic a unor legături complexe, psihologice, sociale, morale, religioase, și de ce să n-o recunoaștem, bazate pe pulsiuni umorale greu de definit. Intervin de multe ori și interese, recunoscute sau acceptate tacit, istoria este plină de căsătorii hotărâte de interese politice și chiar în vremea actuală multe căsătorii sunt hotărâte fără să se ceară acordul viitorilor soţi.  Poveștile frumose, romantice, cu prinţi și cenușerese, cu feciori de boier îndrăgostiţi de ţărăncuţe, la Hora sătească, sunt de domeniul literaturii, azi, ca și altă dată, căsătoriile se fac între parteneri aparţinând unor categorii sociale apropiate, fetele de la ţară se căsătoresc cu fii foștilor ţărani, pentru că meseria de ţăran a cam dispărut, fetele școlite se mărită cu cei ce au o diplomă universitară, fetele de politicieni cu politicieni, motivaţia poate fi disimulată dar nu se poate ascunde. La unele etnii  fetele sunt negociate contra unor sume evaluate de părinţi. La musulmanii practicanţi căsătoriile sunt hotărâte de familii, de multe ori între veri primari, deși se știe că riscul de aparitie a unor descendenţi homozigoţi pentru o boală recesivă  este destul de ridicat. Este preferată însă toleranţa religioasă care permite asfel de căsătorii pentru a menţine unitatea și coeziunea familiei.

O confuzie frecventă este aceea dintre căsătorie și cununie. Termenul cununie este legat de cununile care se pun pe capul mirilor la Biserică unde mirele și mireasa sunt asimilaţi cu prinţii, ca fii ai Domnului. Numai în Biserică poate să aibă loc o Cununie, care este una dintre Tainele creștine. Este greșit să se folosească sintagma cununie civilă, pentru că la serviciul de Stare Civilă nu se folosesc cununile.

Căsătoria civilă și creștină, un moment important în viata viitorilor soţi, este celebrată printr-o nuntă, o sărbătoare la care sunt invitaţi prieteni, colegi, părinţi și rude. Tradiţia românească cere ca nuntașii, aflaţi sub patronajul nașilor să contribuie la întemeierea noii familii cu un dar pe măsura posibilităţilor fiecăruia și să ureze noilor căsătoriţi “Casă de piatră” simbol al trăiniciei și cât mai mulţi urmași.

Căsătoriile, ca toate construcţiile omenești pot să fie trainice, dar se pot și încheia nefericit, cu dispariţia unuia dintre soţi sau cu divorţ, o modalitate juridică prin care se desfiinţeaza contractul marital și care permite contractarea unei noi căsătorii. Motivele de divorţ cele mai frecvente sunt infidelitatea, imposibilitatea de realizare a actului sexual sau nerespectarea angajamentelor asumate la încheierea căsătoriei. Cei ce plătesc pentru destrămarea unei căsătorii sunt copiii. Una dintre cauzele căsătoriilor nefericite este lipsa credinţei, mesagerul fericirii în familie îi ocolește pe cei necredincioși.

Nicolae Radu,   30.07.2014

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest