de Nicolae Radu

Trei virtuţi au fost determinante pentru dezvoltarea omului, ca fiinţă înzestrată cu o conștiinţă de sine. Cele trei virtuţi sunt bunăvoinţa, prietenia și iubirea și cresc dintr-un trunchi comun, simpatia, format din două rădăcini grecești : syn – împreună și patheia suferinţă, patimă.

Bunăvoinţa este prima formă de manifestare a oamenilor care trăiesc în colectivităţi și constă în înţelegerea și ajutorul acordat unui semen din propria ta voinţă, fără să fi obligat de o forţă exterioară. În        bunăvoinţă există o prezenţă echilibrată între componente  ale respectului, prieteniei și iubirii cu păstrarea unor nuanţe particulare care îi precizează sensul.

Pentru Confucius bunăvoinţa este o valoare morală superioară specifică omului, prin care se stabilesc relaţii cu ceilalţi membri ai colectivităţii și se realizează integrarea. Oamenii sunt  născuţi la fel  și devin diferiţi prin însușirea unor obiceiuri diferite în practica socială. Bunăvoinţa se bazează pe voinţa de adaptare a individului la societate. Prin bunăvoinţă omul devine subiect moral care nu acţionează numai când este obligat de puteri exterioare, ci din propria lui iniţiativă. Pentru Mencius, discipolul lui Confucius, bunăvoinţa face parte din natura umană.

Pentru budiști bunăvoinţa, maitri, în limba sanscrităeste calea prin care oamenii pot ajunge la fericire, iar karuna este dorinţa de a te elibera de durere

Spre deosebire de Confucius, Platon crede că oamenii se nasc cu suflete diferite și sunt predestinaţi pentru anumite roluri și funcţii în cetate.

Aristotel distinge bunăvoinţa de prietenie, în prima este vorba de o dorinţă de a face bine altuia, chiar dacă nu l-ai cunoscut până atunci, iar cea de a doua presupune o relaţie de reciprocitate și o oarecare intimitate.

Pentru Hutcheson, fondatorul filozofiei iluministe în Anglia, virtutea unui suflet constă în bunăvoinţă, o stare afectivă care te îndeamnă să dorești fericirea aproapelui. În bunăvoinţă se manifestă un sentiment de compasiune faţă de altul, o evaluare corectă a meritelor lui, o participare sinceră la momentele lui de bucurie și succes, o judecată favorabilă și o aplicare corectă a principiului creștin “iubește-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Emmanuel Kant, în “Fundamentele metafizice ale obiceiurilor”, distingea o dragoste patologică, pasională, și o dragoste practică, morală, prin care înţelegea un sentiment supus exigenţei raţiunii, ca obligaţie și datorie de conștiinţă. Dacă n-ar fi obligatoriu prin raţiune și derivată din comandamentul biblic, ar fi greu de înţeles cum poate un om să iubească pe cineva care nu-i inspiră nici un fel de atracţie, cu toată bunăvoinţa pe care ar avea-o. Kant exemplifica prin cazul unui filantrop, împovărat de griji personale care dacă găsește puterea să facă o faptă bună, săvârșește un act de bunăvoinţă, cu o mare valoare morală.

Bunăvoinţa este jumătatea nereciprocă a prieteniei. În bunăvoinţă există un echilibru între respect și simpatie, care păstrează nuanţe specifice, diferite de sentimentul de prietenie, unde partenerul manifestă sentimente puternice și reciprocitatea este subînţeleasă.

Prietenia este o relaţie particulară, privilegiată, durabilă, aflată deasupra legăturilor obișnuite de bunăvoinţă dintre oameni. Prietenia este o relaţie necondiţionată , bazată pe afinităţi și interese (!) comune. Aristotel distingea trei variante ale prieteniei : plăcere reciprocă, interes și identitate de virtuţi, ultima fiind singura prietenie adevărată, ideală.

