Despre bătrâneţe voi scrie în calitate de fiziolog, de fiziopatolog, de filozof, de scriitor, dar mai ales în calitate subiect mărturisitor. Angajat în atâtea calităţi mă voi limita la observaţii generale, nu voi intra în amănunte de specialitate cu justificarea titlului aflat pe prima pagină. Precizez deasemenea că tematica aleasă are ca arie de interes bătrâneţea omenească.

Dictionarele formulează noţiunea de bătrâneţe în forme variate după diferite citerii : vârstă biologică, capacitate intelectuală, funcţionalitatea organelor, stare de spirit, aspect fizic, citologie, biochimie, etc. Într-o definiţie simplă, neinfluenţată de criterii, bătrâneţea este un fenomen biologic al organismelor vii caracterizat prin diminuarea activităţilor celulare și organice. Îmbătrânirea este un proces lent, de degradare continuă a celor 100 Miliarde celule ale organismului uman și implică factori biologici, psihologici și sociali. Moștenirea genetică și istoria vieţii individuale au un rol important. Îmbătrânirea unor celule apare încă din viaţa uterină ceea ce confirmă teoria unei continuităţi a fenomenelor de viaţă și moarte, altfel spus, de viaţă prin moarte.

Bătrâneţea, în accepţia cronologică a fenomenului, apare după maturitate, după ce fiinţele vii au îndeplinit aptitudinea de reproducere și perpetuare. Cronologia rămâne însă pe plan secundar în faţa modului de viaţă, care  determină vârsta biologică. Ca orice fenomen biologic bătrâneţea se prezintă sub diferite aspecte mergând până la posibilitatea îmbătrânirii diferite a unor grupuri de celule și chiar parcurgerea drumului invers, cu reîmprospătare și reînnoire, situaţie întâlnită la unele meduze și la un crustaceu marin numit krill, reputat printr-o reproducere rapidă, considerat ca o posibilă soluţie de rezolvare a problemei alimentare. Uleiul de krill conţine cel mai bun acid gras de tip omega-3, fără metale grele sau toxine, un puternic antioxidant, astaxantină  și avantajul că se absoarbe în totalitate.

Scăderea funcţiilor fiziologice și psihologice se mai numește și senescenţă, de la cuvântul latin senex, bătrân iar patologia senescenţei se numește senilitate. Studiul bătrâneţei se numește gerontologie și medicina bătrâneţei se numește geriatrie. Se vorbește în ultimul timp despre îmbătrânirea societăţii caracterizată prin inversarea piramidei vârstelor, cu baza constituită de oameni vârstnici și vârful de tineri, fenomen datorat creșterii speranţei de viaţă, un câștig în plan individual, dar care generează importante probleme sociale și economice.

Modificările fizice si intelectuale apărute la bătrâneţe se datoresc scăderii numărului de celule și a funcţiilor celulare. La nivelul sistemului nervos se constată o diminuare a calităţii și cantităţii sinapselor, conexiuni între celulele nervoase, cu apariţia unor boli specifice, Alzheimer, Parkinson.

Simptomatologia bătrâneţii se manifestă prin rezistenţă scăzută la efort, diminuarea coordonării musculare, turburări de echilibru, , tremurături senile, turburări praxice, diminuarea reflexelor, hipoacuzie, scăderea acuităţii vizuale, tulburări de limbaj și ale scrisului, tulburări de cunoaștere a propriului corp și a împrejurimilor, schimbări ale aspectului feţei cu modificări ale ţesuturilor, în special ţesutul cartilaginos.

În privinţa cauzelor bătrâneţii au fost formulate mai multe teorii. Teoria evolutivă nu admite bătrâneţea ca rezultat al uzurii celulare. După autorii acestei teorii bătrâneţea este consecinţa principiului selecţiei naturale în vederea asigurării continuităţii speciei și a vieţii. Mecanismele prin care se realizează afectarea sunt următoarele :

-acumularea de mutaţii celulare însoţită de scăderea  puterii reproductive, celulele mutante neavând potenţial reproductiv; teoria a fost imaginată de Peter Medawar, biologist britanic.

-acumilarea de gene antagoniste zise pleiotrope care au efecte destructive la bătrâni, teorie propusă de Profesorul american de Biologie George Christofor Williams în anul 1957. De retinut că la tineri genele antagoniste au un efect favorabil asupra funcţiei reproductive.

O ipoteză interesantă a formulat biolgistul contemporan britanic Thomas Kirkwood, născut în anul 1951, autor al teoriei zisă somma jetable, inspirată din evoluţionismul darwinian. Th. Kirkwood crede că acumularea leziunilor celulare și tisulare nereparabile este diferită în funcţie de speranţa de viaţă a speciilor, condiţionată la rândul ei de modul de viaţă. Fiecare speciei  stabilește o investiţie optimă în repararea leziunilor, adaptată resurselor. Carnivorele au o viaţă scurtă și pentru supravieţuirea speciei cresc și se reproduc mai repede, pe când omul are cea mai lungă speranţă de viaţă dintre toate mamiferele. Bătrâneţea este deci un rezultat al raportului între uzură și reparare, omul fiind beneficiar al  unor resurse și mijloace de evitare și remediere a uzurilor : igienă, .hrană adecvată, medicină, etc.

Altă teorie a cauzelor bătrâneţii este scăderea numărului de neuroni, celule care nu se regenerează. S-a observat că această scădere este mai accentuată în ariile corticale motorii și în cele unde se află sediile gândirii și al organelor de simţ, ceea ce explică simptomatologia descrisă mai sus. Bătrâneţea poate să devină ea însăși cauza unor manifestări patologice prin nefolosirea unor circuite  și dispariţia lor după principiulul că funcţia formează și întreţine organul.

Procesul de îmbătrânire poate să afecteze numai o parte din organismul viu, situaţie observată la plante unde fructele și frunzele cad în fiecare an ca să crească altele. Teoria uzurii prin oxidare și apariţia radicalilor liberi nu a fost acceptată de toţi ceretătorii pentru că nu explică îmbătrâniri selective.

Savantul rus Alexei Olovnikov a emis teoaria telomerică a procesului de îmbătrânire. Telomerii sunt fragmente de cromozom cu structuri moleculare speciale care la fiecare înmulţire celulară sunt îndepărtate. Numărul telomerilor este limitat, fiind în jur de 100 telomeri pentru fiecare celulă. Când cade și ultimul telomer celula moare. Teoria a fost amplu comentată și completată de americanii Elisabeth Blackburn, Carol Graider și Jack Szostack (Premiul Nobel pentru Medicină în 2009), descoperitorii unei enzime, telomeraza, care poate resintetiza telomerele. Nu putem să trecem peste  contribuţia unui colectiv românesc condus de Profesorul Laurenţiu Popescu, descoperitor al telocitelor,  celule de cultură folosite pentru transplante, cu rezultate mai bune decât al celulelor stem.

Celebrul ateu Dawkins, zis și dușmanul lui Dumnezeu, a emis teoria genei egoiste prin care se sacrifică genele   nefolositore în favoarea unor gene utile. După Dawkins găina este instrumentul care face ouă, când nu mai face ouă este sacrificată !

Hayflick a descris un platou al îmbătrânirii, un moment când celulele nu se mai înmulţesc, numit “limita lui Hayflick”, nerespectat însă de celulele canceroase. Blocajul celular are loc în faza de replicare a ADN-ului.

Fenomenul “viaţă” este însă forte complex, apare în condiţii și forme numeroase, anaerobie, adâncuri, presiune crescută, întuneric, lista este inepuizabilă, ceea ce explică și multitudinea de teorii ale mecanismelor vitale. Moartea însăsi este un moment al vieţii și îmbătrânirea un mecanism preparator.

Ca subiect al bătrâneţii îmi rămâne șansa mărturiei. Mecanismele îmbătrânirii le-am aflat din cărţi, am spus ce am înţeles, poate am mai și înţeles greșit, dar pot să confirm aproape toate manifestările clinice descrise de cel ce le-a îndurat și le-a povestit. Bătrâneţea este un moment greu al vieţii, gândirea se încetinește, picioarele se mișcă automat, încet și nevolnic, memoria vine greu la întâlnire, impresia de obiect, da, obiect !, inutil te demoralizează, durerile te încorsetează, nu mai ai putere să te aperi, bătrâneţea este o moarte lentă, un rest de viaţă primită ca pedeapsă pentru greșelile tinereţii.

 

I se atribuie lui Confucius următorea observaţie : “Ce înţelept este Yan Hui : Trăiește cu un blid de mâncare și o cană cu apă, locuiește pe o stradă murdară, în mizerie. Dar zâmbește totdeauna” Şi lui Mencius următoarele cuvinte : “Moarte precoce sau viaţă lungă, n-are nicio importanţă ! Important este să-ţi duci până la capăt destinul.”

Românul are, și el, o vorbă de Duh înţeleaptă, de spus la capătul din urmă al bătrâneţii : ( “Ăsta (n)-a inbătrânit degeaba”)

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest