Actualitatea Binomuluil Natură-Cultură.  
 
   Cuvântul Natura vine din limba latină unde este definit ca o existenţă nemodificată de la apariţia – nașterea, ei. Dintr-un început această definţie este marcată de incertitudini : când s-a născut Natura ? odată cu Lumea, cu Universul, despre care toate știinţele spun că a suferit numeroase modificări ? Versiunea latină prezintă Natura ca o creaţie a unei forţe supranaturale asupra căreia omul nu avea nici o putere. Accepţia actuală a termenului Natură este diferită, îl include pe om care poate s-o modifice prin acţiunile sale. Modificarea Naturii prin activităţi omenești a primit numele de Cultură, definită ca totalitatea bunurilor materiale si spirituale create de om. În acest context, se pune întrebarea dacă lumea modificată de om face parte din Natură. Mișcarea ecologistă s-a poziţionat deja în apărătoare a Naturii împotriva neajunsurilor produse de activitatea umană.
    Bruno Latour, filozof și antropolog contemporan  a propus un nume compus, Nat-Cul, nume respins de francezi pentru conotaţia vulgară a celui de al doilea termen. În cartea sa, Anchetă asupra modurilor de existenţă, publicată în 2012 a renunţat la versiunea scurtă și a folosit binomul Natură-Cultură. Argumentele filozofului francez merită să fie luate în consideraţie ; când vorbește de fenomene naturale omul  exclude acţiunile culturale și rezultatele lor asupra naturii ; în expresii ca homosexualitatea este contra naturii sau inegalităţi naturale între specii,cuvântul Natură este folosit abuziv. Şi exemplele ar putea să continue. Prin adoptarea unui singur nume, chiar compus, semnificaţia se delimitează și se precizează.
    Natura n-a fost dintotdeauna aceeași. În cele 14 Miliarde 700 milioane de ani care au trecut de la Big-Bang condiţiile au fost total diferite. Vârsta, apoximativă (!), a Pământului este de 5 Miliarde ani. În urmă cu 2 Miliarde și 200 milioane de ani, când concentraţia de Oxigen pe Pământ a crescut, moment cunoscut sub numele de marea oxidare, toate formele de viaţă de pe pământ, care depindeau de bioxid de carbon si de sulf au dispărut și au apărut formele actuale de viaţă dependente de Oxigen. Se presupune că rasa umană s-a despărţit de un strămoș comun cu al cimpanzeului acum 5 milioane de ani.  Data apariţiei pentru specia Hommo Sapiens este atestată de antropologi în urmă cu aproximativ 200.000 ani, o perioadă relativ scurtă, dar modificările asupra planetei, provocate de Hommo Sapiens, au fost foarte importante, ceea ce i-a îndreptăţit pe unii specialiști să adauge o nouă eră numită Antropocen, la cele două acceptate pentru perioada quaternară : Pleistocen și Pliocen. Alţi specialiști nu sunt de acord, argumentând că urmele lăsate de activităţile umane nu sunt prezente uniform pe tot pământul.
    Pornind de la  diversitatea de evoluţie și adaptare, englezul James Lovelock și americanul Lynn Margulis au propus în anul 1960 ipoteza după care Pământul este o zeitate fondatoare, concepută ca o fiinţă vie, o mamă originară, capabilă să repare toate vătămările produse de evoluţia zbuciumată a vieţii. I-au dat numele Gaia, împrumutat din mitologia greacă, ignorând însă legenda după care crunta zeiţă n-a fost o mamă binevoitoare, a instigat pe Cronos împotriva lui Uranus, apoi pe Zeus împotriva lui Cronos, și a dat naștere numeroșilor monștri ai antichităţii. Rămâne însă valabilă ipoteza lui Loveleck în privinţa faptului că Pământul nu este un anturaj pasiv, nu este inert și că nu poţi separa Natura creată de cea adăugată, de Cultură.
      Pretenţia de a păstra o Natură idealizată este iluzorie și supravegherea efectelor tehnologiei moderne asupra vieţii pe pământ este o obligaţie. Ar fi păcat să se ajungă la aventura eroului din romanul englezoaicei Mary Shelley, doctorul Frankenstein, care dupa ce a creat un monstru l-a abandonat și l-a lăsat să distrugă Pământul.
    Ultimele trei secole și mai ales ultimele decenii au marcat în mod deosebit relaţia omului cu Natura. Industrializarea, folosirea nejudicioasă a resurselor terestre a dus la apariţia unor fenomene care au modificat condiţiile climatice și au influenţat evoluţia vieţii pe pământ. Este cunoscut efectul protector al stratului de Ozon din stratosferă împotriva acţiunii distrugătoare a razelor ultraviolete de înaltă frecvenţă, emise de soare. Folosirea excesivă a unor compuși chimici, mai ușori decât aerul, în sprayuri, în tehnologia frigorifică și alte domenii industriale (avioanele supersonice, rachetele cosmice, etc.) a produs adevărate găuri în stratul de Ozon și a pus în pericol viaţa pe pământ.  Intervenţia promptă a Organizaţiei Meteorologice Mondiale au dus la adoptarea protocolului de la Montreal din 1987, prin care s-au reglementat procedele de folosire a tehnolgiei gazelor care distrugeau stratul de Ozon. Rezultatele bune au fost atestate de specialiști, care au confirmat refacerea stratului de Ozon din stratosferă.
   De mare actualitate este supraîncălzirea globală a Pământului, cauzată de efectul de seră produs de unele gaze rezultate din activităţi umane, în special Bioxidul de Carbon, cu efecte catastrofale : dispariţia unor teritorii și orașe, prin topirea gheţarilor și creșterea nivelului oceanelor, dispariţia unor specii de vieţuitoare, importante modificări climatice cu dezertificări, inundaţii, uragane și tornade din ce în ce mai frecvente etc., S-au propus diferite soluţii de reducere a procentajelor de gaze de seră, neacceptate însă de unele ţări, pentru că aveau efecte importante asupra economiei. Deși Statele Unite ale  Americii au semnat,în 1997, sub Administraţia Clinton, Protocolul de Kyoto prin care se fixau procente de reducere a producţiei de Bioxid de Carbon, nu l-au respectat pentru că următorul președinte George WW Busch nu l-a  supus ratificării Congresului, din cauza opoziţiei exercitată de Republicani, reprezentanţi ai marilor concerne industriale și adepţi ai așa zișilor climatosceptici care neagă rezultatele stiinţifice. De notat că Statele Unite ale Americii produc  40 la sută din totalul gazelor de seră, ocupând locul 2, după China și înaintea Indiei, și ele refractare la reducerea semnificativă a gazelor de seră.
    Se așteaptă mult de la cea de a 21a conferinţă asupra climatului, COP21, ce va avea loc la Bourget, lângă Paris, între 29 Noiembrie și 11 Decembrie 2015.. Se pare că de această dată oamenii de știinţă au reușit să-i convingă pe politicieni asupra imensului pericol la care se expune planeta noastră. Principalul obstacol rămân tot Statele Unite ale Americii. Recent Vicepreședintele John Kerry, persoană autorizată, a pus sub semnul întrebării poziţia USA,  afirmând că  Acordul de la Paris, prin care USA și-a fixat ca obiectiv reducerea producerii de Bioxid de Carbon cu 26-28%, nu va fi obligatoriu din punct de vedere juridic. Președintele Obama ar putea să folosească așa zisul Executive Agreement,corespunzător unui Decret prezidenţial, dar nu a făcut până acum nici o promisiune.
   O constatare se impune : Politica a rămas, așa cum a spus Platon, domeniul cel mai important al vieţii pe Pământ, sărmana Ştiinţă este sluga Politicii. Cei ce deţin puterea pot să decidă asupra soartei planetei, pot s-o distrugă chiar. Ne mai rămâne doar șansa unei intervenţii Divine.
Nicolae Radu, 18.11.2015

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Google Plus
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Email
  • RSS

Comments

comments

Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Post Navigation

Email
Pinterest