de Nicolae Radu

Trei adverbe care sugerează acţiune, mișcare, deplasare, noţiuni definitorii pentru existenţă, de toate felurile. Trăim aici și acum într-o permanenţă acceptată cu dorinţa și speranţa de a ajunge și acolo, unde credem că se află ceea ce nu avem aici și acum.

O nostalgie a depărtărilor este engramată în moștenirea genetică a omului ca specie, hoinar, după cum este dovedit de antropologi, pe toate continentele în căutare de altceva, nemulţumit prin destin, alungat dintr-un Paradis originar, imaginat ca pierdut. Visăm departele ca un tărâm fabulos unde am putea să ne împlinim toate dorinţele și trebuinţele. Iluzia că iarba este mai verde pe alte tărâmuri ne îndeamnă să plecăm, să verificăm cu simţurile noastre culorile și parfumul, trecând dezinvolt pe lângă paznicul raţiunii care ne avertizează că riscăm să confundăm visul cu realitatea.

Statornicia a fost întotdeauna provizorie, popoarele s-au deplasat ignorând hotarele, invenţii omenești, impuse cu forţa, nelegitime pe un pământ dăruit oamenilor și nu unor comunităţi ce se pretind proprietare, fără argumente naturale. Nomazii sunt îndreptăţiţi în pretenţia lor de a nu respecta hotare artificiale și în ciuda unor prejudecăţi, ei sunt adevăraţii reprezentanţi ai speciei umane, care dacă n-ar fi avut nostalgia departelui nu și-ar fi realizat vocaţia de pământeni. Bogăţia vieţii nu s-ar fi putut realiza de către fiinţe sedentare, creatorul a înzestrat vieţuitoarele cu darul mișcării, manifest la animale, deghizat cu adevărată măiestrie la plante, ai căror moștenitori sunt purtaţi de vânt, înghiţiţi de animale, dar cu seminţe nedigerabile și redaţi pământului  pentru rodire.

Misterul mișcării se manifestă la om și pe drumuri spirituale, ne ducem cu gândul în toată lumea cunoscută și necunoscută, departele devine aproape, ne visăm alături de regi, de sfinţi și de vedete inaccesibile, coborâm în Infern și vizităm Paradisul, imaginăm lumi ideale și ne rugăm pentru iertarea păcatelor. Cei plecaţi să cunoască departele caută parteneri și noutăţi, învaţă să respecte diferenţa, să accepte alternative, trecând peste decepţii și complexe, devin cetăţeni planetari. Dimpotrivă, sedentarii care nu părăsesc locul unde trăiesc, refuză condiţia de oameni planetari și trăiesc o viaţă de întemniţaţi, bine sugerată de Platon în mitul peșterii din Dialogul Republica.

Istoria este o culegere de povești ale vagabondajului oamenilor pe pământ. Nostalgia depărtărilor a determinat deplasări de popoare, plecate cu speranţa de a cuceri teritoriile bogate dintr-un acolo, departe, visat de  vizionari, însufleţiţi de misterul mișcării. Așa a fost cucerit pământul de oameni, au căzut marile imperii și s-a construit o lume nouă.

Inegalitatea, lege naturală, a creat, după criteriul vocaţiei pentru mișcare, mai multe  categorii de oamenii :  sedentari, turiști și curioși. Primii se limitează la peștera lor, se tem, sau nu pot, să evadeze, trăiesc fără să cunoască lumea într-o izolare lipsită de perspectivă. Unii, puţini, reușesc găseasc o mulţumire limitată în lectură și, mai nou, în mijloacele oferite de mass media. Turiștii, caută în călătorii dirijate, departele fabulos din visele lor, dar locurile vizitate nu se lasă cunoscute celor nepregătiţi. Adevărata descoperire a departelui este rezervată numai celor ce știu pentru ce au plecat.

Mitul lui acolo este  de multe ori iluzoriu, generozitatea naturii este egal distribuită, dar misterul mișcării nu poate fi dezvăluit decât prin drumul către vis, moștenire genetică transmisă din generaţie în generaţie. Şi mai este și drumul înapoi, către aici-ul părăsit, de care ne leagă prima mângâiere maternă și prima pălmuţă aplicată pe funduleţ.

Sursa foto: wikimedia.org

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

One Thought on “Acum, aici, acolo…

  1. mai exista medici in Ro?

Add Comment Register



Lasă un răspuns către stiri Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest