de Nicolae Radu 

DEX- ul definește noţiunea de conștienţă ca fiind “o sensibilitate specială, individuală, prin care o fiinţă își dă seama de realitatea înconjurătoare”. O altă definiţie reformulează adăugând “și are cunoștinţă de un fapt, de un lucru, de propria existenţă”. Evident, în a doua definiţie este vorba de fiinţa umană.

O precizare se impune de la început : noţiunea de conștienţă nu trebuie să fie confundată cu cea de conștiinţă o noţiune mult prea complicată, recunoscută sau reformulată (de materialiști!), diversificată, clasificată, confundată cu varianta ei morală, despre care Auguste Conte spunea că “nu te poţi așeza la fereastră ca să te vezi trecând pe stradă”. Henri Ey definește conștiinţa ca “o organizare dinamică personală a vieţii psihice”, dar adaugă și observaţia lui A. Hamilton după care “conștiinţa nu poate fi definită”. Piéron și Ashby proscriu folosirea termenului conștiinţă, pe care îl consideră inutil și periculos. Husserl, marele maestru al reducţiei fenomenologice, spunea despre conștiinţă că nu poate fu înţeleasă independent de obiectele care o reprezintă, iar contemporanul nostru, australianul David Chalmers recunoaște că dificultăţile conceptului conștiinţă  apar cu ocazia întrebărilor fără răspuns asupra lui.  Într-o ultimă referire la conștiinţă, îl voi cita pe sofrologul Alfonso Caycedo care consideră conștiinţa ca o forţă integratoare a conștientului, subconștientului și inconștientului. Nu sunt în măsură să confirm cu argumente opinia lui Caycedo, o amintesc din respect pentru sofrologie.

Despovărat de greutăţile unei noţiuni greu de deslușit, voi rămâne la vocabula conștient, derivată din conștienţă, atribuită și omului trezit din somn sau din vis, pentru că din această vocabulă s-au deprins două cuvinte care au invadat psihologia și psihiatria : subconștient și inconștient.

Ideea unuei activităţi psihice care scapă de controlul conștiinţei, iată că n-am scăpat de rădăcina cuvintelor derivate, este veche, a fost intuită încă din antichitate de filozofi indieni și greci.. Descartes, Pascal și Spinoza intuiesc și ei existenţa unui opozant autonom al conștientului dar nu reușesc să-l concepualizeze. Descartes plasa acest opozant în domeniul patologic al nebuniei, idee neacceptată de Leibnitz care credea că “micile percepţii confuze au origine în conștiinţă.

Conceptul de neconștient, devenit ulterior inconștient a fost folosit pentru prima dată de juristul enlez Henri Home Kames în anul 1751. În limba franceză a fost introdus de elveţianul Henri-Frederic Amiel în anul 1860, cu sens de viaţă psihică inconștientă, ca opoziţie între raţiune și conștiinţă. În secolul XVIII se dezvoltă Psihiatria dinamică, bazată pe magnetism, practicat de celebrul Franz Anton Mesmer și se pune în circulaţie ideea de Psyche cu înţeles de spirit mental, prezentă în sufletul omului, care nu se opune raţiunii.

Conceptul inconștient este introdus de Siegmund Freud, părintele psihanalizei, cu semnificaţia de “ţesătură de idei, percepţii, emoţii, cuvinte, pulsiuni, care formează psihismul neperceput de conștiinţă, dar cu influenţă asupra comportamentului”. Pentru Freud inconștientul nu este un opozant al conștiinţei, ci de o structură specială, reactivă și dinamică. Inconștientul nu se supune legilor logice, el declanșează acţiuni neformulate într-o manieră inteligibilă și o logică a motivelor. Inconștientul nu este accesibil liberei dispoziţii a subiectului, căruia îi este cenzurat, interzis. Inconștientul reprezintă o zonă autonomă, “incomensurabilă” (Ey) mult mai importantă decât zona conștientului., reglată de principiul plăcerii, de satisfacerea pulsiunilor care sunt complexe, elaborate, intemporale, lipsite de negaţii sau certitudine, indiferente la principiul contradicţiei. Între conștient și inconștient există relaţii simbolice, deghizate. Ipoteza lui Lacan după care inconștientul este structurat într-un limbaj formalizat nu a fost acceptată.

Freud pune bazele unei metode originale de investigaţie a inconștientului pe care o numește psihanaliză. Ulterior, datorită unor cercetări de psihofiziolgie conceptul de inconștient s-a dovedit a fi mult mai complicat și s-a emis ipoteza că este depozitarul unor lungi acumulări de informaţii, păstrate din generaţie în generaţie, informaţii care irump în mod necontrolat de raţiune, dar cu motivaţii ce pot fi identificate. Dimensiunea acestui depozit pare să fie nelimitată, pentru a evita vocabula infnită, greu de înţeles pentru cei crescuţi la umbra lui Descartes. Cu alte cuvinte, adevăratul nostru eu s-ar ascunde în acest inconștient inaccesibil și nu apare decât în împrejurări neprecizate încă. În ultimii ani freudismul a fost criticat pentru că a extins inconștientul la toată viaţa psihică, și a dus la dispariţia fiinţei conștiente. Freudismul face din inconștient stăpânul absolut al psihismului.

 

Pierre Janet, filozof, psiholog și medic francez a fost primul care a folosit cuvântul subconștient, în lucrarea sa “Automatismul psihologic”, publicată în anul 1889, termen pe care Theodule Ribot, contemporan cu Janet, l-a definit ca proces inaccesibil subiectului conștient, care se manifestă fără să fie controlat de acesta. S-a considerat că subconștioentul este rezultatul unui deficit de sinteză a elementelor constitutive ale conștiinţei, o disociere provocată de o patologie psihogenă. Manifestări ale subconștientului au fost identificate în isterie. Studii neurofiziologice au arătat că in anumite condiţii patologice, cu leziuni care întrerup comunicarea, cele două emisfere cerebrale se ignoră și apare o disociere a proceselor psihice. Această patologie a fost folosită de unii practicanţi ai misticismului care au atribuit fenomenele apărute unor puteri exterioare abordabile prin credinţă. S-a spus chiar că subconștientul este locul unde se află așa zisul înger gardian. După unii psihologi subconștientul este graniţă și filtru de trecere a unor infomaţii din inconștent spre conștient. Noţiunea de subconștient a fost păstrată de Jung sub formă de inconștient colectiv, dar a fost abandonată de Freud.

 

Notă : Subiectul abordat în acest blog este mult mai complex, greu de prezentat în puţine cuvinte. Există și o mare diversitate de opinii și rog pe eventualii citiori, interesaţi de tematica propusă de noi, să folosească și numeroasele informaţii din literatura filozofică și psihologică, foarte accesibilă în vremea noastră.

N.R.

 

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest