de Nicolae Radu Acteon a fost cuprins dintrodată de o mare nelinişte, o teamă irepresibilă i-a îngheţat sângele, l-a oprit în vene, a întors automat capul, atât a mai putut, pentru că după ce l-a văzut şi l-a recunoscut, picioarele n-au mai vrut să răspundă, ca altă dată, când îi venea în minte animalul fioros, … Citeste tot →
de Nicolae Radu După ce veţi citi însemnările povestitorului de la această frumoasă lecţie a pădurarului-filozof Gheorghe Bălăşoiu sper că nu-mi veţi mai reproşa umanizarea excesivă a gândurilor unui Cerb, fiinţă purtătoare de suflet. Dar, să ne întoarcem în Poiana Bolindeţului, unde l-am lăsat, cu amintirile lui. Suflet trimis pe pământ să se îmbogăţească, Acteon căuta … Citeste tot →
de Nicolae Radu Ascult vocea miraculoasă ce-mi dictează amintirile Cerbului Acteon, aflat în Dealul Bolindţului, şi încerc s-o reconciliez cu adevărul istoric şi cu instanţa credibilităţii. Opresc înregistrarea conştient de virtualitatea, îndreptăţită a unor posibile reacţii de reproş privitoare la umanizarea excesivă a cuvântării Cerbului. Dacă precizările pregătitoare, din capitolul începător, n-au fost deajuns argumentate sau … Citeste tot →
de Nicolae Radu Aşa s-au despărţit cei doi prieteni, au plecat în direcţii diferite, fiecare cu treburile lui. Urcând spre Vârfu’ Pleşii, Acteon s-a întrebat dacă a priceput cu adevărat vorbele sucite ale bătrânului pădurar. De ce i-a spus că n-a mai rămas nimic din ce a fost, cum să nu mai rămână, a rămas … Citeste tot →
de Nicolae Radu Amintirile sunt singurele comori ale vieţii, nerevendicate de cămătarii lacomi sau de flămânzii înfometaţi. Când orizontul se îngustează, când se apropie înserarea, când rămânem singuri, scoatem comorile din memorie şi le mai trăim odată. Belşugul de amintiri se cere împărtăşit şi cum Acteon este un boier generos mi-a încredinţat, în acea misterioasă noapte de … Citeste tot →
de Nicolae Radu Intoarcerea la locul unde a văzut pentru prima dată Soarele, cel de pe cer şi cel din oglinzile Oltului, era o pagină obligatorie, înscrisă în legenda lui. Ştia că nu se poate opune, era împăcat cu destinul jertfei şi ca un Faust al pădurilor se pregătea pentru toate întâlnirile posibile, era gata pentru ultima … Citeste tot →
de Nicolae Radu Un cerb mare, trecut de vârsta speranţelor, coboara agale din Vârful Pleşii spre Poiana lui Petrică. Nu se grăbea, nu se temea, cunoştea locurile, era obişnuit cu singurătatea şi cu liniştea pădurii în timpul amiezei, când soarele, aşezat în mijlocul bolţii cerului, se opreşte să se odihnească, înainte de a pleca la culcare, … Citeste tot →
de Nicolae Radu ’’Non omnis moriar’’ (’’Nu voi muri de tot’’) Quintus Horatius Flaccus Din pădurea seculară a Pleşii, nu mai rămăseseră decât trei tufani în Poiana Ogoarelor şi doi la marginea Poienei lui Bolindeţ, cruţaţi de strămoşi spre aducere aminte, neînsemnaţi pentru urmaşi, prea siguri că istoria este făcută pentru eroi, victime sau ucigaşi, pentru fapte … Citeste tot →
Comentarii recente