Noţiunea de prieten adevărat a făcut carieră și a modulat înţelegera generală a cuvântului prietenie. O motivaţie raţională există totdeauna în relaţia de prietenie, dar când nu sunt îndeplinite condiţiile celei de a treia variante aristotelice prietenia este impregnată de fals, nu mai este durabilă și se poate chiar transforma în dușmănie, de unde proverbul : “Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur”. De altfel Aristotel precizează că prietenia constituită pe identitate de virtuţi este rară, deși este singura care face pe om să progreseze. Între prieteni au loc distracţii în comun, schimburi de idei și sfaturi, susţineri reciproce, tipuri de relaţii care îi unesc pe oameni.

Prietenia nu este condiţionată de rudenie, de multe ori relaţiile cu rudele sunt tensionate și ajung la confruntări, mitul biblic al fraţilor Cain și Abel a fost repetat de nenumărate ori, istoria este plină de crime fratricide, iar practica ne confruntă cu numeroase conflicte între fraţi și rude apropiate.

O relaţie specială de prietenie este relaţia dintre bărbaţi și femei care au fost multă vreme nemulţumite de prietenia oferită de bărbaţi pentru că se temeau că nu li se acorda decât un rol de obiect sexual, o neîmplinire care a dus la cunoscutele mișcări feministe. În istorie sunt multe cazuri de femei care folosind, pe lângă atributele feminităţii,  calităţi intelectuale și afective specifice prieteniei, adaptate  diplomaţiei, au adus mari contribuţii la realizarea unor acte politice importante. Sunt bine cunoscute în acest sens împărătese, regine și curtezane care au influenţat soarta unor popoare.

Între prietenie și iubire există o graniţă recunoscută de cei ce acordă semnificaţie cuvintelor. Nu mă încumet să găsesc toate determinările celor două noţiuni, voi cita unul dintre primele mele personaje literare care prin anturajul și destinul său tragic a înţeles, în felul său, diferenţa dintre prietenie și iubire. ¹

“Prietenia și iubirea cresc dintr-o rădăcină comună, dar fructele sunt diferite. Iubirea este o taină, un mister, un foc în care partenerii ard cu pasiune împreună. Iubirea cere apropiere până la pierderea identităţii. Florile realizează cel mai bine iubirea prin așezarea pistilului și a staminei pe aceeași tulpină. Şi, pentru a ne arăta că Taina refuză să se lase prinsă în capcana raţiunii, împreunarea se face printr-o diversiune adulteră, între flori diferite, iar sărbătoarea Creaţiei este prilej de vrajă, seducţie, prin mobilizarea generală a muzelor : parfum, culoare, melodie, elocinţă (…) Tentaţia unei noi greșeli capitale continuă să amăgească, iubirea fiind câteodată confundată cu o pasiune oarbă, un foc sterp, o flacără aprinsă de himere, stinsă de primul vânt, pom fără rod, iluzie neputincioasă. Se uită că Edenul este o grădină în care nu se poate intra decât cu prţul cel mare, după o viaţă fără prihană, trăită ca iubire adevărată”

 

Note

-François de Sales spunea în secolul XVII că prietenia este cea mai periculoasă dragoste, pentru că există prietenie fără dragoste și dragoste fără prietnie !!

-Henri Thachan, autor și compozitor francez contemporan, crede că între dragoste și prietenie nu e altă diferenţă decât un pat !!

¹ - Cerbul Acteon

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

One Thought on “Bunăvoinţă, prietenie, iubire

  1. dreapta chibzuinta a lui Massaro Verita on 11 august 2014 at 13:19 said:

    Eroare fundamentala de atribuire! O femeie nu este un obiect sexual si nici nu i se poate atribui un rol de obiect sexual!

    Psihopatii, sunt insa bolnavi care se cer tratati cu multa atentie si o medicatie adecvata! Acolo unde se poate!

    dreapta chibzuinta a lui Massaro Verita

Add Comment Register



Lasă un răspuns către dreapta chibzuinta a lui Massaro Verita Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest